Se spunea pentru avva Ghelasie, nu numai de ucenicii lui, ci si de altii multi, care adesea, ori se duceau la dansul, cum ca in vremea Soborului celui a toata lumea din Calcedon, Teodosie care a inceput in Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergand inaintea episcopilor celor ce vreau sa se intoarca la ale lor biserici - caci si acela era in Tarigrad, fiind gonit de la patria sa, ca cel ce se bucura pururea de tulburari - a mers, zic, pana la avva Ghelasie, la manastirea lui, spunandu-i de Soborul cel din Calcedon, cum ca a intrat dogma lui Nestorie, cu aceasta socotind sa rapeasca pe sfantul intru ajutorul viclenirii si a dezbinarii sale.Iar el din asezarea omului aceluia si din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut viclesugul socotelii lui si nu numai ca n-a fost rapit cu departarea lui de la dreapta credinta, ca cei de atunci mai toti, ci precum se cade l-a ocarat si l-a gonit. Ca aducand la mijloc pe copilul pe care l-a inviat din morti, zicea cu un chip cinstit si cu bung randuiala: de voiesti a grai pentru credinta ai pe acest prunc, care aude cele zise de tine, si-ti va da raspuns, ca eu nu am vreme sa ascult cele ce se graiesc de tine. Rusinandu-se, dar dintr-acestea si mergand la Sfanta Cetate, rapeste tot cinul calugaresc, cu chip de ravna dumnezeiasca; rapeste inca si pe imparateasa, fiind ea atunci acolo; si asava and ajutor, apuca cu de-a sila scaunul Ierusalimului, mai intai cu ucideri, apucandu- l pe acesta si alte faradelegi si nedreptati facand, care si pana acum multi le pomenesc. Atunci dar daca l-au apucat si pofta si-a dobandit, apucand mai inainte si scaunele episcopilor, nevenind aceia inca, aduce si pe avva Ghelasie si porunceste lui cu ingrozire si cu strasnicie sa intre in altar. Iar dupa ce a intrat, ii zice: anatematiseste pe Iuvenalie. Iar el nesperiindu-se nicicat de putin, i-a zis: eu pe alt episcop al Ierusalimului nu stiu, decat pe Iuvenalie. Infricosandu-se de aceea Teodosie, ca sa nu se asemene si altii la ravna lui cea cu dreapta credinta, porunceste sa-l scoata curand din biserica. Apucandu-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui si strangand lemne imprejur spre a-l arde pe el, il ingrozeau. Dar vazand ca nici asa nu se apleaca, nici se teme nicidecum, ci mai vartos aceia s-au temut de scularea norodului, ca sa nu fie asupra lor, pentru ca era vestit si aratat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vartos din purtarea de grija a Celui de sus; deci au slobozit nevatamat pe mucenic, care cat despre sine, s-a facut lui Hristos ardere de tot.