Povestit-a cineva din parinti despre avva Pimen si despre fratii lui ca locuiau in Egipt. Si dorind mama lor sa-i vada, nu putea. Deci a pandit cand mergeau ei la biserica si i-a intalnit. Iar ei vazand-o s-au intors inapoi si au incuiat usa in fata ei. Ea stand langa usa, striga plangand cu jale multa si zicand: sa va vad pe voi, fiii mei prea iubiti! Si auzind-o avva Anuv a intrat la avva Pimen, zicand: ce vom face batranei acesteia, ca plange la usa? Si dinauntru stand o auzeau plangand cu jale multa. Si i-a zis: de ce strigi asa, batrano? Iar ea auzind glasul lui, mult mai mult striga plangand si zicand: voiesc sa va vad pe voi fiii mei si ce este de va voi vedea? Au doara nu sunt mama voastra? Au doara nu eu v- am alaptat? De acum sunt batrana si auzind glasul tau, m-am tulburat. I-a zis ei batranul: aici vrei sa ne vezi pe noi, sau in lumea cealalta? I-a raspuns ei: de te vei sili sa nu ne vezi pe noi aici, ne vei vedea acolo. Deci s-a dus batrana bucurandu-se si zicand: daca eu adevarat va voi vedea pe voi acolo, nu vreau sa va vad aici.