Un frate l-a intrebat pe cineva din batrani: iata, mi se intampla sa vad un om facand o fapta si o spun altuia. Oare nu este aceasta clevetire? Si i-a raspuns batranul: de graiesti cu gand de iubire de clevetire, ca si cum ai avea ceva asupra lui, clevetire este, iar de nu este dupa patima, esti slobod. Insa, de nu este clevetire, ca sa nu rasara raul, mai bine este sa taci. Deci a zis fratele: de voi veni catre vreun batran si il voi intreba daca pot sa ma asez la cutare si stie ca nu-mi este de folos, ce o sa-mi raspunda? De-mi va zice sa nu merg, oare nu judeca cu gandul? Aceasta istetime nu o au multi. Ca de va avea vreo patima, si cu patima va grai, urand si prihanind, acela pe sine se vatama si nici nu are cuvantul sau vreo putere. De folos era sa zica, nu stiu si sa se izbaveasca pe sine de patima. De este slobod de patima, nu osandeste pe nimeni ci pe sine invinuindu-se, zice: cu adevarat, eu sunt nestiutor si poate nu iti este de folos si de va fi cel ce intreaba priceput, nu va merge la barbatul acela pentru care a intrebat, fiindca nu a zis batranul din rautate, ci ca sa nu creasca raul, adica purtand grija de mantuirea celui ce a intrebat. Pentru aceea, puternic este cuvantut, sa-l incredinteze pe ascultator, daca si acela cu pricepere fiind, il va primi cu credinta.