Aproape de un batran traia un frate care era putin mai trandav in nevointa. Langa acesta, cand tragea sa moara, sedeau unii din frati si vazand batranul ca se duce din trup vesel si cu bucurie, vrand sa-i zideasca pe fratii care sedeau aproape, i-a zis: frate, noi toti stim ca nu erai prea osardnic la nevointa si de unde asa eu osardie te duci? Si i-a raspuns fratele: crede, parinte, adevarul il graiesti, insa de cand m-am facut monah, nu stiu sa fi judecat om, sau sa fi tinut pomenire de rau asupra cuiva, ci de s-a intamplat candva vreo prigonire cu cineva, in acel ceas m-am impacat cu el. Deci voi sa zic lui Dumnezeu: Stapane, Tu ai zis: nu judecati, si nu veti fi judecati, ci, iertati, si vi se va ierta voua! Deci i-a zis batranul: pace tie, fiule, ca si fara osteneala te-ai mantuit!