Un tanar oarecare cauta sa se lepede de lume si pornindu-se si iesind din cetate, sa mearga la o manastire, il intorceau iarasi gandurile incurcandu-l cu oarecare lucruri si griji, ce se pareau de nevoie, caci era bogat. Intr-o zi, pornindu-se el asemenea si iesind, dupa ce l-au inconjurat iarasi gandurile, ridicand asupra sa mult praf si punandu-i inainte pricini oarecare de nevoie ca sa-l intoarca iarasi si simtind razboiul si sila gandurilor si neavand ce sa mai faca, dezbracandu-se deodata de hainele pe care le purta aruncandu-le, alerga gol, vrand sa mearga la manastire. Iar Dumnezeu i-a descoperit unui batran catre care mergea tanarul, zicand: scoala-te si primeste-l pe nevoitorul Meu! Iar batranul sculandu-se, a iesit si l-a intampinat si instiintandu-se de acel lucru, s-a minunat. Si primindu-l, indata l-a invrednicit de chipul calugaresc. Deci, cand veneau vreunii la batranul sa-i intrebe de ganduri, intrebat fiind pentru altele, el raspundea, iar daca vorbeau pentru lepadarea de lume, ii trimitea la acela, zicand: inrebati-l pe fratele!