Zis-a un batran oarecare: parintii nostri cei de demult aveau obicei: care erau mai batrani, cercetati pururea pe cei mai tineri, mergeau la chilia lor si luau seama cum petrec la chilii, cu ce se indeletnicesc si cum isi pazesc pravila, rugaciunea si datoria lor. Si luau seama, daca nu cumva au oarecare mandrie si parere intru ei, parandu-li-se ca fac lucruri bune si placute lui Dumnezeu, prin care se socotesc a fi vrednici de toata sfintenia si darurile lui Dumnezeu. Sau daca nu cumva li se arata lor ceva vedenie si naluciri desarte in visuri sau aievea si parandu-li-se lor ca sunt lucruri dumnezeiesti si ingeresti, se incred acelora, si se biruiesc de trandavie si lenevie si nu-si pazesc randuiala dupa datoria lor: pravila, rugaciunea, lucrul mainilor. Sau de sunt cumva surpati de ganduri rele si necuvioase, sau de spurcata pofta si razboiul curviei. Pentru acestea parintii cei mai batrani pururea cercetau si ispiteau pe fratii cei mai tineri si-i invatau din sfintele si dumnezeiestile Scripturi si-i intareau spre buna nevointa. Fratii cei mai tineri mergeau adesea la parintii cei mai batrani cu cuvioasa smerenie si plecaciune si isi aratau patimile, gandurile si cugetele lor si-i intrebau, ce se cade a face ca sa fie placuti lui Dumnezeu si sa-si mantuiasca sufletele. Iar Domnul, vazand cuvioasa smerenie si plecaciune ale celor tineri catre cei batrani si dragostea celor batrani catre cei tineri, le da lor indestulat darul Sau in inimile lor si cuvantul Sau in gandurile batranilor. Cand mergeau fratii cei mai tineri la parintii cei mai batrani, cu smerenie si plecaciune se jeluiau de neputintele si patimile si supararile lor si-i intrebau ce vor face pentru folosul si mantuirea sufletului lor. Atunci batranii deschizandu-si gurile, le da Dumnezeu cuvant si indata stiau ce vor zice si ce vor raspunde fratilor celor ce ii intrebau, ca sa-i foloseasca si indata ii foloseau. Si de era fratele cat de cazut si deznadajduit, daca mergea la vreun parinte si ii spunea caderea si scarba sa, batranul indata il ridica si il mangaia. Si asa unii pe altii se intareau, se imbarbatau si se indemnau spre nevointa mantuirii. Iar acum a inceput sa se stinga si sa se raceasca dragostea dintre frati, caci parintii cei mai batrani n-au parinteasca iubire catre fratii cei mai tineri, nici purtare de grija pentru cercetarea, invatatura, indemnarea si mantuirea lor, ci fiecare numai pentru sine se ingrijeste, iar pentru povatuirea si indreptarea fratelui sau nici nu gandeste. Fratii cei mai tineri n-au cuvioasa smerenie si plecaciune catre parintii cei mai batrani, nici nu merg la dansii sa-si arate lor patimile, neputintele si supararile si sa-i intrebe cuvant de folosul mantuirii, ci fiecare se socoteste pe sine a fi indestulat cu stiinta, priceperea si intelepciunea sa. Pentru aceea, Dumnezeu vazand atata mandrie, neiubire si nebagare de seama intre frati, a inceput a ridica si a lua darul Sau dintre frati si cuvantul Sau cel de invatatura folositoare din gurile batranilor atat de mult, incat de ar si merge cineva la vreun cuvant pentru folosul mantuirii, el nu stie ce sa raspunda ca sa-l foloseasca pe fratele. Cuvantul lui Dumnezeu s-a luat din gura batranilor. Si asa, fratilor, cei ce voiti sa va folsiti si sa va mantuiti sufletele cu acest parintesc si smerit cin calugaresc, pe care l-ati iubit si l-ati primit si in care v-ati imbracat, desteptati-va si luati seama, cercati-va pururea si va ispititi si vedeti, oare mergeti pe urmele si calea fratilor prea cuviosilor parintilor nostri celor mai dinainte, al caror cin si oranduiala ati primit, sau pe alt drum, intr-alta parte rataciti si mergeti. Si cunoscand fiecare ratacirea sa din urma si calea prea cuviosilor parinti, indata sa va intoarceti la calea si obiceiurile prea cuviosilor si fericitilor parinti si asa Dumnezeu iaraasi va va da indestulat darul Sau in inimile voastre si cuvantul Sau in gurile batranilor vostri, asemenea parintilor nostri celor dinainte. Si va veti invata si va veti indrepta, povatuindu- va si folosindu-va unul pe altui si va veti mantui toti si nici unul din voi nu va pieri. Iar de nu veti urma prea cuviosilor parinti celor mai dinainte si nu veti pazi obiceiurile, randuiala si invataturile lor, sa stiti ca in zadar ati primit si purtati cinul si oranduiala calugareasca si traiti prin manastiri si prin pustii, neavand rabdare, smerenie si dragoste frateasca. In zadar este tacerea voastra si pravila si citirea voastra cea multa, in care va nadajduiti si va pare ca va va mantui. In zadar este rugaciunea voastra cea intru multa vorba si postul si infranarea voastra. Acestea nimic nu va vor folosi voua, caci cu toate acestea, in pieirea vesnica veti merge de nu veti urma sfintilor parinti si obiceiurilor si oranduielilor lor cu rabdare, smerenie si dragoste frateasca. Sa stiti, ca alt drum si alt chip nu este calugarului, decat numai drumul sfintilor prea cuviosilor parinti al caror chip si cin il purtati.