Erau doi frati, care traiau impreuna in pustie, iar unul din ei cand isi aducea aminte de judecata lui Dumnezeu, de multe ori fugea, se departa si se ascundea in pustie, iar cealalt frate iesea dupa dansul cautandu-l pana il gasea si ii zicea: pentru ce, frate, fugi asa si te ascunzi in pustie? Oare tu singur ai facut pacatele a toata lumea? Iar el raspundea, zicand: apoi eu nu stiu, frate, ca mi s-au iertat mie gresalele? Adevarat, stiu, ca mi s-au iertat. Insa osteneala aceasta o fac, fugind si ascunzandu-ma in pustie, pentru ca sa nu vad in ziua judecatii pe cei ce ma vor judeca.