Zis-a un batran: nu se cade calugaruluii a se grjji de pometuri dese, sau de izvoare bine curgatoare, sau de gradini avand toate verdeturile, sau de case impodobite. Sa nu fie precupet, nici sa-si indeletniceasca mintea sa in turme de oi si cirezi de boi. Mai vartos sa aiba viata cea cu tacere ingereasca si neincetata cuvantare de marire si multumita lui Dumnezeu. Calea vietii acesteia sa fie streina si departata de toata dragostea cea trupeasca. Iar de se va slavi si se va lipi de lucrurile cele trupesti, nu poate fi drag lui Dumnezeu, nici poate sa scape de defaimarile oamenilor, ca-l cheama gandul pentru mosii, pentru razoare, pentru hotare, pentru case impodobite, pentru gradini, pentru stapaniri si pentru toate ca acestea se tulbura, facandu-se rob turmelor si se ingrijeste pentru lipsuri de gradini, de vii si pofteste a si le castiga. Asa totdeauna se tulbura de multe galcevi si certurile cel de-a pururea pe stapan a-l chema in ajutor, sa-si implineasca voia. Si, ce folos este din aceasta calugarului celui ce s-a lepadat de lume insa iar se incurca cu lucrurile lumesti? Precum zice apostolul: nimeni ostas fiind, nu se leaga cu lucrurile lumesti, ca sa fie placut voievodului. Sa lasam, dar, de acum raul narav al iubirii de argint si toate cele ce ineaca mintea noastra si o prapadese si cele ce pogoara sufletul nostru in fundul iadului, sa dezlegam sarcina pacatelor, ca astfel si mintea noastra, ca un carmaci ce se invata cu gandurile, sa poata ajunge cu buna tacere la liman.