Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: avvo, bine este oare a trai in pustie? Batranul i-a raspuns: fiii lui Israel, daca au lasat lucrurile Egiptului si au iesit la pustie, atunci au cunoscut cum se cade a se teme de Dumnezeu. Asa si corabia cand se invaluie in mijiocul marii, fara de negutatorie este, iar daca iese la liman, atunci isi face negutatoria. Deci si calugarul, de nu va rabda la un loc, nu va putea lua cunosunta adevarata, ca de la calugari, mai vartos decat toate lucrurile, tacerea a ales-o Dumnezeu. Ca zice: spre cine voi cauta, decat spre cel bland si linistit si care se cutremura de cuvintele Mele. Zis-a fratele: dar nu se poate, parinte, a trai in singuratate? Iar batranul i-a raspuns: ostasul de nu se va osteni intai impreuna cu multi, nu poate sa invete mestesugul biruintei razboiului, ca sa se poata bate singur cu vrajmasul sau. Asa si calugarul, de nu se va invata intai a trai impreuna cu fratii iti manastire si a-si infrana limba si pantecele si mania sa si alte patimi, a-si goni gandurile si a-si pazi mintea sa, unul ca acela nu va putea sa traiasca deosebit in singuratate.