Zis-a un batran: precum murind in cetate si nu mai aude glasurile, nici galcevile, nici vorbele omenesti, ci odata a murit si la alt loc s-a mutat, unde nu sunt vorbele, lucrurile si galcevile omenesti; asa si calugarul, cand se imbraca cu sfantul chip si se leapada de aceasta lume, dator este a-si lasa parintii sai, rudele si toate neamurile sale si sa mearga la loc unde nu este galceava, nici tulburare, nici desertaciunile acestei lumi. Iar cel ce se calugareste si nu va iesi dintre rudele si neamurile sale, sau din oras, sat, ori casa sa, acela este asemenea cu mortul, care zace neingropat in casa, si se umple casa aceea si tot locul de putoarea lui, pe langa care casa toti cei ce trec se ingretosaza de mare putoare se feresc si-si intorc fetele dintr-acolo. Asa si Dumnezeu se ingretoseaza si isi intoarce fata Sa de la calugarul care petrece in lume, intre neamurile, rudele si prietenii sai.