Doi frati oarecare, in vremea prigoanei fiind prinsi, au fost dusi ca sa marturiseasea si chinuindu-i i-au pus in temnita. Dar din ispita diavoleasca s-a facut intre dansii oarecare prigonire si cearta. Astfel, unul caindu-se, indata a pus metanie fratelui, zicand: poate sa se intample ca maine sa ne savarsim. Sa lasam vrajba ce-o avem unul asupra celuilalt si sa facem binele. Iar celalalt nu se inmuia. Deci, a doua zi adusi fiind iarasi la divan, au fost pusi la chin. Si cel ce nu a primit pocainta, din cea dintai bantuiala s-a biruit. Deci, i- a zis lui dregatorul: pentru ce ieri, atata fiind chinuit, nu te-ai plecat? Iar el raspunzand, a zis: pentru ca ieri aveam iubire fata de fratele meu si darul lui Dumnezeu ma intarea. Acum tin pomenire de rau catre dansul si pentru aceasta m-am golit de mangaierea si acoperemantul lui Dumnezeu.