Un frate oarecare fiind trimis de batranul sau cu ascultare la tara si mergand pe drum a ajuns la un parau aproape de un sat, in camp. Vazand el o femeie tanara, singura in camp, spaland camasi in parau, i s-a aprins foarte trupul lui de spurcata pofta trupeasca. Vazand ca nu este nimeni sa-l vada, a mers la dansa si a inceput a-i grai si a o pofti sa-i faca voia. Ea, macar ca era tanara, era foarte inteleapta si i-a raspuns asa: parinte, acest lucru pentru care ma poftesti, nu este lucru mult si cu zabava si pot prea lesne si fara de zabava a-ti face voia dupa pofta ta. Dar, de voi face eu aceasta dupa voia ta, voi fi pricinuitoare de multa scarba, suparare si osteneala pentru tine. Zis-a ei fratele: cum si pentru ce sa fii pricinuitoarea scarbei mele si ce scarba sa am eu, sau osteneala, cum zici? Raspuns-a femeia, zicand: parinte, dupa savarsirea pacatului, indata te vei vedea foarte inselat si va incepe sa te mustre cugetui. Dupa aceea, ori te vei deznadajdui de mantuire, ori multa pocainta si osteneala iti trebuie, ca sa revii in randuiala si masura in care esti acum. Eu te sfatuiesc sa te lasi de acel lucru rau si necuvios si mergi curat, nevinovat si fara prihana in calea ta si roaga-te lui Dumnezeu si pentru mine pacatoasa! Iar el auzind de la dansa aceste cuvinte, s-a umilit cu inima si a plecat in calea sa minunandu-se de intelepciunea acelei femei si multumind lui Dumnezeu ca l-a izbavit de caderea in acel pacat. Dupa ce s-a savarsit slujba si ascultarea sa, s-a intors si a venit la batranul sau si i-a spus toata intamplarea cu acea femeie. Atunci s-a mirat si batranul de intelepciunea ei. Apoi l-a rugat fratele pe batranul sau sa nu-l mai trimita din manastire in lume. Si asa a petrecut neiesind din manastire pana la moartea sa.