Ne spunea noua un frate oarecare o intamplare a lui, zicand: odata mi s-a intamplat mie tulburarea gandurilor si foarte mare pofta de femeie, incat nu stiam ce sa fac de supararea aceea si cu naluciri le de noapte. Si eram aproape cu gandul sa las pustia si sa ma intorc in lume. Asa tulburat fiind, mi-a venit un gand: sa merg in adancul pustiului, sa-i cercetez pe parintii care se afla acolo. Si indata am iesit si am plecat umbland douazeci de zile in pustie, si cercetand pe parintii care au imbatranit acolo cu pustniceasca viata. Intre ei am gasit mai mare in iscusinta, in intelegere si pustniceasca viata pe sfantul parintele Pamvo. Lui am indraznit a-i spune, toate gandurile mele. Iar batranul mi-a zis: fiule, nu te mira de acest lucru, ca aceasta nu doar din slabiciune o patimesti, ci din nevointa si silinta ta. Ca la aceasta patima mai vartos se cade calugarului a parasi grijile cele multe din afara, din lume si vorba multa cu oamenii. De vreme ce razboiul curviei este in trei chipuri: intai se ridica asupra calugarului, cand este trupul lui sanatos; al doilea din gandirea faptelor celor mai dinainte si al treilea din zavistia diavoleasca si dintr-alte pricini. Caci iata, fiule, ma vezi ca sunt batran si sunt saptezeci de ani de cand traiesc aici, in aceasta chilie, ingrijindu-ma de mantuirea mea si la batranete si varsta ca aceasta am ispita si suparare. Si sa crezi, fiule, ca doisprezece ani neincetat, ziua si noaptea, m-a suparat dracul curviei, ziua cu ganduri spurcate, iar noaptea cu aratari si cu naluciri necuvioase, asa incat socoteam in gandul meu, ca s-a departat Dumnezeu de mine si pentru aceasta sunt biruit de patimi. Insa eu mai bucuros doream sa mor decat sa-mi spurc trupul. Asa am mers in pustie, ca sa ma dau mancare fiarelor si afland viezuina de urs, am intrat intr-insa si m-am aruncat jos la pamant, ca venind ursul sa ma manance. Si facandu-se seara, au venit ursii si m-au mirosit de la picioare pana la cap, si socoteam ca ma vor manca. Insa ei dupa ce m-au mirosit peste tot trupul, m-au lasat si iesind afara din vizuina, s-au dus nefacandu-mi nimic rau. Atunci am cunoscut ca m-a miluit Dumnezeu si iesind de acolo am mers la chilia mea si nu dupa multa vreme iar a inceput sa ma supere dracul curviei, incat de atata suparare si scarba incepuse a-mi veni ganduri de hula impotriva lui Dumnezeu. Iar vrajmasul vazandu-ma pe mine asa de tulburat, s-a prefacut in chipul unei fete arabe pe care o vazusem odata in vremea secerisului strangand spice pe urma seceratorilor si care venind la mine, a sezut in bratele mele. Iar mie asa mi s-a intunecat mintea, incat mi se parea ca savarsesc pacatul trupesc. Dar scarbindu-ma foarte, cu mare manie am lovit-o cu palma peste obraz si indata s-a facut nevazuta. Insa din lovitura aceea, doi ani n-am putut duce mana la gura, de mare si spurcata putoare nesuferita. De aceea, de mare scarba si imputinare a sufletului imi venea deznadejduire. Si de multa suparare, iar am mers in pustie, unde umbland asa suparat am gasit un pui de aspida si prinzandu-l l-am luat si l-am pus pe trupul meu cel de taina si-l frecam cu capul de trupul meu, ca doar ma va musca sa mor insa nicidecum n-a vrut sa ma muste. Atunci am auzit glas de sus graind si zicandu-mi: Pamvo, intoarce-te si mergi la chilia ta si nu te mai scarbi de acestea. Caci pentru aceasta te-am lasat sa fii in aceste ispite, ca sa nu te inalti cu firea, socotindu-te in gandul tau ca esti mare, nici sa socotesti ca vei putea face ceva fara ajutorul lui Dumnezeu. De acum sa-ti cunosti neputinta si sa nu te nadajduiesti in faptele si in bunatati le taie, ci in mila si ajutorul lui Dumnezeu. Asa m-am intors si am venit la chilia mea si de aunci nu m-a mai suparat acel razboi, ci cu ajutorul lui Dumnezeu sant in pace si mi-am dat in seama lui Dumnezeu toata grija mea.