Era un sihastru prin partile Iordanului, nevoindu-se multi ani si care, acoperit de Dumnezeu, nu primea bantuieli de la vrajmas, ci de neinvins era. Asadar, pentru toti cei ce veneau la dansul pentru folos, el defaima pe satana si-l ocara, zicand, ca nimic nu este si ca nu are nici o putere asupra nevoitorilor de nu va afla pe cei asemenea lui spurcati, robiti totdeauna pacatului, care fara sa simta ii slabanogeste. Iar acestea le zicea nestiind darul Celui de sus, care nu lasa pe satana sa-l robeasca. Si cand i s-a apropiat sfarsitul, dupa slobozirea lui Dumnezeu, a venit diavolul adevarat si i-a zis: ce am cu tine, parinte? De ce ma ocarasti? Au, te-am suparat vreodata cu ceva? Iar el scuipand asupra lui, iarasi zicea aceleasi cuvinte: mergi inapoia mea, satano, ca nimic nu poti asupra robilor lui Hristos! Si satana i-a raspuns: asa! Asa! Alti patruzeci de ani sa traiesti si nici un ceas in atatia ani nu voi incerca sa-ti pun piedica. Si aceasta zicand, s-a facut nevazut. Iar monahui a inceput indata sa se lupte cu gandurile si sa zica in sine: am atatia ani ticalosindu-ma aici si inca alti patruzeci de ani voieste Dumnezeu ca sa traiesc. Ma voi duce dar in lume si voi vedea rudeniile mele si voi petrece cu dansele vreo cativa ani si iarasi ma voi intoarce si ma voi apuca de nevointa mea. Deci, socotind el acestea, le implinea cu fapta si iesind afara din chilie, s-a apucat de drum. Dar nu departe mergand el, iubitorul de oameni, Dumnezeu, miluindu-l si nevrand a i se pierde ostenelile i-a trimis un inger spre ajutor. Si intampinandu-l, ingerul i-a zis: unde mergi, parinte? El i-a raspuns: in cetate. Iar ingerul: intoarce-te la chilie. Iar el venindu-si in sine, s-a intors la chilia sa si mai traind trei zile, s-a savarsit.