Zis-a un batran oarecare: fiilor si fratilor, sa intelegeti si sa stiti toti, ca nici una din faptele cele bune nu este asa de iubita si placuta lui Dumnezeu, si de nici una nu se bucura Dumnezeu asa de muit, ca atunci cand se intampla omului sa cada in vreo scarba oarecare, ori in ce chip ar fi, iar el cu multumire rabda bucuros, pana la sfarsit. La fel si de la cel ce este bolnav cu trupul sau, nu cere Dumnezeu, nici cearca de la dansul post, infranare la mancare si bautura, sau alta osteneala de nevointa a trupului, decat rabdare, multumita si rugaciune duhovniceasca si sa-i fie mintea si gandul pururea la Dumnezeu. Iar postul si osteneala trupeasca le face omul pentru infranarea zburdarilor necuratelor pofte si a patimilor trupului, ca boala trupului este mai presus si mai tare decat postul si decat orice alta nevointa si osteneala a trupului. Pentru aceasta de la bolnav nu se cere, nici se cearca post, infranare si alte osteneli, ci datoria lui este sa multumeasca pururea, cu osardie si cu toata inima lui Dumnezeu, rugandu-se sa-i dea rabdare.