Un batran oarecare avea un ucenic iscusit si foarte inletept. Iar odata maniindu-se pe el, l-a gonit de la sine. Acela fiind gonit si iesind din ograda si chilia batranului sau, sedea afara, rabdand barbateste. Dupa aceea, iesind batranul afara din chilie si vazandu-l pe dansul sezand si plangand, s-a umilit cu inima si s-a bucurat foarte de acesta, caci el socotea ca daca l-a gonit se va fi dus si de aceea nu mai avea nadejde sa-l mai vada vreodata, stiind ca fara nici o vina, cu mania sa, l-a gonit si-i parea foarte rau de el. Iar daca l-a vazut, de bucurie i s-a inchinat pana la pamant, zicand: o, sluga buna si ucenice al lui Hrisios, iata, smerenia si rabdarea ta a biruit mania, iutimea si neputinta mea! Mergi, frate, in chilie si de acum inainte tu sa-mi fii mie batran si eu voi fi tie ucenic, devreme ce tu cu smerenia si rabdarea ta ai intrecut batranetele mele.