Zis-a lor iarasi: fiilor, batranul meu avea obicei de a se indeparta totdeauna in adancul pustiului si acolo isi petrecea viata in tacere si liniste. Iar eu odata i-am zis: pentru ce, parinte, totdeauna fugi de noi si te departezi in adancul pustiului? Nu este mai bine sa traiesti aproape de oameni, ca ei vazand nevointa ta cea buna, sa se foloseasca si altii iar tu vei avea mai mare plata de la Dumnezeu? Batranul i-a raspuns: crede-ma, fiule, ca macar de ar fi cineva asemenea cu marele prooroc al lui Dumnezeu, Moise si va trai impreuna cu oamenii, nu poate nicidecum sa se cheme fiu al lui Dumnezeu dupa dar si sa-si foloseasca sufletul sau. Eu sunt fiu al lui Adam si precum Adam, parintele meu, vazand roada frumoasa si buna la gust, n-a rabdat sa nu ia sa guste, prin care a si murit, asa sunt si eu, cand vad rodul pacatului: indata il poftesc, din care luand si gustand mor. Pentru aceea, prea cuviosii nostri fugeau din lume in pustie, ca sa-si omoare patimile si poftele dulcetilor, acolo unde nu aflau mancarea care naste poftele pacatului.