Un frate oarecare traia la Ierusalim in muntele Eleonului si odata a mers in sfanta Cetate si ducandu-se la stapanul si judecatorul cetatii, si-a marturisit faptele si rautatile sale inaintea acestuia si a supusilor lui, rugandu-se foarte, sa-l pedepseasca dupa lege, pentru rautatile lui. Stapanul cetatii, socotind in sine, i-a zis: omule, de vreme ce tu insuti iti marturisesti faptele si rautatile tale, poate ca Dumnezeu te-a iertat si pentru aceea eu nu indraznesc sa te judec si sa te pedepsesc pentru acele fapte pe care tu insuti de bunavoie le marturisesti; ca acea judecata nu este a noastra ci a lui Dumnezeu. Mergi, deci, omule, la locul tau si iti pazeste tacerea si rugaciunea. Si iesind a mers la chilia sa si si-a pus el insusi catusi mari de fier in picioare si in grumaji si asa s-a incuiat in chilie. Iar cand mergea cineva din oameni la dansul si il intreba cine l-a pus in catusi cumplite ca acelea si pentru ce, el raspundea: judecatorul mi-a pus pentru rautatile mele. Si asa a petrecut pana la moartea sa, iar mai inainte cu o zi de pristavirea lui, au cazut singure catusele din picioarele si grumajii lui si venind ascultatorul care il slujea, l-a gasit slobod de catuse si minunandu-se, l-a intrebat zicand: parinte, cine te-a slobozit? Iar el a raspuns: Cel ce mi-a dezlegat pacatele. Acela mi s-a aratat mie ieri, zicand: iata, pentru multa smerenie si rabdarea ta, te dezleg de toate pacatele tale si atingandu-se cu mana de catusi, au cazut din picioarele si de pe grumajii mei. Acestea spunand el ascultatorului sau, a raposat si s- a dus catre Domnul.