Era un ostas oarecare la Schitopol, care multe rautati facuse si in multe chipuri isi pangarise si isi spurcase trupul sau. Acesta, cu mila lui Dumnezeu, venindu-si in fire si in cunostinta sa umilindu-se, s-a lepadat de lume si a iesit in pustie unde, gasind o vale adanca, s-a pogorat acolo si si-a facut chilie si s-a asezat in acea adancime, plangandu-si pacatele si rugandu-se lui Dumnezeu pentru mantuirea sa.!nstiinjandu-se de dansul cunoscutii lui, au inceput a-i trimite acolo paine si finice si de toate ce-i trebuinu. El insa vazandu-se in odihna si nimic lipsindu-i, zicea intru sine: aceasta odihna a mea ma va goni din cealalta odihna, de vreme ce eu nu sunt vrednic de o odihna ca aceasta. Si lasand acel loc si chilia sa, a fugit zicand: sa mergem de aici, suflete, la scarba, ca mie mi se cade sa-mi fie mancarea iarba, ca a dobitoacelor, fiindca si eu fapte dobitocesti am facut.