In timpul prigoanelor, cand prigoneau si omorau pe crestini pentru credinta in Hristos, au prins si pe doi frati calugari sa-i munceasca si i-au aruncat in temnita pana a doua zi, ca a doua zi sa-i scoata, sa-i munceasca si sa-i omoare. Acesti doi frati aveau vrajba si pizma intre dansii. Fiind deci ei in temnita aruncati, batuti si munciti, unul umilindu-se cu inima a zis celuilalt: frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor munci si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este si acum intre noi, se cade sa o lasam, sa ne impacam, sa ne iertam unul pe altul, mai inainte de moartea noastra, ca sa luam, curati fiind, muncile si moartea pentru credinta si dragostea lui Hristos si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile lui Hristos si vom fi primiti in ceata mucenicilor. Acestea zicand i-a facut metanie dupa obiceiul calugaresc, graind: iarta-ma, frate, ca sa fii si tu iertat de mine si de Dumnezeu! Iar acela fiind biruit de vrajmaseasca pizma, n-a vrut nicidecum sa-l ierte. Iar a doua zi daca s-a facut ziua, i-au scos pe ei din temnita, ca sa-i taie. Atunci cel care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se s-a lepadat de Hristos, iar pe cel de langa el crezand in numele Domnului, l-au taiat. Pe cel ce s-a lepadat de Hristos, l-a intrebat: pentru ce ieri nu te-ai lepadat de Hristos? Ca sa nu te fi chinuit? Raspuns-a lui acela: cand L-am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si ramanand gol de Dansul, m-am lepadat de Hristos.