• Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.

• Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.

• Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;

• Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;

• Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.

• Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.

• Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.

• Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.

• Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.

• Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,

• Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.

• Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.

• În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;

• Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.

• Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.

• Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.

• Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,

• Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui

• Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.

• Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.

• Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.

• Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.