• Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.

• Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el.

• Cine se va sui în muntele Domnului Şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui?

• Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.

• Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.

• Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob.

• Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.

• Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război.

• Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.

• Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.