• Zis-am: “Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;
• Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea”.
• Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit.
• Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc.
• Grăit-am cu limba mea: “Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,
• Şi numărul zilelor mele care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte”.
• Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi statul meu ca nimic înaintea Ta.
• Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.
• Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
• Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele.
• Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Şi statul meu de la Tine este.
• De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.
• Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.
• De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om
• Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul.
• Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,
• Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.
• Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.