• Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.

• Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor lui.

• Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el.

• Eu am zis: “Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit ţie”.

• Vrăjmaşii mei m-au grăit de rău zicând: “Când va muri şi va pieri numele lui?”

• Iar de venea cineva să mă vadă, minciuni grăia; inima lui aduna fărădelege sieşi, ieşea afară şi grăia.

• Împreună împotriva mea şopteau toţi vrăjmaşii mei; împotriva mea gândeau de mine rele.

• Cuvânt nelegiuit spuneau împotriva mea, zicând: “Nu zace, oare? Nu se va mai scula!”

• Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul.

• Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală şi voi răsplăti lor.

• Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine.

• Iar pe mine pentru nerăutatea mea m-ai sprijinit şi m-ai întărit înaintea Ta, în veac.

• Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel din veac şi până în veac. Amin. Amin.