• Domnul împărăţeşte! Să se bucure pământul, să se veselească insule multe.

• Nor şi negură împrejurul Lui, dreptatea şi judecata este temelia neamului Lui.

• Foc înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.

• Luminat-au fulgerele Lui lumea; văzut-a şi s-a cutremurat pământul.

• Munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului, de faţa Domnului a tot pământul.

• Vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate popoarele slava Lui.

• Să se ruşineze toţi cei ce se închină chipurilor cioplite şi se laudă cu idolii lor.

• Închinaţi-vă Lui toţi îngerii Lui; auzit-a şi s-a veselit Sionul

• Şi s-au bucurat fiicele Iudeii, pentru judecăţile Tale, Doamne.

• Că Tu eşti Domnul Cel Preaînalt peste tot pământul; înălţatu-Te-ai foarte, mai presus decât toţi dumnezeii.

• Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul; Domnul păzeşte sufletele cuvioşilor Lui; din mâna păcătosului îi va izbăvi pe ei.

• Lumină a răsărit dreptului şi celor drepţi cu inima, veselie.

• Veseliţi-vă, drepţilor, în Domnul şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui!