STAREA A DOUA

1. Cade-se acum, Ca să te mărim, Fecioara Maică Mai cinstită fiind şi mai mărită mult Decât toate cetele cele de sus.

2.Cade-se acum Să te fericim, Fecioara Maică, Fericită totdeauna adevărat, Mai mărită decât cei ce au ochi mulţi.

3.A te ferici Se cuvine, pururea Fecioară, Ca născând pe Făcătorul tău te-ai făcut Decât cerurile cu mult mai presus.

4.Ca să te mărim Se cuvine, Născătoare, Doamnă Ca prin ale tale rugi să ne-acoperim Pentru adormirea ta cea sfânt-acum.

5.Toţi cei credincioşi Ai curatei Maice şi Fecioare Adormirea-ţi cântând, zicem: bucură-te, Solitoarea noastră caldă-a tuturor;

6.Primeşte-acum De petrecere cântări, Fecioară, Maică a Tot-Împăratului Dumnezeu Şi trimite pace credincioşilor.

7.Monahi mulţi şi sfinţi Şi-ale cuvioşilor soboare, Cum şi cetele bărbaţilor credincioşi, Din evlavie cu toţii te măresc.

8.Cete tinereşti, Cu fecioarele drept credincioase, De petrecere cântare strigaţi acum, Pentru Maica sfânt-a lui Emanuil.

9.Trupul pământesc Văzând ceata ucenicească, Al tău, Maica Ziditorului tuturor, Cu sfială tronul tău ţi l-au purtat.

10.Credincioşii toţi Fericim pe cea acum mutată Către ceruri, Născătoarea de Dumnezeu, Că pe dânsa solitoare s-o avem.

11.Noul Israel, Acum după sfânta datorie. Cu cântări dumnezeieşti preamăreşte-n cor A Fecioarei ducere la cei de sus.

12.Pe cei ce-ţi cântăm Cu credinţă, Preacurată Maică Ce-ai născut pe Împăratul cerurilor, Binecuvânteaza-ne pe noi de sus.

13.Prea curate mâini Tinzând către Dumnezeu, Fecioară, Ca o buna miluieşte şi-acoperă Pe toţi care-şi pun nădejdea-n mila ta.

14.Priveghelnică Rugăciune, curată Fecioară, Primeşte acum cu milă şi cererea Celor ce cinstim cu drag mutarea ta.

15.Pomeneşte-ne, Maică şi Fecioară Preacurată, Prin a ta mutare sfânta, rugâmu-te Şi a noastre greşeli nu le socoti.

16.Din multe nevoi, Întâmplări, necazuri, izbăveşte Pe acei care în tine nădăjduiesc Şi cinstire adormirii tale dau.

17.Ucenicii toţi La sicriul tău sosind în grabă, Prin văzduh fiind purtaţi de pe unde-au fost, În genunchi, Fecioară, ţi s-au închinat.

18.Toţi au povestit Celei sfinte şi neprihănite, Cum au fost răpiţi de nori din locurile Unde stau şi predicau noroadelor.

19.Fără de bărbat Ai născut, Fecioară Preacurată Dar şi moartă tu fiind, nu ai putrezit Şi-ndoită închinare ai primit.

20.Cel de Dumnezeu Primitor trup, ceata de Apostoli Îl îngroapă-acum strigând cu-ale tale rugi, Moştenirea ta, Stăpână, apără.

21.Toţi Arhanghelii, Stăpânii, Domnii şi Puteri toate, Limbi, popoare, neamuri ale pământului Adormirea Preacuratei lăudaţi

22.Vas ales fiind, Pavel a cântat pe Preacurata, De petrecere cântare a glăsuit Pentru ceea ce e mai presus de cer.

23.Sfărâmă Moisi Mânios, a Sinaiului table, Iar Stăpânul pe aceea ce L-a născut O păzeşte-n ceruri vie pururea.

24.De mâini fu lipsit În chip nevăzut semeţul vrăjmaş Care-n faţa ucenicilor a încercat Sicriul tău să răstoarne, o Maică!

25.Versuia cu glas Mulţimea de oştire cerească, De la margini pe pământ tainic alergând La-ngroparea Maicii Lui Emanuil…

26.Cu dumnezeieşti, Cuvioase cântări împletite, Îngroparea Născătoarei de Dumnezeu Veniţi ca şi noi, acum, să lăudăm.

27.La mutarea ta, Maică şi Fecioară Preacurată, Ţi-au cântat cu duioşie îngerii toţi, Şi mulţime mare de popor creştin.

28.Tu, dintre femei Întrecut-ai hotarele firii, Căci tu singură avuşi adormirea ta, Mai mărită decât orice muritor.

29.Preoţi şi popor Adormirea-ţi cântă lăudând-o Dezlegarea datoriilor ne rugăm Dă-ne Maica Domnului la toţi acum.

30.Pe cei ce-au greşit, Maică şi Fecioară Preacurată, Sfântă Pruncă, miluieşte-i, că mânecă La locaşul tău cel ce-i dumnezeiesc.

31.Lanţurile rup Ale tale rugi, curată Pruncă, Şi din toată munca scapi pe cei ce cinstesc Cu credinţă sfântă adormirea ta.

32.Strigă, o David, Născătoarei de Dumnezeu, lira Răsunându-ţi: auzi fiică mutarea ta Către ceruri sus, de jos de pe pământ.

33.Minunat a fost A privi de jos spre cer cum pleacă Cerul cel însufleţit, Dumnzeule! Minunate-s, Doamne, lucrurile Tale.

34.Cete îngereşti Al tău pat cu bună-cuviinţă, Maică şi Fecioară, ţi l-au acoperit În vremea când Tu, Curat-ai adormit.

35.Danţuri netrupeşti Cu dumnezeiască cuviinţă Cânt-acum, Curată, Cerul însufleţit, Spre cereştile odihne Tu mergând.

36.Către cer de jos Al lui Aaron toiag se mută, Care pe Hristos nespus L-a fost odrăslit Şi rodeşte pomul vieţii veşnice.

37.Pe cea de demult Scară-naltă de Iacov văzută, Cea pe care o întări Iisus cu trup, S-a mutat acum de pe pământ la cer.

38.Patul tăinuit, Ne-ntinată Maică şi Fecioară, La prea-sfinte locuinţe se suie acum Nelipsit a locui cu Fiul Său.

39.Cartea curată, În care cu trup s-a scris Cuvântul, Se închide şi se mută, puindu-se Întru ale Fiului curate mâini.

40.Daruri daţii-ţi-a Peste fire, Fiul tău, Fecioară, Nelipsit, Preasfântă Pruncă păzindu-te Şi suindu-te la viaţa veşnică.

41.Cu adevărat Ca pe o aleasă smirnă sfântă Te sălăşluieşte-n Sfânta Preasfintelor Cel Atoateziditor şi Fiul Tău.

42.Viaţa a răsărit Dintru tine, Preasfântă Fecioară, În ce chip, dar trupul cel neîntinat Se făcu acum morţii împărtăşit?

43.Casă te-ai văzut, Preacurată Fecioară, vieţii, Deci murind, îndată te-ai şi învrednicit Totdeauna cu Hristos a vieţui.

44.Înstrunind acum Buze prea curate-n loc de coarde, Maicii Atotfăcătorului Dumnezeu Imnuri de petrecere să întocmim.

45.Înălţarea-n cer A curatei Maicii Tale, Doamne, A unit acum pe oamenii cu îngerii, Ţie lăudări de obşte aducând.

46.Pământeşti numiri, Domnitori ce judecaţi noroade, Tineri, tinere, cântare toţi să-nălţăm Maicii Împăratului Hristos din cer.

47.Pomenirea ta Cea cinstită, Preacurată Maică, Lăudându-ţi, o măresc toţi cei ce trăiesc Şi făptura toată cu smerenie.

48.Prunca odrăslind Dintru a lui Iesei tulpină, Omeneşte Maica Lui Dumnezeu muri Şi-mpreună cu Fiul tău vieţuieşti.

49.Pământenilor, Săltaţi şi vă minunaţi acuma, Ca Muntele cel Preasfânt şi dumnezeiesc Desfătare a aflat la Fiul său.

50.Arătatu-s-a, Preacurată, moartea ta pod vesel, Pe care-ai trecut la ceruri de pe pământ Şi la Fiul tău odihnă ai aflat.

51.Uşile cereşti Se deschiseră ţie, Preasfântă, Şi Puterile cereşti mult te-au lăudat Şi pe-al tău trup Fiul l-a primit în cer.

52.Norii luminaţi Au adus mulţimea de Apostoli De la marginea pământului, cuvios Pe curata Maică Fiului s-o dea.

53.Preasfânt trupul tău, Ucenicii plângându-l, Curată, Fu stropit cu lacrimi alăturând cântări De petrecerea cea de aici la cer.

54.Margini pământeşti Glăsuiescu-ţi Maică şi Fecioară, Că născând pe Fiul tău cel dumnezeiesc, Amăgirea idolilor ai sfârşit.

55.Laudă strigând Toată sfânta adunare mare Pe aceea ce nascut-a pe Dumnezeu: Pază fii la toţi prin ale tale rugi.

56.Duhul tău luând Chiar Cuvântul ce din tine, Pruncă; Ce născuse fără ispită de bărbat, Ca un Fiu în slavă l-a sălăşluit.

57.Pe Stăpânul lor Îngereştile Puteri văzându-L Duhul Maicii sale singur în mâini luând, Spăimântatu-s-au şi mult s-au bucurat.

58.Firea cea de om Întreci, de Dumnezeu Născătoare, Căci Fecioară ai rămas după naştere Şi murind te duci la Fiul tău Preasfânt.

59.Cete îngereşti, Oameni şi făptura toată, Laude ţi-aduc, o Maică, toţi la un loc, Că Tu, mai presus de orice fire eşti.

60.Strajă tare fii Celor ce te laudă, Curată, Împotriva bântuielilor duşmăneşti A văzuţilor şi nevăzuţilor vrajmaşi.

61.Întru rugăciuni Pe Fecioara, Maica Ta, primeşte-o Ca pe o caldă Solitoare pentru noi toţi, Iar pe noi, ca un bun, mântuieşte-ne.

62.Pe Cel ne-nceput Împreună cu Fiul mărescu-L Şi pe Duhul, in trei feţe un Dumnezeu, Cel ce este Ziditorul tuturor.

63.Lucru minunat Eşti cu totul fără de prihană, Căci mormântu-ţi tuturor credincioşilor Se arată rai prea-înţelegător.

64.Cade-se acum, Ca să te mărim, Fecioara Maică Mai cinstită fiind şi mai mărită mult Decât toate cetele cele de sus.

Urmează: Ectenia mică şi ecfonisul: ”Că s-a binecuvântat numele Tău…”