Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia\n\nTroparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Eugenia\n\nGlasul al 4-lea\n\nMieluşeaua Ta, Iisuse, Eugenia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 2-lea\n\nIrmos: Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea într-armată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel rău, Domnul Cel Preaslăvit, căci cu Slavă S-a preamărit.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nSfântă Eugenia, muceniţă a lui Hristos, dănţuind acum cu bucurie împreună cu Oştile îngerilor, ca o fecioară fără de pri­hană şi ca o purtătoare de cu­nună preafericită, roagă-te să se dea har celor ce cu dragoste te laudă pe tine.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nAuzind Dumnezeieşti cântări de laudă, mireasă a lui Hristos, ai zburat către Viaţa Cea Plină de veselie, strălucind din inima ta, ca o lumină, teologia cântă­rilor Duhului şi alungând toată necunoştinţa de Dumnezeu.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCugetul tău uitându-şi de fi­rea femeiască, a alergat către lucrurile bărbăteşti, fiind îm­bărbătată de har şi povăţuită de Dumnezeu cu vederea cea de mai înainte, Muceniţă Eugenia, ceea ce porţi nume de bun neam.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nLuminându-te cu Lumina Cea Înţelegătoare, pe mulţi i-ai făcut a fi părtaşi de Strălucire, înţelepţită de Dumnezeu; de care învredniceşte acum pe cei ce te laudă, izbăvindu-i din păcat, cu rugăciunile tale, Muce­niţă Eugenia, cu totul fericită.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nFiind ucişi de pomul cunoş­tinţei, prin Lemnul Vieţii am fost iarăşi chemaţi, noi, credincio­şii, de către Cel Ce a odrăslit din tine, Curată, mai presus de pricepere, Hristos Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu; Ace­luia cu îndrăzneală roagă-te, să mântuiască sufletele noastre.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu, când cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa o jertfa fără de prihană te-ai adus Stăpânului, cu desăvârşită înţelegere, lepă­dând avuţia cea pieritoare, preaînţeleaptă şi strigând: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCunoscutu-s-a curăţia ta cea preacurată; strălucit-a tăria luptelor tale; că fapta ai făcut-o suire către Înalta Cugetare de cele Dumnezeieşti, strigând: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nDesfătatu-te-ai cu dragostea de cumpătare, păzit-ai lauda curăţiei, făcutu-te-ai primi­toare de înţelepciune, strigând lui Hristos: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nSă lăudăm, cei ce suntem înţelepţiţi de Dumnezeu, pe Preacurata Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Ceea ce s-a arătat ca o Mijlocitoare a mântuirii noastre, strigând: nu este nimeni curat ca tine, Preacu­rată şi nimeni nu este fără pri­hană, afară de tine, Stăpână.\n\nIrmos: Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu, când cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cântăm Ție: Slavă Puterii Tale, Doamne.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nVenit-ai, Întrupându-Te din Fecioară, Cel Ce eşti Preaînalt, logodindu-Ţi Ţie adunările fecioarelor, care nu­mai pe Tine Te-au iubit, cunoscându-Te Mire al lor.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDezbrăcat-ai acoperământul naşterii celei trupeşti şi te-ai îmbrăcat luminat prin Botez, cu îmbrăcămintea naşterii din nou prin credinţă, muceniţă prealăudată.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nRăsărit-au în inima ta Razele Cele Dătătoare de Lumină, alun­gând cu lumina harului negura cea întunecată a rătăcirii, mu­ceniţă a lui Hristos, Sfântă Eugenia, frumoasă fecioară.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu podoabă şi cu frumuseţe ţi-ai luminat faţa, veştejindu-ţi mai întâi patimile trupului cu sihăstria şi apoi cu mucenicia strălucind luminat, Sfântă Muceniţă Eugenia.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nMai Înaltă decât îngerii te-ai făcut, Prealăudată, născând pe Îngerul Cel de Mare Sfat al Ta­tălui, Care S-a făcut Om din multa milostivire, pe Iubitorul de oameni.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat izbăvirea din noaptea necunoştinţei către Părintele Tău, începătorul luminii.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nŞarpele cel pierzător de su­flete văzând calea ta, pur­tătoare de biruinţă, îndreptată către mântuire, asmute asupra ta mulţime de ispite, încercând a slăbi tăria ta, curată, de Dumnezeu înţelepţită; dar l-ai călcat pe acela în picioare.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu totul frumoasă te-ai ară­tat lui Hristos, Dătătorului fru­museţilor, Făcătorului de bine şi Mirelui sufletelor, fiind în­frumuseţată cu deprinderile sihăstriei şi cu nevoinţele mu­ceniciei strălucind, Muceniţă Eugenia, frumoasă fecioară.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCununa darurilor s-a pus pe creştetul tău; că ai cinstit Dum­nezeiasca Înţelepciune, defăi­mând bogăţia şi mărirea părin­tească şi cu tărie ai urmat dori­torului tău Mire, Preaînţeleaptă Eugenia.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nRăsărind din tine, Născătoare de Dumnezeu, Viaţa lumii, că­tre Împărtăşirea Vieţii Veşnice cheamă pe cei ţinuţi mai dina­inte de moarte; pe cei ce strigă cu credinţă: pe alt dumnezeu în afară de Tine nu cunoaştem.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nSomn genelor tale nu ai dat, până ce nu ai ucis toată patima desfătării şi te-ai desăvârşit locaş curat Zidito­rului tău.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCea înnegrită şi cu fapta şi cu numele, urmând năravurilor egiptene, îndrăzneşte a defăima cinstita ta vieţuire, Preaînţeleaptă Eugenia.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nArătat-ai statornică sihăstrie şi cu harul tămăduirilor îmbogăţindu-te ai povăţuit, cu bo­găţia credinţei, adunarea călu­gărilor.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nToţi prorocii au priceput în chip Tainic naşterea Ta cea Nespusă, Preacurată, duhovniceşte însemnând şi mai înainte spunând tuturor cele viitoare.\n\nCONDAC\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Arătatu-Te-ai astăzi...\n\nDe slava cea trecătoare a lumii fugind, pe Hristos L-ai iubit, păzind nevătămat bunul neam al sufletului tău, muceniţă de Dumnezeu înţelepţită, Sfântă Eugenia, Prealăudată.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui păgân, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos, Cel Ce bine este cuvântat şi Preaslăvit, a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri Roua Duhului.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nLămurit-ai tuturor adevă­rul Scripturilor celor de Dumnezeu insuflate, îmbărbă­tând partea cea femeiască şi pe toţi i-ai uimit cu minunea, Preacinstită Eugenia, pe care i-ai şi adus să creadă luminat în Hristos, preafericită.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe faţă ai înfierat cu Dumnezeieştile tale învăţături nebu­nia idolilor, prealăudată, logo­dind lui Hristos, Împăratului tuturor, mulţime nenumărată de fecioare, luminându-se cu sângiurile mucenicilor.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nVăzând Mărita Vasila viaţa ta cea purtătoare de Dum­nezeu, pe tine cu dragoste te-a urmat; că s-a logodit cu Hristos, părăsind toate desfătările tru­peşti; şi acum s-a învrednicit de bucuria mucenicilor.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nVindecat-ai pustiirea morţii, născând fără de sămânţă Viaţa Cea Ipostatică, Fecioară cu totul fără de prihană, Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Pentru aceas­ta veselindu-ne, Izvor al Nemu­ririi te numim pe tine.\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu Dumnezeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎn râu, bărbăteşte şi în foc cu tărie ai fost încercată; că pe cele potrivnice firii cu tărie le-ai trecut, slăvind pe Hristos şi cu credinţă strigând: Te binecu­vântez pe Tine, Hristoase, în veci!\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nArătându-Se ţie Hristos, în­chisă în temniţă fiind, cu minu­nată cuviinţă te hrăneşte din destul şi prin Naşterea Sa te împreunează cu Oştile cele de sus, slăvindu-L pe Elîn veci.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nMirele tău cu cuviinţă te îm­podobeşte cu îndoite cununi, de Dumnezeu Înţelepţită Eugenia şi Cel Drep Cămară Luminată pe drept îţi dă; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nHarul lui Dumnezeu Străluci­tor luminându-te pe tine, acum te împodobeşte cu multă grijă, în Locaşurile Cereşti; pe care cu rugăciunile tale umplându-le, roagă-te neîncetat pentru cei ce săvârşesc pomenirea ta, înţe­lepţită de Dumnezeu.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nIzvor Limpede al Nemuririi te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Cel Nemu­ritor; Care izbăveşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe Dânsul întru toţi vecii.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea Prealăudată, o slăvim.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nLocuind în Locaşurile cele Cereşti, mărită, acum lă­murit te-ai învrednicit de desfă­tarea Raiului, cu fecioarele şi cu muceniţele, ca o adevărată muceniţă, Curată Fecioară Euge­nia, preafericită.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDobândit-ai dorirea cea mai presus de minte şi de pricepere, ajungând înaintea Doririi Celei Desăvârşite; şi cu Razele Cele aruncătoare de Lumină ale Trei­mii Celei Întreit Stăpânitoare, lămurit ai strălucit, de Dumnezeu Înţelepţită Eugenia, preafericită.\n\nStih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPurtând, mărită, candela fe­cioriei nestinsă, te-ai împodobit cu cununa muceniciei; şi acum nu înceta rugându-te, ca prin rugăciunile tale să ne mântuim noi, cei ce cu cucernicie şi cu dragoste te cinstim, Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, întru tot lăudată.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCătre Dumnezeiasca Răcoare ai ieşit acum, trecând cu vitejie prin focul cel de nesuferit al chinurilor şi prin apa cea ne­statornică a supărărilor, prea bună Muceniţă Eugenia. Roagă-te lui Hristos să mântuiască sufletele noastre.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCa o Lână primind în pântece Ploaia Cea Cerească, născut-ai pe Cel Ce dă nemurire celor ce Îl laudă cu credinţă, Preacu­rată şi pe tine, cea fără de pri­hană, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nNevoindu-te cu ostenelile pustniceşti, te-ai preamărit în lupte muceniceşti, aducând pe mulţi mântuiţi la Ziditorul tău; că din Dumnezeiască dragoste lăsând cele trecătoare, lupte bărbăteşti ai îndurat, mărită. Pentru aceasta după săvârşirea ta din viaţă ai aflat Viaţa Cea fără de sfârşit, fiind totdeauna împreună cu Mirele tău, Sfântă Muceniţă Euge­nia, cea întocmai cu îngerii. Roagă-te lui Hristos Dum­nezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste cin­stesc sfântă pomenirea ta.