Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Vasa cu cei trei fii ai ei\n\nTroparul Sfintei Mucenițe Vasa și al celor trei fii ai ei\n\nGlasul al 4-lea\n\nMucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 8-lea\n\nIrmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nA ta pomenire lăudând cu bucurie, preamărită, roagă-te, fericită, ca să mi se dea luminare şi iertare de greşelile cele de suflet stricătoare.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nNu te-ai înspăimântat de porunca celor urători de Dumnezeu, fiind îngrădit sufletul tău cu frica Domnului. Pentru aceea, ai îndrăznit bărbăteşte la răni de bice şi la nevoi.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nLuat-ai cu tărie multe feluri de chinuri, împreună cu trei feciori ai tăi, purtătoare de patimi, cu răbdare; cu aceia ai împletit cununile nestricăciunii, slăvind pe Sfânta Treime.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nZămislit-ai fără durere de maică, pe Cuvântul Tatălui, Preasfântă; şi pe Acesta în Chip de Negrăit mai presus de cuvânt spre mântuirea noastră L-ai Născut.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte în dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nAprinzându-te cu credinţă şi cu dorirea cea fierbinte după sfânta dragoste către Hristos, prealăudată, focul l-ai stins, stându-ţi înainte îngerul; iar pe poporul cel neînţelegător cu totul prin foc l-ai prăpădit.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nAcum neamul drepţilor binecuvântat s-a făcut, din pântecele tău strălucind pătimitorii cei luminoşi, Sfântă Muceniţă Vasa, Preamărită, ai tulburat împotrivirea cea întunecoasă a celor fărădelege, cu întărirea gândului.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nO, maică ce ai covârşit Legile firii cu împreunarea celor peste fire, cum ai răbdat văzând daţi la moarte nedreaptă, unul după altul, pe cei ce i-ai hrănit cu credinţă şi cu lapte.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe mine cel mort cu mâncarea neascultării m-ai izbăvit, Ceea ce ai Născut Însăşi Viaţa Cea Ipostatică, Fecioară, cu totul fără prihană. Pentru aceasta, după vrednică datorie te fericim pe tine, pururea Fericită.\n\nIrmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte în dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nNeîndoit având gândul tău spre luptă, ai năvălit asupra războinicului cel viclean şi în adâncul sângiuirilor pe acesta l-ai potolit.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe tine, fiind osândită la moarte pe nedrept, adâncul, primindu-te, s-a ruşinat şi te-a izbăvit, răbdătoare de patimi Sfântă Muceniţă Vasa, prin Dumnezeiasca voie.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎmpărăţia cea Neclintită, împreună cu prealăudaţii fiii tăi ai moştenit, mărită şi cămara cu adevărat cerească şi lumina cea neapusă.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe tine, Muntele cel Netăiat de demult, Avacum te-a văzut mai înainte cu Duhul; din tine S-a arătat Dumnezeu şi pe noi, Fecioară, ne-a mântuit.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Din noaptea necunoştinţei zi a cunoştinţei de Dumnezeu, întru Lumina Feţei Tale, Hristoase, a trălucit de dimineaţă, lauda Ta în inimile noastre.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFiind cuprins de setea dragostei lui Hristos, Mărite Agapie, de Dumnezeu fericite, până în sfârşit ai urât răutatea şi cu tărie ai răbdat durerile chinurilor şi despuierea pielii trupului.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nSfâşiat fiindu-ţi pieptul tău cu unghii de fier, Mucenice Teognie, te-ai făcut cunoscut cu mult mai curat şi desăvârşit, precum ai dorit, înţelepte, Dumnezeului tuturor, către care te-ai suit cu mărire, strălucind cu luminile patimilor.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu neîndoită credinţă, prea înţelepte credinciosule, îndurând chinurile, ai înspăimântat inimile cele neînţelegătoare ale necredincioşilor, fericite, când se zdrobeau oasele tale şi se dezlegau toate încheieturile trupului.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCăderea strămoaşei Eva pentru toţi ai îndreptat-o acum, născând pe Izbăvitorul, Mântuitorul şi Ziditorul şi Domnul, Maica lui Dumnezeu, Singura între femei Binecuvântată; pentru aceasta, cu credinţă te mărim.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎntărind sufletul tău spre dragostea lui Dumnezeu cea neapusă, ai subţiat scaunele cele pângărite ale zeilor până în sfârşit şi te-ai făcut împreună vieţuitoare cu îngerii, Sfântă Muceniţă Vasa, purtătoare de chinuri.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nMari chinuri ai petrecut pentru Hristos, muceniţă şi ai primit de la dânsul mari răsplătiri şi laudă fără de moarte şi cămară Dumnezeiască şi dulceaţă netrecătoare.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCa pe Iona de demult din adâncul mării te-a mântuit pe tine Dumnezeu, cu Puterea Cea Atotţiitoare; întru tine minunându-se, prealăudată, Cel Care în sfaturile sfinţilor totdeauna este Preaslăvit.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nMulţimile păcatelor şi valurile deznădăjduirii tulbură gândul meu; milostiveşte-te, Stăpână şi întinde mie mâna ta şi mă izbăveşte tu, care ai născut pe Mântuitorul.\n\nIrmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: Din Iudeea venind cei trei tineri în Babilon, cu îndrăzneală au călcat în picioare văpaia cuptorului şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeule, în veci.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu Putere Dumnezeiască, trecând văpaia focului, muceniţă, nevătămată, cu focul sângiuirilor tale ai ars înşelăciunea ca pe o materie, grăind: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCel Ce ai oprit repezirile leilor în groapă, mântuind pe Proorocul Tău Daniel, nevătămată ai arătat de fiare pe purtătoarea de chinuri, care grăia Ţie, Stăpâne: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu Luminate Razele Crucii, strălucind Sfânta Muceniţă Vasa Mărita, a trecut nevătămată întunericul înşelăciunii şi către lumină a ieşit grăind: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nRupe multele împletituri ale greşelilor mele, Mireasă a lui Dumnezeu, care ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu, Cel Ce a ridicat păcatul lumii; Binecuvântată, Curată, pururea Preamărită.\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu o Putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Izbăvitorului a strigat: tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCel Ce s-a îmbrăcat în a noastră neputinţă, neputinţa aievea a întărit şi pe tine te-a lucrat mai puternică, muceniţă, decât focul, decât apa, decât fiarele şi decât uneltele cele de chinuri, cu credinţă, grăind: preoţi, binecuvântaţi; popoare, preînălţaţi pe Domnul întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCopiii cei cinstiţi, ca nişte tineri, luptându-se bărbăteşte, au biruit împotrivirea celor potrivnici; Dumnezeiescul Teognie şi Sfinţitul Agapie împreună cu Măritul Pistos s-au arătat tari cu lucrul şi cu cuvântul. Şi cununile biruinţei de la Dumnezeu primind, pe Dânsul Îl Înalţă întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa un măslin bine roditor şi ca o viţă mult roditoare, cu trei mlădiţe bine îndreptându-te, i-ai hrănit; cu aceia ai lucrat strugurii mărturisirii, care au izvorât vinul muceniciei, Sfântă Muceniță Vasa, veselind inimile celor ce cu bună credinţă cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi veci.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nCu cetele celor fără de trup şi cu oştile mucenicilor, stând înaintea scaunului, prealăudaţilor şi de Slavă şi de Lumina Darului umplându-vă, dezlegaţi întunericul greşelilor noastre, celor ce cu credinţă prăznuim luminata şi Dumnezeiasca şi plină de daruri a voastră cinstită pomenire.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCuvântul lui Dumenzeu, Care a făcut cerurile cu porunca şi pământul cu voia, Preacurată, Cel Ce a zidit pe om, din tine în chip vădit a luat Trup, ca să zidească firea noastră cea zdrobită de înşelăciunea şarpelui, prefăcând-o iarăşi ca mai înainte, Fecioară, El, Cel Milostiv.\n\nSă lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.\n\nIrmos: Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a grăit: tineri, binecuvântaţi-L; preoţi, lăudaţi-L; popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDorind a vedea cele ce ochiul pământesc cu adevărat nu a văzut, ai răbdat bărbăteşte, prealăudată, durerile trupului, zdrobirea mădularelor, repezirea fiarelor, arsura focului, învăluirea mării, cu Razele Luminii Celei fără materie strălucind, preafericită.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDe Dumnezeu purtătoare răsărit-ai cu adevărat ca o luminoasă lună şi bine împodobită, aducând cu darul ceata Dumnezeiască de stele luminoase a celor ce au ieşit din pântecele tău; iar, acum, lumea, cu rază fără materie, străluciţi, fericiţilor.\n\nStih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎntărindu-vă mintea, fericiţilor, pe piatra răbdării, de ispite cu multe feluri de întâmplări, v-aţi arătat neplecaţi cu adevărat şi biruinţă în Hristos ridicând, împreună cu Dânsul pururea a împărăţi v-aţi învrednicit, bucurându-vă.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCa o adevărată întreagă porumbiţă, ca o turturea care ai iubit pe Dumenzeu şi ca o rândunea cu Dumnezeieştii pui zburând la ceruri, te-ai sălăşluit la Dumnezeiasca Stăpânire Cea Gânditoare, trecând iarna şi vânturile demonilor, Sfântă Muceniță Vasa, pe care cu dragoste te fericim.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe Iubitorul de oameni şi Mântuitorul născând, Minunată şi de bine Iubitoare Stăpână, dă-mi mie izbăvire de păcate cu rugăciunile tale şi sufletul meu, Preacurată, cel spulberat de gânduri, îmbunătăţeşte-l şi-l arată slobod de patimile cele purtătoare de moarte, cu totul fără prihană.\n\nIrmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nZburând cu aripile Dumnezeieştii credinţe, ca o turturea cu puii tăi, la cuiburile cele nematerialnice ai odihnit, cu sfinţenie nevoindu-te, purtătoare de chinuri Muceniţă Vasa, ceea ce eşti împreună vorbitoare cu îngerii şi râuri de minuni izvorăşti celor ce au trebuinţă. Pentru aceea, după datorie, săvârşind sfântă pomenirea ta, te cinstim, pe Mântuitorul slăvind şi cu un glas grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.\n\nSEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului\n\nGlasul 1\n\nPodobie: Mormântul Tău...\n\nCeata cea preacinstită a înţelepţilor Apostoli s-a adunat în chip minunat să îngroape cu Preamărire trupul cel Preacurat, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată. Cu aceia au cântat mulţimile îngerilor, lăudând Cinstită adormirea ta, pe care cu credinţă o prăznuim.
Rugăciuni · Rugăciune