Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul şi către Sfântul Mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă\n\nTroparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul\n\nGlasul al 4-lea\n\nDumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.\n\nTroparul Sfântului Mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă\n\nGlasul 4\n\nSfinte Dasie, mucenic al lui Hristos, pe tine te laudă obştea credin­cioşilor din Axiopolis. Că pe tiranul vrăjmaş, cu puterea crucii, cu statornicie în mărtu­risirea credinţei în Dumnezeu, vitejeşte l-ai călcat, făcându-te pe tine viteaz ostaş al lui Hristos. Că, lepădând păgânătatea, cununa cea adevărată, din mâna lui Hristos ai luat. Pe Acesta roagă-L, Preafericite Mucenice Dasie, să mântuiască pe toţi cei ce săvârşesc sfântă pome­nirea ta.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 8-lea\n\nIrmos: Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nSmeritul meu suflet cel omorât cu dulceţile trupului, cu rugăciunile tale înviază-l, Părinte Grigorie. Că viaţă neîmbătrânitoare acum ai luat, omorându-ţi mădularele cele de pe pământ, cuvioase, cu pustniceştile nevoinţe.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nÎnfrânându-ţi dulceţile trupului cu vitejia minţii, din vârsta prunciei te-ai făcut, părinte, organ al Duhului. Ale Cărui lucrări lămurit primindu-le înăuntru, cu chip sfânt eşti cunoscut.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu iubirea Dumnezeaiscă poftele trupului le-ai veştejit şi ţie însuţi, fericite, ţi-ai logodit soţie curăţia, din care s-au născut ţie fii toate virtuţile, pururea pomenite, care te-au făcut dar al lui Dumnezeu.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.\n\nCeea ce eşti Scară Cerească, care ajungi de la pământ la cer şi prin care Cuvântul lui Dumnezeu cu oamenii a vorbit, Binecuvântată Preacurată, Minune Nespusă, Vedere cu mintea necuprinsă, miluieşte pe cei ce caută scăpare la tine.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nÎn numele faptelor bune alergând, cuvioase, în norul privirii la cele de sus ai intrat şi ai cunoscut, pe cât ai putut cuprinde, pe Cel Necuprins de fire, plin de lumină fiind, părinte.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCel Ce S-a născut în peşteră pentru mântuirea oamenilor de demult, pe tine cel ce ai locuit în peşteră, preafericite, cu Lumină Cerească te-a luminat, ca pe Sfântul Pavel luminos arătându-te, Părinte Grigorie.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nUşa cea Cerească, Preacurata Maică a lui Hristos, ţie, celui înconjurat de asupririle demonice, părinte, ţi-a dat aripi şi puternic cu tărie te-a făcut asupra lor cu harul său.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.\n\nBucură-te, Ceea ce Singură ai născut pe Domnul tuturor. Bucură-te, Ceea ce ai solit viaţa oamenilor. Bucură-te, Munte Umbrit şi Netăia, Întărirea cre­dincioşilor; Bucură-te, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti Bucuria mea, Cel Ce Sânurile Părinteşti nu le-ai părăsit şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCel Ce pentru noi străină pogorâre a avut, străin fiind pentru bunătate, pe tine străin pentru Dânsul, din moştenire văzându-te, te-a primit, Sfinte Grigorie şi Dumnezeiesc moştenitor al Împărăţiei Sale strălucit în virtuţi te-a făcut.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nPentru Hristos, Cel Ce a pruncit pentru noi şi a fost Prunc, cuvioase, la şcoala pruncilor te-ai dat pe tine, însuţi ca un prunc fiind după răutate, de Dumnezeu cugetătorule părinte şi cu Dumnezeiasca smerenie răutatea vrăjmaşului ai smerit-o, Fericite Grigorie.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu ploile lacrimilor tale, Părinte Grigorie, ca şi cu nişte Rouă Dumnezeiască adăpându-te, toată fapta cea bună ai crescut, toată roada cea bună a dreptăţii ai înflorit, ca un pom roditor răsădit lângă izvoarele apelor ai rodit roadele pustniciei celei desăvârşite.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.\n\nMaica lui Dumnezeu Binecuvântată, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, vindecă rănile sufletului meu. Stinge desfătările trupului. Inima mea cea întunecată lumineaz-o. Împacă-mi mintea mea şi mă izbăveşte de toată vătămarea şi defăimarea vrăjmaşilor.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă şi m-a acoperit pe mine, ticălosul, întunericul cel străin? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu lucrarea Cuvântului, viţă aducătoare de roadă te-ai arătat, cuvioase, care aduce struguri de virtuţi, copţi şi foarte mari, care izvorăsc vin duhovnicesc de mântuire, părinte, care veseleşte inimile credincioşilor.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nRoma cea strălucită, părinte, de la răsărit primindu-te pe tine luminător neapus prin credinţă, s-a luminat cu cinstitele tale daruri. Că pe Hristos L-ai avut în suflet ca o Lumină, luminând pe cei ce te văd pe tine, părinte.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPe şarpele ce se târa şi pândea călcâiul tău, Sfinte Grigorie, cu Dumnezeiască priveghere în căile vieţii umblând, ca un slujitor al lui Dumnezeu, ca un lucrător al poruncilor Lui, l-ai omorât cu Puterea Duhului.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.\n\nOcrotirea lumii, Maică pururea Fecioară, cârmuieşte-mă şi mă povăţuieşte la calea cea dreaptă şi îndreptează la cărările cele bune ale dreptăţii gândul meu, umblările sufletului meu îndreptându-le.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu înclinarea cea spre Dumnezeu fiind sfinţit, preasfinţite, prin adâncile priviri tainice şi Dumnezeieşti străluciri, ca un prooroc sfinţit, ca un slujitor al lui Dumnezeu, te-ai învrednicit prin Dumnezeiescul har.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu linişte viaţa ta săvârşindu-ţi, Sfinte Grigorie, te-ai arătat mai presus decât toate valurile lumeşti şi mai înalt decât patimile, pe tot pământul străin şi călător.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCa o oglindă curată cu Dumnezeiască Strălucire te-ai îmbogăţit. Iar ca un vas sfinţit Templul cel de sus ai împodobit, Sfinte Grigorie şi Biserica celor întâi-născuţi o ai luminat.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.\n\nMarie Curată, Cămara Împăratului, pe mine cel ce m-am făcut peşteră necurată a tâlharilor, cu rugăciunile tale curăţindu-mă, arată-mă Biserică sfântă Celui Ce S-a născut din tine.\n\nCondac\n\nGlasul al 3-lea\n\nPodobie: Fecioara astăzi...\n\nSoare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, care cu podoabele faptelor bune şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim Dumnezeiasca pomenirea ta şi cinstim nevoinţele tale, Preafericite Părinte, Înţelepte Grigorie.\n\nCondac\n\nGlasul al 8-lea\n\nPricină de veselie ne-a venit nouă astăzi pomenindu-te, Sfinte Mu­cenice Dasie, că, întrarmându-te Dumnezeieşte cu neprihănirea sufletului şi ţinând în cuget rugăciunea cea neînce­tată, cu tărie ai biruit taberele vrăjmaşilor, Sfinte Mucenice, făcătorule de minuni. Roagă-te neîncetat lui Hristos Dumnezeu pentru noi toţi.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat, oarecând, în Babilon. Pentru aceasta tinerii în cuptor, cu bucurie săltând ca într-o grădină verde, au cântat: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu vărsările lacrimilor focul păcatului ai stins şi izvorăşti apa nepătimirii şi curatele izvoare ale tămăduirilor, celor ce cântă, Sfinte Grigorie: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu căruţă de văpaie a cinstitei dragoste şi a desăvârşirii suindu-te, la înălţime te-ai ridicat, întru care ţi-ai agonisit viaţa ta, de Dumnezeu înţelepţite, strigând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nAlinat-ai valurile patimilor cu stările la priveghere şi adormind cu somnul cel cuvenit drepţilor, la lumină ai trecut, Părinte Grigorie, strigând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.\n\nPe mine cel ce sunt mort prin păcat şi pierit, Ceea ce ai născut Viaţa, Curată Fecioară, înviază-mă şi mă miluieşte şi din gheenă mă scoate pe mine, cel ce cânt: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: De șapte ori cuptorul, chinuitorul haldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându -i pe aceștia mântuiți de o putere mai mare, Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu rugăciunile tale cele către Dumnezeu slujindu-te stăruitor, ai luat, preafericite, ceea ce ai cerut cu cre­dinţă. Că noaptea dormind tu, arătându-se ţie îngerul, sabie de foc ţi-a dat, care ţi-a tăiat patimile inimii şi cu foc fără materie te-a curăţit şi cu mărire te-a luminat în chip tainic.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCa un soare cu totul luminos, cu înţelegere te-ai ridicat strălucit cu lumina virtuţilor şi cu strălucirea minunilor, Sfinte Grigorie, luminând împrejur tot pământul şi luminând pe cei ce cântă cu dreaptă credinţă: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.\n\nCântare îngerească ai auzit, Sfinte Grigorie, încă umblând în muritorul tău trup; din care simţirile sufletului lămurit îndulcindu-ţi, sfânt şi luminos te-ai cunoscut, strigând pentru Stăpânul: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.\n\nCeea ce pe Judecătorul şi Domnul mai presus de cuvânt L-ai născut, pe Acesta, ca pe un Fiu al tău, Preasfântă, roagă-L: în ceasul Judecăţii, de osândă şi de foc şi de întunericul cel neluminat şi de scrâşnirea dinţilor, să izbăvească pe cei ce cântă întru credinţă, cu bună cuviinţă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Spăimântatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; cum Cel Preaînalt, de bunăvoie, S-a pogorât până în Trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om; drept aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii să o mărim.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu sudorile pustniceşti ai stins cărbunii păcatului şi din cer în chipul focului ai luat har, care nu te-a ars, înţelepte, ci mai vârtos te-a răcorit şi cu tăria puternic împotriva patimilor pe tine te-a arătat.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCa un trandafir în văile pustniciei ai înflorit, Părinte Grigorie şi ca un crin bine mirositor. Pentru aceasta moaştele tale izvorăsc mir cu dulce miros din destul. Căci miresme pline de viaţă sunt şi fălcile tale ca nişte cupe cu miruri s-au arătat.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nAstăzi, împreună cu noi, adunarea îngerilor şi a cuvioşilor se veseleşte, a patriarhilor şi a proorocilor, întru pomenirea ta, Sfinte Grigorie. Împreună cu noi prăznuiesc Apostolii, mucenicii, cu care pomeneşte pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă, vrednicule de laudă.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nRacla unde sălăşluieşte cinstitul şi mult pătimitorul tău trup, har de minuni ne izvorăşte nouă, Părinte Grigorie, sfinţind sufletele şi trupurile noastre, ale celor ce ne îmbogăţim cu tine, ocrotitorul şi cald sprijinitorul.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.\n\nGlasul Arhanghelului Gavriil, noi credincioşii cu bucurie glăsuim către tine: Bucură-te, Raiule, Cel ce ai Răsărit Pomul vieţii. Bucură-te, Dezlegarea blestemului, Încununarea mucenicilor, Lauda cuvioşilor şi oamenilor celor dreptcredincioşi Întărirea.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Degrab ne întâmpină pe noi...\n\nCu Dumnezeiască strălucire fiind luminat, ai izgonit întunericul patimilor celor de suflet păgubitoare, Sfinte Grigorie, pururea pomenite. Înălţându-te spre Înălţimea nepătimirii cea Preacurată, ai revărsat uimitor raze de tămăduiri, sălăşluindu-te în Lumina Cea Neapusă a Împărăţiei lui Hristos.\n\nSEDELNA Praznicului Înainteprăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Arătatu-Te-ai astăzi...\n\nCinstita Intrare a Fecioarei, astăzi mai înainte prăznuind-o luminat credincioşii, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe dânsa să o lăudăm neîncetat, ca pe Ceea ce este cu totul fără prihană.