Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul\n\nTroparul Sfântului Cuvios Ioan Colibaşul\n\nGlasul al 4-lea\n\nDin pruncie iubind cu căldură pe Domnul, lumea şi cele frumoase ale lumii ai părăsit şi ai sihăstrit în chip desăvârşit; ţi-ai ridicat coliba înaintea porţilor părinţilor tăi; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine, Preacuvioase Părinte Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 2-lea\n\nIrmos: Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea într-armată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel rău, Domnul Cel Preaslăvit, căci cu Slavă S-a preamărit.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎmbogăţindu-te cu Dumnezeieştile fapte bune, ai defăimat bogăţia cea pământească şi ai câştigat-o pe cea cerească. Drept aceea, sărac fiind eu de cunoaşterea cea Dumnezeiască, îmbogăţeşte-mă cu har, ca să laud vieţuirea ta cea întocmai cu îngerii, părinte.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nJugului celui bun al Domnului supunându-te, fericite, din tinereţe te-ai nevoit cu lupte sihăstreşti şi pe vrăjmaş l-ai înjosit, într-armându-te cu smerenia lui Hristos; prin care te-ai ridicat, Fericite Părinte Ioan, către înălţimea cea cerească.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCa unul ce ai umblat pe cărarea cea strâmtă, cu întristare şi cu lacrimi şi cu suspinuri şi cu rele pătimiri, cuvioase, ai ajuns la lărgimea cea mult cuprinzătoare, aflându-ţi sălăşluire vrednică de ostenelile tale, Părinte Ioan, vrednicule de laudă.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nDe cumplitele meşteşuguri ale patimilor răscolit fiind eu, Fecioară şi de năvălirile păcatelor tulburat, Prealăudată, alerg cu dragoste către ocrotirea ta cea netulburată, pururea Fecioară, milostiveşte-te, spre mine şi mă miluieşte.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul Biserica din păgâni cea stearpă, prin venirea Ta, Doamne, întru care s-a întărit inima mea.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nRugăciunile tale, ca pe o tămâie cu bună mireasmă, le-ai adus Atotvăzătorului, preacuvioase, pe Care, plăcându-le le-a primit, aşezându-te pe tine în cetele sihaștrilor.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nArătatu-te-ai ca o minune preamare, înspăimântând inimile dreptcredincioşilor, de Dumnezeu alesule, preacuvioase, prin felul cum ai stăruit la porţile părinţilor tăi, sărac şi strâmtorat.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nDupă Lege, stăruind în rugăciuni şi în posturi, întru nepătimire te-ai îmbrăcat, preacuvioase, smerindu-ţi zburdările trupului, cu Puterea Dumnezeiescului Duh.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCa pe un Trandafir, plin de bună mireasmă te-a aflat pe tine, Curată, Cel fără păcat şi S-a Sălăşluit în sânul tău, umplând omenirea de bună mireasmă.\n\nIrmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul Biserica din păgâni cea stearpă, prin venirea Ta, Doamne, întru care s-a întărit inima mea.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cântăm Ție: Slavă Puterii Tale, Doamne.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎn zdrenţe sărăcăcioase, comoară ascunsă te-ai arătat, de Dumnezeu insuflate; că ai iubit veşmântul cel Dumnezeiesc şi cu acesta îmbrăcându-te, ai intrat în Cămara de mire, cea de sus.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPrimind sămânţa cea cerească în brazdele inimii tale, de Dumnezeu insuflate, ai răsărit spic de veselie, care hrăneşte cugetul celor ce te laudă cu cuvioşie urmându-ţi pilda vieţii.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎn colibă preastrâmtă ai petrecut, minunatule, de bunăvoie, făcându-te ca un alt Lazăr sărac. Pentru aceasta te odihneşti acum în Sânurile lui Avraam, cuvioase părinte.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nÎndreaptă-mi mişcările sufletului, Preacurată, către Dumnezeieşti Porunci ale Celui Ce a Strălucit în pântecele tău, izbăvindu-mă de viforul smintelilor vieţii, cu mijlocirile tale.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Luminarea celor ce zac în întuneric, Mântuirea celor deznădăjduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine alerg, Împăratul păcii; luminează-mă cu Strălucirea Ta, că alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nStrăin ai fost de dulceţile pământeşti, străin de cei apropiaţi ai tăi, străin de părinţi cu a ta voie; şi însuţi, curătindu-te cu înfrânarea, te-ai sălăşluit cu Atotţiitorul, Preasfinte Părinte Ioan, făcându-te sărac cu duhul.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFăcându-te pe tine însuţi casă a Sfintei Treimi, ai dorit a te închide în colibă, curătindu-ti sufletul cu Dumnezeieştile cugetări, văzând pururea Frumuseţea lui Dumnezeu, Cea de Negrăit, Părinte Ioan.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nArătatu-te-ai împlinitor al Legii lui Dumnezeu şi nu ai ales nimic mai de cinste decât toată dragostea Lui, cugetătorule de Dumnezeu. Că nu te-a slăbit pe tine dragostea părinţilor şi a fraţilor, nici bogăţia, nici dregătoria, nici pofta trupului, părinte.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe Emmanuel, Stăpânul tuturor, născându-L fără stricăciune, ai rămas Fecioară şi după naştere, Maică Fecioară; pe Acela roagă-L neîncetat să izbăvească de supărarea vrăjmaşilor pe cei ce scapă sub Acoperământul tău.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: De adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale, cel neurmat. Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe şarpele cel trufaş l-ai biruit cu armele smereniei, fericite şi înălţându-te cu Duhul, te-ai sălăşluit în Locaşurile pururea Veşnice.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPlin fiind de darurile Duhului, ai supus duhurile răutăţii, ca un înţelept şi cuminte şi cu totul dăruit lui Dumnezeu.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nRidicându-te pe culmile nepătimirii, Părinte Ioan, strâmtorat în colibă şi înconjurat de ispite ai răbdat, întărindu-te Dumnezeieşte.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe Cuvântul, Cel întocmai Lucrător şi de un Scaun cu Cel Ce L-a născut, L-ai Întrupat din pântecele tău, Curată, Care, pentru nespusa Sa milostivire, S-a îmbrăcat cu toată omenitatea noastră.\n\nIrmos: De adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale, cel neurmat. Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.\n\nCONDAC\n\nGlasul al 2-lea\n\nPodobie: Cele de sus căutând...\n\nRâvnind, înţelepte, sărăcia ce nu se fură, ai urât bogăţia părinţilor tăi. Şi având Evanghelia în mâinile tale, ai urmat lui Hristos Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Ioan, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de Lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, Roua Duhului; Cel Ce este Binecuvântat şi Preamărit.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCalea cea strâmtă ai găsit-o mai de cinste decât pe cea largă, minunate; şi cu bucurie ai răbdat la porţile părinţilor tăi, batjocorit şi sleit de multe boli, de Dumnezeu binecuvântate.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎmpodobitu-te-ai, înţelepte, cu preafrumoase suişuri, omorându-ţi trufia trupului. Drept aceea mutându-te către cele cereşti, eşti numărat pururea cu cetele sfinţilor părinţi, vrednicule de laudă.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCălătorind pe căile care duc la Odihna cea Dumnezeiască, te-ai abătut, fericite, de la prăpăstiile demonilor, acoperit fiind cu Dumnezeiescul har şi strigând: Cel Ce bine eşti cuvântat şi Preaslăvit.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nLăudăm naşterea ta, Binecuvântată, prin care ne-am izbăvit din osândirea cea de demult şi pe tine te fericim, de Dumnezeu Binecuvântată, Singura pe care te-a iubit Cel Ce bine este cuvântat şi Preaslavit.\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nTesându-ţi tu însuţi, Părinte loan, haină ce nu se învecheşte, te-ai îmbrăcat ca un cerşetor, în chip de sărac petrecând la porţile părinţilor tăi.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa un alt Iov ai pătimit fără de vină înaintea porţilor, ca un gunoi, suferind înfruntările slugilor tale, înţelepte, chinuit de foame şi de sete. Drept aceea ai moştenit Împărăţia cea de sus.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nUrmat-ai în chip vădit Evangheliei, pe care ai primit-o în mâni şi ai sărăcit, fericite, plângând toată viaţa; şi blând şi fără de răutate fiind, ai moştenit Împărăţia cea de sus.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nCa un alt Avraam te-ai arătat, primind Sfânta Treime ca pe un Oaspete în coliba ta, prin suişuri Dumnezeieşti şi ai slujit-o pe Ea prin cugete curate şi prin sărăcie desăvârşită, fericite, întru toţi vecii.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nRâu pururea curgător ne izvorăşte nouă, celor ce alergăm la tine, Preacurată; de aceea, cei ce scoatem din el har din destul lăudăm naşterea ta, Preacurată şi o preaînălţăm întru toţi vecii.\n\nSă lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.\n\nIrmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Fiul Părintelui Cel fără de început Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu, ceaPrealăudată, o mărim.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nStrigai, cuvioase: Domnul este Puterea şi Lauda mea, întru El biruiesc pe căpetenia întunericului; nicicum nu mă tem de amăgirilecele ce îmi vin din partea lui, prin hărţuielile închipuirii, numai gândindu-mă la Frumuseţea Cea Dumnezeiască şi Neapropiată.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa un pământ îngrăşat a primit inima ta, cuvioase, sămânţa cea cerească în brazdele cugetului; şi aduce roadă spic însutit, care hrăneşte sufletele tuturor celor ce te cinstesc pe tine, cu credinţă, de Dumnezeu fericite.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFiind împreună cu Stăpânul tău, cuvioase şi luminat fiind de acolo cu străluciri prealuminate, roagă-te, Minunate Părinte Ioan, să se dăruiască Dumnezeiască Lumină celorce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta cea luminată.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nSfinţitu-te-a Domnul din pântece pe tine, fericite, către Dânsul ţi-ai îndreptat cărările tale. Drept aceea ai fost numărat între cuvioşii cei ce au vieţuit întru cucernicie; cu aceia împreună te bucuri de îndumnezeire, prealăudate.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nLocaş Luminii s-a făcut pântecele tău, prin care au văzut Lumina cei ce şedeau întru întuneric. Drept aceea te lăudăm pururea, cu glasuri netăcute, Maica lui Dumnezeu; şi cu dragoste te cinstim pe tine, Nădejdea sufletelor noastre.\n\nIrmos: Fiul Părintelui Cel fără de început Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu, ceaPrealăudată, o mărim.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 3-lea\n\nPodobie: De frumuseţea Fecioriei tale...\n\nPărăsind avuţia cea pieritoare şi mărirea cea trecătoare, ai dobândit, fericite părinte, bogăţia cea cerească şi lauda cea cu adevărat veşnică. Pentru aceasta fericim sfântă adormirea ta şi întru dânsa prăznuind, strigăm ţie: pomeneşte-ne pe noi, Preacuvioase Ioan, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul.\n\nSEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 3-lea\n\nPodobie: De frumuseţea Fecioriei tale...\n\nCa o Vie Nelucrată, Fecioară, Strugurele Cel Preafrumos ai odrăslit, Cel Ce izvorăşte nouă Vinul mântuirii, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta, pe tine, ca pe o Pricinuitoare a bunătăţii, fericindu-te pururea, împreună cu îngerul strigăm ţie: Bucură-te cea Plină de daruri.\n\nSEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 3-lea\n\nPodobie: De frumuseţea Fecioriei tale...\n\nCurata, cea Neispitită de nuntă şi Maica Ta Hristoase, văzându-Te pe Tine mort, spânzurat pe Lemn, ca o Maică plângând grăia: pentru ce Ţi-a răsplătit Ţie aşa adunarea iudeilor, cea fărădelege şi nemulţumitoare, care s-a bucurat de multele şi marile Tale daruri, Fiul meu? Laud îngăduinţa Ta cea Dumnezeiască.
Rugăciuni · Rugăciune