Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche\n\nTroparul Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche\n\nGlasul al 8-lea\n\nCu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.\n\nTroparul Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche\n\nGlasul 1\n\nLocuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 4-lea\n\nIrmos: Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-I Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nDin tinereţe întărindu-te cu nădejdea cea către Dumnezeu, ai alergat către Bunul Dumnezeu, Preafericite Ioan, nevoindu-te cu înfrânările cele mai alese ale călugăriei.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nFiind plin de dar bogat şi purtător de lumină, sălăşluindu-te în locuri cinstite, cinstit ai petrecut, ducând suirile către faptele cele bune, Fericite.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nFiind îndreptat cu tăria Duhului, ai alergat la grădina purtătorului de Dumnezeu Hariton, întru care petrecând, ai fost lucrător de cele sfinte.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎnstrăinându-ţi cugetul tău de cele pământeşti, preacuvioase, pe acesta l-ai pironit întru bunătăţile cele cereşti, părinte Ioan şi ai dobândit de acolo lumina cea prealuminoasă.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nDin tine Preacurată, de Dumnezeu dăruită S-a arătat nouă Soarele dreptăţii Hristos şi cu lumina a luminat pe cei ce şedeau din început întru tăria întunericului.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nPrin înfrânare omorându-ţi cugetul cel trupesc, te-ai apropiat de Duhul Cel făcător de viaţă, Preacuvioase Părinte Ioan.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nLumina cea dumnezeiască şi zăritoare de lumină arătat s-a sălăşluit în inima ta, Părinte Ioan, Fericite.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nTu Singură celor de pe pământ mai presus de fire, te-ai făcut mijlocitoare de cele bune, Maica lui Dumnezeu. Pentru aceasta: Bucură-te, strigăm ţie.\n\nIrmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti puterea mea, Doamne şi scăparea şi întărirea.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Pentru dragostea Chipului Tău, Îndurate, ai stătut pe Cruce şi s-au topit neamurile; că Tu eşti, Iubitorule de oameni, Tăria mea şi Lauda.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nHrănindu-te în părţile cele de Dumnezeu luminate şi luminându-te cu vărsarea luminii, părinte, ai vieţuit întru înfrânări şi în faptele cele bune, de Dumnezeu înţelepţite.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nÎnstrăinându-te de locul naşterii tale şi de ai tăi şi prin nevoinţa cea de bunăvoie luând crucea, te-ai aropiat de Hristos, de Dumnezeu înţelepţite, Fericite.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nArătându-te tuturor mort, cu înfrânare ai petrecut prin puterea cea de viaţă purtătoare, către care te-ai şi mutat, Preaînţelepte Ioan.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCel mai presus de fire S-a sălăşluit în pântecele tău cel primitor de Dumnezeu, Fecioară. Acesta şi după naştere cu puterea cea dumnezeiască te-a păzit pe tine Fecioară.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nPrin singurătate câştigându-ţi cuget curat, părinte, prin Puterea Sfântului Duh ai scăpat de cursele vrăjmaşului.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!\n\nÎntru darul cel dumnezeiesc, întru înţelepciune şi întru învăţătură arătată de Dumnezeu petrecând, ai fost preot sfinţit, preafericite.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nToate neamurile cu bună credinţă te fericesc pe tine, Preacurată, ca pe Ceea ce ai născut mai presus de fire pe Cuvântul Cel cu adevărat fericit.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nFăcându-te râvnitor dumnezeieştii înţelepciuni, te-ai încununat de la dânsa cu cununa darurilor şi cu toate chinurile ai fost ucenic al lui Hariton cel purtător de lumină.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPrin lucrarea faptelor celor bune, punându-ţi picioarele tale pe piatra lui Hristos, te-ai suit către Dumnezeu, înţelepte, punând suirile în inima ta cu cuget dumnezeiesc, Părinte.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPrin naşterea ta, de blestemul maicii noastre Eva celei dintâi ne-am mântuit, căci tu, Maică Fecioară, născând pe Hristos, în locul blestemului aceleia, ai izvorât tuturor binecuvântare.\n\nIrmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: În cuptorul persan tinerii lui Avraam, cu dorinţa dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu puterea cea dumnezeiască, ca şi cu o haină îmbrăcându-te, ai putut scăpa de toată năpasta ereticilor, preafericite, strigând: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nDomnul, Cel Ce S-a înstrăinat pe pământ pentru noi, Acesta întru înstrăinare arătat te-a păzit pe tine, ca pe cel ce strigai: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCeea ce eşti locaş sfinţit şi dumnezeiesc al Celui Preaînalt, bucură-te. Căci prin tine s-a dat nouă Bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigăm: Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: Mâinile întinzându-și Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nŞi cu trupul şi cu sufletul şi cu dreapta credinţă înfrumuseţându-te, Cuvioase, te-ai făcut organ dumnezeiescului cuget şi cel mai de aproape al poruncilor şi trâmbiţa cântării celei curate, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nMutându-te către Viaţa cea nemuritoare şi către fericirea cea fără de sfârşit, te-ai învrednicit a dobândi bucuria cea nestricăcioasă, Fericite, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nScuturând praful morţii prin naşterea ta cea dumnezeiască, ne-am făcut nestricăcioşi, Preacurată, căci ai născut, Curată Stăpână pe Viaţa cea firească şi adevărată şi pururea fiitoare. Pentru aceasta toţi te fericim pe tine Marie, Mireasă a lui Dumnezeu.\n\nSă lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.\n\nIrmos: Mâinile întinzându-și Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Hristos, Piatra cea din capul unghiului, cea netăiată de mână, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nPrin înfrânare, mutându-te către Hristos, ai câştigat preafericitul sfârşit, Părinte Ioan şi după moarte te-ai sălăşluit întru viaţa cea fără pătimire şi fără durere.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎnvrednicindu-te a te sălăşlui în pământul celor blânzi, Părinte, te-ai făcut asemenea sihaştrilor şi bărbaţilor celor purtători de Dumnezeu, cu care împreună arătat ai şi dobândit fericită îndulcire, preacuvioase.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nIzvorul nemuririi ne-ai izvorât nouă, Fecioară, născând pe Hristos, apa curăţiei, cu care ne curăţim de toată întinăciunea păcatului, mireasă a lui Dumnezeu.\n\nIrmos: Hristos, Piatra cea din capul unghiului, cea netăiată de mână, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nRănindu-ţi sufletul de dumnezeiasca dorire, Fericite, te-ai înstrăinat şi lăsând îndestularea mâncării şi desfătarea vieţii, cinstit ai locuit în părţile cele străine şi prin durerile înfrânării veştejindu-ţi trupul tău şi petrecând în sihăstrie, bărbăteşte ai ajuns către săvârşirea faptelelor celor bune, Preacuvioase Ioan. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.\n\nSEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nSufletul meu cel smerit, care acum se cufundă ca fiind fără de ocârmuire în viforul ispitelor vieţii şi se arată plin peste măsură de povara păcatelor şi se primejduieşte să cadă în fundul iadului, apucă-l mai înainte, Născătoare de Dumnezeu Fecioară cu totul fără de prihană, cu rugăciunea ta cea fierbinte şi îl miluieşte, dându-i liman bine şi liniştit, ca să strig ţie cu credinţă: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să-mi dea mie iertare de greşeli, că pe tine te am nădejde, eu robul tău.\n\nSEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nDin sângiurile mele Om Te-ai făcut, iar din sângiurile Tale pe oameni i-ai îndumnezeit şi Te-ai pogorât ca un Preabun căutând pe cei ce s-au stricat prin mâncare, strigat-a de demult cu plângere cea fără prihană, plângând pe Hristos, când era spânzurat pe Cruce. Pe Care văzându-L omorât, vărsa izvoare de lacrimi, slăvindu-L pe El.
Rugăciuni · Rugăciune