Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (1)\n\nTroparul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop\n\nGlasul 1\n\nIubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioan, părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 4-lea\n\nIrmos: Cânta-voi ţie, Doamne Dumnezeul meu, că din sfânt pântecele Fecioarei în Om în chip de negrăit îmbrăcându-Te, l-ai înnoit ca un milostiv.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe cuviosul nevoitor, pe următorul lui Hristos, pe părintele nostru Ioan, toţi dreptcredincioşii cu cântări să-l cinstim, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru noi.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nBiserica lui Hristos cea din Ţara Haţegului cu cinste face pomenirea ta şi cheamă pe toţi credincioşii ei, Fericite Părinte Ioan, să te praznuiască pe tine în cântări de laude duhovniceşti.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nAjutor în rugăciuni şi întăritor în credinţă te avem pe tine, Cuvioase Părinte Ioan, care primeşti pururea cererile ce le îndreptăm către tine.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPreasfântă Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Măria, Rugul Cel Nestins şi de daruri Izvorâtor, ţie ne rugăm să ne ajuţi cu rugăciunile tale.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, Biserica cea stearpă a păgânilor, prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu curgerile lacrimilor tale ai stropit seminţele cuvântului lui Dumnezeu din ţarina sufletului tău, ca să aduci rod însutit în vremea vieţii pământeşti şi a celei veşnice.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu bucurie te-ai făcut ascultător Domnului Hristos, supunând trupul duhului, ca să ajungi la vieţuirea cea îngerească.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nLepădând toată deşertăciunea lumii, te-ai alipit cu tot sufletul numai de Dumnezeu. Pentru aceasta, ai răbdat asprimea pustniciei ca să-L dobândeşti pe Hristos.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe tine, cea cu totul fără prihană, Adevărată Maică a lui Dumnezeu, cu bună credinţă te mărturisim, că prin tine ne-am învrednicit a ne apropia de Ziditorul.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Pentru dragostea Chipului Tău, Îndurate, ai stătut pe Cruce şi s-au topit neamurile; că Tu eşti, Iubitorule de oameni, Tăria mea şi Lauda.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nNăvălirile vrăjmaşului nu te-au înspăimântat, Sfinte Ioan, Preafericite, căci cu darul lui Dumnezeu ai cunoscut lupta războiului nevăzut şi toate le-ai biruit cu smerenia ta întru Domnul.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDe tine însuţi te-ai lepădat, împreună cu toate dulceţile lumii şi pe umeri Crucea purtându-ţi, Cuvioase Ioan, te-ai făcut moştenitor al Cămării celei Cereşti.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu rugăciunile tale de toată noaptea şi cu lucrul de toată ziua curăţindu-ţi neîntrerupt sufletul, ţi l-ai arătat locaş Treimii, Cuvioase Părinte.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPlinirea cuvintelor tale văzând-o, măreşte mai ales, Maica lui Dumnezeu, pe cel ce te măreşte pe tine, căci toate neamurile pe tine acum cu adevărat te fericim.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPrin înfrunzirea toiagului Dumnezeu adeverind nevinovăţia sufletului tău curat, ţi s-a aprins râvna pentru viaţa îngerească. Pentru aceasta, părăsind lumea şi venind în Mănăstirea Prislop, te-ai retras în peşteră, unde te-ai sfinţit prin rugăciune şi nevoinţă, Cuvioase Părinte Ioan.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCătre toată fapta bună te-ai nevoit şi toată răutatea din cuget ai urât şi cu dreptate ai defăimat pe vicleanul diavol, preafericite.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPe tine, fericite, te aducem rugător către Dumnezeu pentru lume; roagă-te cu stăruinţă să se dea credincioşilor bună înţelegere şi iertare de greşeli.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nDomnul Cel Sfânt S-a arătat la plinirea vremii, făcându-se Om din tine, Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască pe om.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Strigat-a, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona, în chit, rugându-se: din stricăciune izbăveşte-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎn tinereţile tale, Cuvioase Părinte Ioan, când mergeai primăvara cu plugul, glia îţi descoperea Tainele Ziditorului. Atunci îţi plecai genunchii şi te rugai fierbinte pentru rodirea pământului.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCând, după multă osteneală, glia a rodit, ai înţeles, Cuvioase Părinte Ioan, că adevărata rodire este cea duhovnicească.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPentru aceasta, te-ai îndreptat spre Sfânta Mănăstire Prislop unde, râvnind la nevoinţele Sfântului Nicodim şi duhovniceşte umblând pe urmele lui, te-ai arătat purtător de Duh, Cuvioase Ioan.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPreacurată Fecioară, deschide nouă uşile pocăinţei şi toarnă peste şiragul lacrimilor noastre, ploile milei tale, ca, fiind curaţi de întinăciunea păcatelor, să ne învrednicim de mântuirea sufletelor noastre.\n\nCONDAC\n\nGlasul al 4-lea\n\nJugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioan. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioan, lauda Prislopului.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: Tinerii lui Avraam, oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCâştigat-ai cununa cea neveştejită de la Domnul Hristos, Cuvioase Părinte Ioan al Prislopului. Pentru aceasta, adu-ţi aminte şi de noi în sfinţitele tale rugăciuni.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu inima zdrobită de căinţă te rugăm, Cuvioase Ioan, ajută-ne să-L iubim pe Dumnezeu, aşa cum tu L-ai iubit, să ne ţinem tari în dreapta credinţă, aşa cum tu te-ai ţinut, ca nu cumva la înfricoşata judecată să auzim cuvântul cutremurător: „Nu vă ştiu pe voi”.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu înfrânarea şi cu rugăciunea întrarmându-te, ai dobândit Puterea Sfântului Duh, cu care ai biruit răceala stâncii. Pentru aceasta te rugăm, ajută-ne şi nouă să ajungem lucrători ai Poruncilor Sfinte, Cuvioase Părinte Ioan.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nUşa lui Dumnezeu, arată Dumnezeieştile intrări smeritului meu suflet în calea mântuirii, ca, mărturisindu-mă, să iau dezlegare de cele rele, de Dumnezeu Născătoare.\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: Atotputernice, Izbăvitorul tuturor, pe cei ce se ţineau de buna credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai răcorit şi i-ai învăţat să cânte : Toate lucrurile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCălătorind spre cer, cuvioase, pentru faptele tale bune şi nevoinţa pustnicească, la Locaşurile Cereşti te-ai mutat şi acum roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPrimind Lumina de la Soarele Hristos, Cuvioase Ioan, te-ai arătat strălucind ca focul, micşorând întunericul diavolilor, vrednicule de laudă.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nPe tine, cel ce prin înfrânare ai împărăţit peste patimi, Hristos te-a primit acum, purtătorule de Dumnezeu, părtaş Împărăţiei Sale, pentru aceasta cu cântări te lăudăm.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nDe toate primejdiile păzeşte pe robii tăi, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvim pe tine, Nădejdea sufletelor noastre.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Eva adică, prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Pruncul purtat în pântece, ai înflorit lumii Binecuvântare; pentru aceasta toţi pe tine te mărim.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCândva chilia săpată în stâncă ţi-a fost un cuib de mângâieri duhovniceşti, în lacrimi simţind fiorul întâlnirii cu Dumnezeu, căci lacrima un cer întreg poartă în ea, Cuvioase Părinte Ioan al Prislopului, mult rugător pentru ţara noastră.\n\nStih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDin tinereţe tot dorul ţi l-ai închinat lui Dumnezeu şi ridicându-te pe aripile cinstirii Lui, Părinte, ai cules viaţa din pomul cunoştinţei vieţii celei adevărate. Pentru aceea, roagă pe Cel Atotputernic să lumineze sufletele noastre, Sfinte Ioan de Dumnezeu Înţelepţite.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nRăsărind ca un soare, Părinte, răspândeşti raze strălucitoare prin nevoinţele tale, asupra celor ce iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPrimind rugăciunea noastră, a celor ce scăpăm sub Acoperământul tău, Preacurată Fecioară, nu înceta a te ruga Iubitorului de oameni pentru noi toţi.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Degrab ne întâmpină...\n\nBine săvârşindu-ţi nevoinţa, Cuvioase Ioan, ai primit de la Dumnezeu ca răsplată fericirea veşnică. Pentru aceasta, adunându-ne după datorie, te cinstim închinându-ne cu credinţă cinstitei icoanei tale, ca să dobândim mare milă.
Rugăciuni · Rugăciune