Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel intocmai cu Apostolii\n\nTroparul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ieropolei, cel întocmai cu Apostolii\n\nGlasul al 4-lea\n\nÎndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 2-lea\n\nIrmos: Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preamărit.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu Raza Cea Luminoasă a Dumnezeirii Celei în Trei Feţe luminându-te, Sfinte Ierarhe Avechie, te-ai făcut lumină, luminând pe cei dintru întuneric şi risipind toată negura demonilor.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nAvut-ai pe pământ viaţă cerească, fericite, petrecând cu trupul ca şi cum ai fi fost fără de trup şi omorându-ţi patimile, ai primit harul preoţiei.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nAvând întru tine, părinte, pe Cuvântul grăind, ai dezlegat din necuvântare pe cei ce cugetau cele deşarte, surpând capiştile demonilor şi rătăcirea celor ciopliţi.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nLimbile ritoriceşti nu pot să spună zămislirea cea mai presus de cuvânt; că ai născut pe Dumnezeu Întrupat, Preasfântă, asemănându-Se cu noi, pentru bunătatea Sa.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu cuvinte sfinţite şi cu arătarea minunilor, preamărite, ai îndreptat către limanul mântuirii pe cei ce înoată în marea rătăcirii, Sfinte Averchie.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nLucrând tămăduiri, săvârşind cele alese, alungător ai fost al nălucirilor demonice şi mântuirii tuturor pricinuitor şi celor bogaţi ocrotitor.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCuvântul sfinţit, viaţa îndumnezeită, obiceiul strălucit cu minunile, vieţuirea ta, părinte, slăvită şi moartea ta s-au făcut cinstite.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nFiind Dumnezeu mai înainte Nevăzut, S-a văzut Întrupat în pântecele tău, Fecioară, pentru milostivire. Drept aceea cu credinţă te fericim pe tine.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Te laud pe Tine, că am auzit, Doamne, Glas şi m-am înspăimântat; că ai venit până la mine, căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea preaslăvesc multă pogorârea Ta cea către mine, Mult Milostive.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFrumos ţi-ai împodobit scaunul, Cuvioase Ierarhe Averchie; că te-ai înfrumuseţat cu mari minuni şi cu viaţă luminată. Pentru aceasta Preamarele Dumnezeul nostru, te-a mărit pe tine.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nŞtiind pe Domnul voitor de milă, purtătorule de Dumnezeu, cu fierbinţeală ai cerut de la El să facă minunată izvorâre apelor celor fierbinţi, spre a multora vindecare, Sfinte Averchie.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nFăcut-ai cu harul roditori pe cei neroditori; că, punând în cugetul lor sămânţa Cuvântului Arătat, ca un semănător de cele bune ai secerat spic însutit, de Dumnezeu insuflate, Ierarhe Averchie.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nVindecat-ai, Preacurată, zdrobirea şi ticăloşia cea de demult a pământenilor, născând pe Cel Ce a purtat neputinţele noastre, pentru nespusa milostivire, Mireasă a lui Dumnezeu cu totul fără de prihană.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Luminarea celor ce zac întru întuneric, Mântuirea celor deznădejduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine alerg Împăratul păcii, luminează-mă cu Strălucirea Ta; că alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎntărindu-ţi picioarele tale pe piatra inimii, gânditorule de Dumnezeu, pe cei ce au căzut la pierzanie şi au dat cinste pietrelor, i-ai învăţat, fericite, cu Dumnezeieştile cuvinte, să cinstească piatra cea tare, pe Iisus Hristos Dumnezeul nostru.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe tine ca pe un doctor al celor ce bolesc în multe feluri, pe călăuza tuturor rătăciţilor, pe vasul Mirelui darurilor celor de cinste, pe locaşul Dumnezeiescului Duh, pe sfinţitul tăinuitor, Sfântul Ierarh Averchie, să-l cinstim toţi credincioşii.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPunându-se din porunca ta în acelaşi vas vin, untdelemn şi încă un fel, se deşerta fiecare la vremea sa neamestecat; ai arătat prin aceasta harul tău cel prisositor, gânditorule de Dumnezeu, Sfinte Averchie.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nLegile se înnoiesc întru tine, Fecioară Prealăudată; că ai născut fără de sămânţă pe Dumnezeu Mântuitorul şi iarăşi Fecioară ai rămas; Minune Străină! Pentru aceea te vestim cu dreaptă credinţă Maica lui Emmanuel.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Întru adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDe la Răsărit ai venit la Apus cu Puterea Duhului, lepădând pe împărăteasa patimilor celor demonice şi cumplite, cuvioase.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nStrăin de lume arătându-te, preasfinţite, străine şi înfricoşătoare minuni ai săvârşit, trăind încă cu trupul şi după ce te-ai mutat de aici, Sfinte Ierarhe Averchie.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nArătându-te, părinte, în chip de fulger, ai supus taberele cele demonice care nu puteau să sufere îngrozirea ta, Sfinte Averchie, de Dumnezeu insuflate.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPrin tine Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, ne-am învrednicit vieţii, noi cei omorâţi; şi rodind stricăciunii, arătat ne-am îmbogăţit de Nestricăciune.\n\nCONDAC\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Ca nişte pârgă a firii...\n\nCa pe un mai mare preot şi împreună locuitor cu Apostolii, toată Biserica credincioşilor te cinsteşte pe tine, Sfinte Ierarhe Averchie. Pe care cu rugăciunile tale păzeşte-o, fericite, nebiruită şi fără de valuri, de tot eresul cel gânditor de cele deşarte, mult minunate.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa un păstor Dumnezeiesc, ca un însuţi făcător de minuni, cu rugăciunea ta, părinte, ai dat vedere orbilor, auz surzilor, curăţire leproşilor, bun mers şchiopilor, care cântau: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFacerea minunii tale, Înţelepte Averchie, o propovăduieşte în veci izvorârea apelor celor fierbinţi, stâlpul care era pus la mormântul tău, pe care l-a adus duhul cel necurat de la cetatea Romei cea mare, gonit fiind dintr-însa.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nFost-ai smerit, mai mare peste popor, arătându-te înalt în socotinţe, în fapte şi în puteri, preasfinţite; şi slujitor Împăratului Celui Preaînalt, Căruia strigam: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCel Ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, S-a născut din tine în două firi şi în două voinţe, ca un Dumnezeu şi Om, Fecioară; cunoscându-Se tuturor celor ce cântă cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală au prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrările şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPăstorul cel vrednic, izvorul cel nedeşertat al tămăduirilor, stâlpul Bisericii, întărirea credincioşilor, steaua cea mare şi mult luminoasă, Sfinţitul Tăinuitor Averchie, să se cinstească.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa un finic, precum zice psalmistul, ai odrăslit în Curţile lui Dumnezeu Celui Viu; înmulţitu-te-ai ca cedrul şi te-ai arătat ca măslinul, înţelepte, ungând cu untuldelemn al faptelor tale, feţele tuturor prin credinţă.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nCunoscutu-te-ai ca o cetate ce este pusă deasupra unui munte văzut al vieţuirii celei cu fapte bune; şi cetatea ta, cuvioase, care era mai înainte înecată în rătăcire, ai arătat-o moştenitoare Cetăţii celei de sus.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nÎmplinindu-se acum proorociile Scripturii celei de Dumnezeu insuflate; iată Patul lui Solomon, pe care îl înconjură puternicii, în care Hristos Dumnezeu prin Dumnezeiasca Întrupare S-a odihnit; Aceasta este cea Binecuvântată şi Plină de har.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii cu un gând întru laude să-L mărim.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCât îţi este de luminată viaţa! Cât îţi sunt de frumoase picioarele! Cât este de foarte minunată plecarea şi unirea cea către Dumnezeu! Cât este de mare harul ce ţi s-a dat ţie de sus, înţelepte? Pentru aceasta, cu credinţă te cinstim. Sfinte Ierarhe Averchie.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe tine cel locuitor dimpreună cu toţi sfinţii mucenici, pe cel întocmai cu Dumnezeieştii ucenici, pe cel întocmai de o cinste cu patriarhii, cu proorocii şi cu cuvioşii şi pe cel împreună vorbitor al Slujitorilor cereşti; să cinstim cu credinţă pe Sfântul Averchie.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPreasfântă pomenirea ta întinzându-se în lume, luminează sufletele oamenilor, cu lumină bogată, prin har. Pe care săvârşind-o cu dragoste, ne rugăm ţie, Părinte Averchie, izbăveşte-ne cu rugăciunile tale de patimi şi de supărările întunericului.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nSfeşnic Luminător te-a văzut mai înainte Proorocul, purtând întru tine Făclia cea Dumnezeiască cu adevărat, Preasfântă Fecioară; pe Însuşi Domnul Cel Ce S-a făcut Om din tine, pentru milostivirea îndurării.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nArătatu-te-ai ierarh, părinte, fiind uns cu ungere cinstită, prin lucrare Dumnezeiască şi cu harul desăvârşind pe toţi, preasfinţite; şi fiind împodobit cu darurile Dumnezeieştilor minuni, lucrezi semne şi minuni nenumărate; tămăduind boli, pe demoni arzându-i şi mulţime de rătăciţi întorcând, Părinte Averchie. Pentru aceasta, grăim ţie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli sa dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.\n\nSEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Degrab ne întâmpină...\n\nAi înnoit Preacurată, cu Dumnezeiască naşterea ta firea pământenilor cea muritoare, fiind stricată de patimi; şi ne-ai ridicat pe toţi din moarte la viaţă fără de stricăciune. Pentru aceasta toţi te fericim după datorie, Fecioară Preamărită, precum Însăţi ai proorocit.\n\nSEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Degrab ne întâmpină...\n\nFecioară cu totul fără prihană, Maica lui Hristos Dumnezeu, armă a pătruns Preasfânt sufletul tău, când ai văzut pe Fiul tău şi Dumnezeu Răstignit de bună voie. Pe Care, Binecuvântată, nu înceta rugându-L să ne dăruiască iertare de greşeli.
Rugăciuni · Rugăciune