Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfântul Ierarh Fotie, patriarhul Constantinopolului (1)\n\nCântarea 1\n\nIrmos: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt voi grăi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nLuminează-mă cu strălucirea Ta, Treime de o ființă, ca bine întemeiat să laud pe Fotie dumnezeiescul, luminătorul cel prealuminat al Bisericii, prin care s-a nimicit diavoleasca înșelăciune.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCa pe un mare învățător și întocmai la obicei cu Apostolii, strălucind de plinătatea dumnezeiescului Duh, te fericește pe tine astăzi Biserica lui Hristos, de Dumnezeu înțelepțite Fotie, locașul înțelepciunii.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nChemat fiind spre cele desăvârșite, toată silința ți-ai dat pentru câștigarea feluritelor înțelepciuni și, luminat fiind de dumnezeiescul har, cunoștinței celei de sus vistiernic te-ai arătat.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nÎntărire și putere, ajutor și sprijin s-a făcut rugăciunea ta către Domnul, celor ce aleargă la acoperământul tău cel puternic și pe tine te măresc, Preacurată Stăpână.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, pe cei ce au adunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, pentru Dumnezeiască Slava ta, cununilor Slavei învredniceşte-i.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCu adevărat viața ta s-a arătat îndumnezeită și împodobită cu dumnezeiești virtuți. Pentru aceasta te-ai făcut păstor prea mare al Bisericii și ierarh de Dumnezeu înțelepțit, Fotie.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nDovedit-ai cu gura ta, Fotie, în chip adevărat și de Dumnezeu insuflat, ca fiind plin de toată înșelăciunea și departe de învățătura Duhului, cugetul papei Nicolae, stăpânitorul Romei celei Vechi.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu lumina înțeleptelor tale învățături desăvârșit ai izgonit cumplitul întuneric al ereziilor, iar Biserica, luminată fiind cu harul tău, Fotie, se bucură dănțuind.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCa un tron în chipul focului porți pe Stăpânul și Domnul tuturor, Care născându-Se din pântecele tău, prin nespusa bunătate, a mântuit pe om din stricăciune, ca un Iubitor de oameni.\n\nSEDEALNA\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...\n\nDorind din copilărie înțelepciunea, te-ai arătat cu sfintele fapte împodobit și îngrădindu-te cu dumnezeieștile daruri ale Duhului, te-ai arătat prin curăția sufletului cu adevărat bine glăsuitor al cuvântului lui Dumnezeu, Preasfințite Fotie. O, înțelepte, roagă-te neîncetat să se dăruiască iertare de greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.\n\nCondacul\n\nGlasul al 8-lea\n\nLuminătorul Bisericii cel prealuminat, preaîndumnezeitul povățuitor al ortodocșilor, alăuta Duhului cea dumnezeiește glăsuitoare și preaputernicul nimicitor al eresurilor latinești, să fie încununat acum cu laudele cântărilor, căruia-i strigăm: Bucură-te, preacinstite Fotie!\n\nIcosul\n\nÎnger al Adevărului, ca un slujitor al înțelepciunii te-ai arătat, Fotie, cel ce strălucești dumnezeiește, propovăduind darurile Ortodoxiei cu glasul tău cel îngeresc; pentru aceasta, minunându-ne de strălucirea ta, strigăm:\nBucură-te, prin care Treimea se laudă în cântări;\nBucură-te, prin care vrăjmașul e cuprins de împresurări;\nBucură-te, cela ce pentru Biserică ești mare învățător;\nBucură-te, cela ce pentru Ortodoxie ești preaînțelept ritor;\nBucură-te, a sfintelor învățături gură dumnezeiască;\nBucură-te, a cinstitelor porunci mireasmă;\nBucură-te, că mustri și rușinezi eresurile cu sunet;\nBucură-te, că ai pătimit prigoane cu dumnezeiesc cuget;\nBucură-te, cela ce cu slăviții Mucenici întocmai la obicei ești;\nBucură-te, cela ce în cinstitele corturi cu cuvioșii te veselești;\nBucură-te, prin care înșelăciunea se nimicește;\nBucură-te, prin care Adevărul frumos strălucește;\nBucură-te, preacinstite Fotie!\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, Puterii Tale.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nArătatu-te-ai, preasfințite Fotie, vas cu totul luminat al înțelepciunii, prin strălucirea petrecerii teologhisind cu insuflarea dumnezeiescului Duh, ca unuia căruia ți s-au încredințat dogmele Evangheliei.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nDin buzele tale a curs dulceața dumnezeiescului dar ce a secat veninul a toată clevetirea, căci harul curge în chip bogat din gura ta spre păstorirea binecredinciosului popor.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nSurpând înălțările fărădelegii și astupând gurile celor ce rău doxologeau, cu tărie ai răbdat nedreptatea și prigoana lor și, ca aurul în topitoare, te-ai arătat vrednic de moștenirea împărăției cerești, preafericite Fotie.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nîmpotriva a toată ispitirea și răutatea șarpelui și împotriva feluritelor lui vicleșuguri, întărește, Fiică, inima mea cea smerită și dăruiește-mi lumina adevăratei cunoștințe!\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască Slava ta, că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeul Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, tuturor celor ce te laudă pe tine, pace dăruindu-le.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nDacă s-a turbat cu trufia papa Nicolae al Romei împotriva Predaniei și a cinstitelor Canoane ale Bisericii, fost-a mustrat de limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, Părinte, și doborât fiind până la pământ, era lovit de înțelepciunea ta.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nÎntăritu-s-a și a căzut sinedriul cel fără de lege, care sa întărâtat cu părere nebună împotriva bunei tale chemări, Părinte. Dar tu, chiar de ai pătimit prigoană, răsari marginilor lumii ca un soare luminos.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nUrmând înțelepțește dogmelor celor de Dumnezeu insuflate, Lai propovăduit slăvit pe Hristos Singurul Dumnezeu și Cap al Bisericii, prea drepte Fotie, iar pe întâistătătorul Romei l-ai arătat a fi între patriarhi, doar întâiul între cei ce erau deopotrivă cinstiți.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nMilostivește-L, Preacurată, pe Hristos Cel mult milostiv, ca să trimită marea și dumnezeiasca Sa milă spre cei ce se află în scârbe și prigoniri cumplite și aleargă la bunătatea ta, Curată, cerând ajutor.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul Cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Cel Ce S-a născut dintr-Însa.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nPreoțit-ai fără prihană, părinte, ca un ierarh dumnezeiesc și împlinitor al legii Atotțiitorului, slujind sfintei Evanghelii ca și Pavel, cu cuvintele și cu faptele.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nÎmpodobit fiind cu toată înțelepciunea te-ai arătat preaslăvit întâistătător al Constantinopolului, mare apărător și zid împrejmuitor al întregii Biserici.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPropovăduit-ai în chip ortodox, preaînțelepte Fotie, că Duhul purcede numai de la Tatăl, iar prin Fiul se dăruiește credincioșilor, sfărâmând clevetirile celor ce se credeau înțelepți.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nDin preacurate sângiurile tale de Maică S-a întrupat Cuvântul cel veșnic al lui Dumnezeu și, nestricată păzindu-te pe tine, Fiică, a mântuit lumea de osândă.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci îngrozirea focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate, Dumnezeul părinţilor şi Doamne, bine eşti cuvântat.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nLuminat cu lumina dumnezeiescului Duh asemenea unei stele din Răsărit și mare dascăl fiind, preaînțelepte Fotie, tuturor ai arătat înțelepțește prin cuvântul tău, că Roma pricină a tot eresul este, de Dumnezeu grăitorule.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nBiserica lui Hristos te-a câștigat mare învățător, îndumnezeit luminător și întărit povățuitor, prealăudate părinte Fotie. Pentru aceasta, cuvintele tale nimicesc toată învățătura cea înșelătoare.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nFăcutu-te-ai, Fotie, preaputernic apărător al Bisericii, turn neclintit și înțelept învățător, surpând până la pământ clevetirile cele deșarte ce se ridică împotriva Ortodoxiei.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCunoștință dumnezeiască și minte înțeleaptă dăruiește-mi, Fecioară, când mă rog către tine; ca cealaltă vreme a vieții mele în frica lui Dumnezeu să o petrec, iar după sfârșit starea celor aleși să o dobândesc eu, robul tău.\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, Naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea a ridicat să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nPătimit-ai bărbătește, ierarhe, smintelile și toată răutatea prigonitorilor ca un următor cu totul credincios al Arhipăstorului Hristos și cu multă blândețe și cuget osârduitor rugându-L pentru cei ce te prigoneau și te ispiteau, Părinte.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nHristos, Proniatorul a toate, te-a arătat pe tine, mult slăvite Fotie, Arhipăstor al Romei celei Noi, căci ai mustrat cu tărie noile învățături și nebuna părere a Vechii Rome ca pe niște străine de dumnezeiasca Predanie cea moștenită din părinți.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul!\n\nStătut-ai, părinte, la judecata nedreaptă și, prigonit fiind de răutatea celor de dreptate urâtori, ai fost izgonit din scaun cu silnicie, cercând, ca și slăvitul Gură de Aur, felurite întristări, prihane și înfricoșări. Ci a ta virtute strălucește tuturor asemenea unei negrăite lumini.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nSufletul și trupul, încă și dorirea izbăvirii mele în purtarea ta de grijă le pun, Fecioară. De aceea mă îndreptează către cărarea cea bună și mă mântuiește de săgețile lui Veliar, ca să te slăvesc pe tine cea preaslăvită.\n\nSă lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii!\n\nCatavasie: În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmosul: Tot neamul pământesc să salte cu Duhul, fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind Sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nCa un ierarh în chip preaîndumnezeit ai îndreptat înțelepțește cu faptele și cuvintele poporul cel ales al Atotțiitorului către moștenirea cea cerească, Fotie prealăudate. Pentru aceasta, după vrednicie te-ai făcut părtaș cereștilor răsplăți, părinte.\n\nStih: Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!\n\nPlin fiind de tot harul te-ai arătat Bisericii cu adevărat mare păstor și învățător. Ci o călăuzește cu al tău cuvânt către cunoștința cea mântuitoare, Fotie, cel ce ești cu totul înțelept. De aceea, ca pe un următor îndeaproape al Apostolilor, te mărim cinstindu-te.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nIntrat-ai cu adevărat veselindu-te în lumina strălucirii celei dumnezeiești plinindu-ți călătoria, părinte, îndumnezeindu-te cu împărtășirile cele de sus, fericite ierarhe Fotie. Ci ne învrednicește luminării celei mântuitoare a lui Hristos.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nNăscut-ai cu trup pe Preaînaltul Dumnezeu Cel necuprins, Fecioară cu totul binecuvântată, pe Cel ce a ridicat pe om din groapa pierzării și l-a îndreptat către chemarea cea bună dintru început. Înalță și dorul sufletului meu către sfânta iubire a Aceluia!
Rugăciuni · Rugăciune