Troparul Sfântului Mucenic Andrei Stratilat, glasul al 5-lea:\n\nMărirea cea pământească ai lăsat şi Cereasca Împărăţie ai moştenit; sângele picurându-ţi, ca şi cu o cunună de piatră nestricată, prea minunat te-ai împodobit; şi către Hristos ai venit cu sobor răbdător de patimi, cu ceata îngerilor în Lumina Cea Neînserată; şi pe Hristos, Soarele Cel Neapus, ai aflat, Sfinte Andrei Stratilat. Aceluia roagă-te pururea, cu cei împreună cu tine purtători de chinuri, să mântuiască sufletele noastre.\n\nC ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Ad âncul Mării Roşii…\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nVrând eu să laud sfinţită prăznuirea ta, luminează sufletul meu cu Razele cele Luminătoare ale Duhului şi goneşte negura necunoştinţei, mărite mucenice.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPrin Putere Dumnezeiască călcând pe vicleanul şi biruitor făcându-te, mucenice, prea lămurit cu minte vitejească te-ai îmbogăţit de strălucirea mucenicilor, Fericite Mucenice Andrei, cel cu nume mare.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nOmorând cugetele cele pământeşti, mucenice mult pătimitorule, cu bărbăţie ai urmat Cuvântului, Celui Ce pentru tine a fost omorât şi la viaţa cea nestricăciosă te-ai mutat prin moarte.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCel Ce cu adevărat, pentru săvârşirea bunătăţii, S-a îmbrăcat cu Trup din tine, Preacurată, spre mântuirea tuturor credincioşilor, se cunoaşte îndoit la Fire Dumnezeu împreună şi Om.\n\nC ântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu vetreala Crucii trecând luciul ispitelor, mărite, în râurile sângiuirilor tale ai afundat pe vrăjmaşi.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFăcându-te mai înalt decât smintelile vicleanului şi decât măiestriile cele de acolo, ca un biruitor preaales ai fost prea mărit, mucenice.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎnfrumuseţându-te cu cunună bine încuviinţată, mucenice, cu preaaleşii mucenici cu bucurie stai totdeauna înaintea lui Hristos.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nNăscut-ai, Stăpână Fecioară, Mireasă Dumnezeiască, pe Domnul tuturor, Care mântuieşte pe oameni de tirania vrăjmaşului.\n\nIrmosul:\n\nSe veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, grăind: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.\n\nC ântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce…\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa pe un zid prea tare Biserica agonisindu-te pe tine, preaînţelepte, de asuprelile cele potrivnice ale vrăjmaşilor neclintită se păzeşte cântând: Slavă puterii Tale, Doamne.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu pildele cele Dumnezeieşti ca un voievod, întărind ceata mucenicilor, ai plecat-o să nu-şi părtinească nicidecum trupul până nu se va strica, fiind stricăcios, Fericite Andrei.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎntrarmându-te cu bărbăţia ca şi cu un paloş şi cu Cinstita Cruce ca şi cu o sabie cu două ascuţişuri, Fericite Andrei, ca un viteaz voievod ai pierdut pe vrăjmaşi.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPe tine te lăudăm cel ce eşti apărător al credinţei, ca pe un nebiruit pătimitor şi părtaş al strălucirii celei cereşti şi izvor ce izvorăşti apele nemuririi celor ce au trebuinţă de ele.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nToate limbile omeneşti te laudă pe tine, Lauda mucenicilor şi Mântuirea credincioşilor, căci ai născut pe Dumnezeu, rămânând Fecioară Neîntinată, Preacurată.\n\nC ântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea…\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nNumit fiind cu numele bărbăţiei celei adevărate, ai gonit pe vrăjmaşii tăi; şi până în sfârşit i-ai prăpădit, Fericite Andrei.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎmbogăţindu-te cu mântuitor Darul Duhului, pururea izvorăşti credincioşilor apele tămăduirilor, Prealăudate Andrei.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎn tot pământul s-a răspândit mărirea minunilor tale şi lumina cinstitei mucenicii prin Dumnezeiescul dar, de Dumnezeu însuflate.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nNăscând tu pe Cel Ce a fost rănit cu suliţa, săbiile vrăjmaşului de acum până la sfârşit au lipsit; Născătoare de Dumnezeu, Acela din nou a zidit lumea.\n\nC ântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă…\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPrin durerile tale, mucenice, ai sfărâmat boldurile celui viclean. Şi bucurându-te, te-ai mutat către Slava cea fără de durere, Sfinte Mucenice Andrei, voievodule al cinstitei cete muceniceşti.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPrin prea puţine sângiuiri lămurit ai primit în schimb strălucirea cea veşnică şi bucuria care nu se sfârşeşte niciodată, cu cununile cereşti şi Slava cea neînserată.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nTabără înmulţită cu numărul împreună ai pătimit, mucenice şi în cetele îngerilor te-ai numărat, fericite. Şi acum împreună cu îngerii, după vrednicie, stai cu veselie înaintea Stăpânului tuturor.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe Cel împreună fără de început cu Tatăl în chip de negrăit L-ai născut, Care S-a asemănat oamenilor în chip mai presus de minte şi de Cuvânt, Născătoare de Dumnezeu. Pe Acela roagă-L să mântuiască de primejdii pe robii tăi.\n\nIrmosul:\n\nJertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.\n\nCONDAC , glasul al 2-lea.\n\nÎn rugăciuni stând înaintea Domnului, ca o stea mergătoare înaintea soarelui şi dorită vistierie a Împărăţiei văzând, de negrăită bucurie te-ai umplut în vecii cei fără sfârşit la Împăratul Cel fără de moarte; şi acolo cu îngerii laudă neîncetată cânţi, Sfinte Andrei Stratilat. Cu aceia împreună roagă-te neîncetat pentru noi toţi.\n\nC ântarea a 7-a. Irmos: În cuptor, tinerii lui…\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPrin curgerile sângiuirilor ai făcut să izvorască izvor cu adevărat tuturor, vindecând toată boala şi durerile celor ce vin către tine cu dreaptă credinţă, mucenice de Dumnezeu insuflate.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nMoştenind prin sânge Viaţa Cea Neîmbătrânitoare, tot Sfântul Sinod l-ai adus Preasfântului Cuvânt, înţelepte mucenice, cu care roagă-te pentru noi lui Hristos Dumnezeul nostru.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu Dumnezeiesc pârâul sângiuirilor tale, mucenice, ţi-ai înroşit porfira şi cu dânsa împodobindu-te, împărăteşti acum împreună cu Împăratul tuturor, înfrumuseţându-te cu cununa biruinţei.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nFecioară, Ceea ce prin Dumnezeiască naşterea ta cea mai presus de fire, arătat ai îndumnezeit pe oameni, ca Singura care în chip de negrăit pe Dumnezeu L-ai Întrupat, Pruncă, Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.\n\nC ântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu luptele tale cele tari, mărite, ai oprit năvălirile leilor celor sălbatici şi cu Dumnezeiască Putere, ai smerit trufia cea necredincioasă a tiranilor. Şi biruitor sus la ceruri ai alergat, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nLuptându-te preaales şi săvârşind lupta ta prin tăierea săbiei, te-ai învrednicit a vedea strălucirile sfinţilor şi întru bucurie a locui şi acum cu veselie cânţi: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.\n\nBinecuv ântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nLa Dumnezeiască biserica Dumnezeiescului mucenic alergând, luăm lumină pururea, atingându-ne de Dumnezeiască racla moaştelor lui, primind Dar dătător de sfinţenie şi cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPreasfântă Fecioară, care în chip de negrăit ai născut pe Preasfântul Dumnezeu, în Care sfinţii mucenici în privelişte L-au mărturisit, trimite sfinţire şi luminare popoarelor celor ce cântă: toate lucrurile, bine cuvântaţi pe Domnul.\n\nIrmosul:\n\nS ă lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.\n\nMâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.\n\nC ântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nIată pomenirea cea purtătoare de lumină a purtătorului de chinuri, cel cu raze luminoase, a strălucit risipind întunericul demonilor, iar pe cei credincioşi luminându-i. Pe aceasta, dar, cu strălucire să o săvârşim, după vrednicie mărindu-l pe dânsul.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nArătatu-te-ai ca un soare mare, Sfinte Mucenice Andrei, în mijlocul pătimitorilor celor împreună cu tine, povăţuindu-i pe ei cu cuvântul tău, către Lumina Cea Neînserată a Strălucirii Celei cereşti; cu aceia împreună, cu credinţă, pe tine te fericim.\n\nStih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe tine, care cu luminarea minunilor luminezi toată făptura, pe tine cel neplecat, purtătorule de cunună, care te-ai făcut stâlp Bisericii şi întărire credincioşilor, te fericim, Sfinte Mucenice Andrei.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎnflorit-ai în mijlocul grădinii purtătorilor de chinuri, ca un trandafir, purtând tainică şi bună mireasmă, pentru plinirea credincioşilor şi înşelăciunea cea stricată cu Dumnezeiescul dar o goneşti, preaînţelepte.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPurtând în braţe pe Hristos, Cel Ce poartă toate cu voirea, pe Acesta roagă-L, Stăpână, ca să mă mântuiască din mâna celui străin pe mine, cel ce, cu dreaptă credinţă, neîncetat te măresc pe tine.\n\nIrmosul:\n\nHristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.\n\nSEDELNA, glasul 1. Podobie: Morm ântul Tău…\n\nCu bărbăţie întărindu-te la suflet, mucenice, îndrăzneala cea neputernică a vrăjmaşului ai pierdut şi bucurându-te, ai pătimit şi lui Dumnezeu ai bineplăcut. Pentru aceasta, toţi prăznuim preasfântă pomenirea ta, întru bucuria inimii, Sfinte Andrei, Preafericite.\n\nSEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul 1: Podobie: Morm ântul Tău…\n\nCeata cea Dumnezeiască a Apostolilor s-a adunat să te îngroape pe tine, Preacinstită Născătoare de Dumnezeu Preacurată, cu care şi cetele îngerilor au cântat mutarea ta, grăind Prealăudată. Cu aceia şi noi cu dragoste prăznuim, Curată, laudă ţie aducând, cu glasuri de cântări credincioşii şi grăim: Bucură-te, Folositoarea celor ce pururea te cinstesc pe tine.
Rugăciuni · Rugăciune