Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul\n\nTroparul Sfântului Mucenic Longhin Sutaşul\n\nGlasul al 4-lea\n\nMucenicul Tău, Doamne, Longhin, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 4-lea\n\nIrmos: Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-L Israel cel de demult, prin mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFiind strălucit cu Dumnezeieştile vărsări de lumină şi dimpreună cu Cetele îngerilor stând înaintea lui Hristos Dumnezeu, mărite, luminează pe cei ce săvârşesc prăznuirea ta cea prealuminată.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nNimic nu te-a despărţit de unirea cu Dumnezeu, muceni­ce, fiind despărţit de dulceaţa cea trupească prin credinţă şi îndulcindu-te curat întru iubi­rea cea desăvârşită.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nSlujind cu gând curat lui Dum­nezeu Cel Viu, Sfinte Longhin, Preaînţelepte, nicidecum n-ai dat închinăciune la idolii cei morţi, fericite. Drept aceea, fiind omo­rât, ai ajuns către Viaţa Cea fără de sfârşit.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe Cuvântul Tatălui, cu cu­vântul L-ai zămislit în pânte­cele tău, ca să dezlege pe oa­meni din necuvântare pentru a Sa bunătate, Maică Fecioară Preacurată, Binecuvântată, cu totul fără de prihană.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Se veseleşte de Tine Bise­rica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întă­rirea.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCunoscând pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul Cel Adevărat, Care păti­mea pentru noi, ai crezut, Sfinte Mucenice Lon­ghin, într-Însul, cu tot sufletul.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nSufletul tău ca un pământ plin de umezeală, luând sămân­ţă cuvântătoare, a odrăslit spic al Dumnezeieştii drepte credin­ţe, înţelepte.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCu Puterea Crucii trecând noianul chinurilor, ai ajuns la Limanurile cele line, mărite, veselindu-te.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nFiindu-mi sufletul bolnav pentru înmulţirea patimilor, vindecă-l, Maica lui Dumnezeu Preacurată, şi-l îndreptează că­tre mântuire.\n\nIrmos: Se veseleşte de Tine Bise­rica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întă­rirea.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nAvându-ţi cugetul întărit în credinţă, fericite, ai stricat în­tărirea înşelăciunii cea slabă, Sfinte Mucenice Longhin şi strigai: Slavă Pu­terii Tale, Doamne!\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nVăzând pe Domnul Măririi Cel fără pătimire, înălţat şi pironit pe Lemn, L-ai mărturisit Fiu al lui Dumnezeu, prealăudate, pătimind de a Sa voie.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nVăzând pe moarte veştejindu-se cu moartea Celui fără de pa­timă, te-ai grăbit, Sfinte Longhin, să mori pentru El şi să trăieşti după moarte dimpreună cu cei ce s-au chinuit cu bună laudă.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nMai presus de cuvânt ai năs­cut, Preacurată, pe Cuvântul, Cel Ce S-a făcut Om, unindu-se după Ipostas în pântecele tău şi îndoit S-a arătat, cu voirile şi cu lucrările.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Tu Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFăcându-te înstrăinat de tot pământul cu adevărat, te-ai în­frumuseţat cu rănile răbdă­torilor de chinuri, Sfinte Longhin şi te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFiind îngrădit cu Puterea Crucii, ai putut să biruieşti nebunia tiranilor cea neputin­cioasă, Mucenice Longhin, purtătorule de chinuri.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎntărind, Sfinte Longhin, inima ta pe temeiul cel neclătinat, ai ră­mas nemişcat de valurile ispitelor.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nSă lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu, care Singură a năs­cut pe Dumnezeu fără de ispită bărbătească, noi, cei ce ne-am mântuit printr-Însa şi cu dra­goste să o fericim.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de lau­dă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nVăzând că s-au clătinat munţii şi pământul în ziua patimii, te-ai clătinat şi tu din starea necredinţei şi te-ai întărit, Sfinte Mucenice Longhin, în credinţa Celui Ce pătimea.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCunoştinţă adevărată, desă­vârşit şi înţeleaptă ai luat, vă­zând că se schimbă făptura şi te-ai primenit către Cunoştinţa Cea Dumnezeiască, Sfinte Mucenice Longhin.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nRăbdat-ai cumplit chinuire, veselindu-te şi ţi-ai plecat gru­mazul sub sabie, cu gând neîn­doit, Sfinte Longhin, tăind prin cre­dinţă capetele vrăjmaşilor.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nUsucă şi dezrădăcinează cu­getele cele spinoase ale minţii, din inima mea, Ceea ce eşti fără de prihană şi o arată roditoare cu mijlocirea ta, Fecioară Prea­curată.\n\nIrmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de lau­dă, Doamne, Biserica strigă către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.\n\nCONDAC\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Arătatu-Te-ai astăzi...\n\nVeselindu-se, s-a bucurat Bi­serica astăzi, întru cinstită po­menirea răbdătorului de patimi, a Sfântului Mucenic Longhin, cântând: Tu eşti Puterea mea, Hristoase şi Întărirea.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: În cuptorul persan, tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPătimind pentru Lege, mu­cenice, cu gând vitejesc al su­fletului, ai ruşinat toate sfatu­rile celor fărădelege şi după dreptate, te-ai încununat cân­tând: Binecuvântat eşti în Bise­rica Slavei Tale, Doamne!\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDumnezeiescul har a venit peste moaştele tale, risipeşte toată durerea, celor ce se apro­pie de tine cu bună credinţă, fe­ricite şi te propovăduiesc măr­turisitor nebiruit al adevărului.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nNu ţi-a fost milă de trupul tău cel muritor, Sfinte Mucenice Longhin, pentru Hristos; n-ai vrut să jert­feşti demonilor, ci te-ai adus pe tine jertfă lui Dumnezeu fără prihană, cu bucurie tăindu-te prin sabie, vrednicule de laudă.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCa într-o Curată S-a Sălăşluit întru tine Cuvântul Cel Preacurat, Fecioară, voind să cureţe prin tine spurcăciunile oamenilor; că Binecuvântat este Rodul pântecelui tău.\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi au stins puterea focului, cu vârtutea încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nAdormind mai înainte miş­cările trupului, cu prive­gherile cele către Domnul, mă­rite, ai adormit cu somnul cel preadulce, pururea pomenite, omorându-te pentru Hristos, Care a izvorât morţilor viaţă, prin Dumnezeiasca adormire pe Lemnul Crucii.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nVăzut-ai, preafericite, pe Dumnezeu Cel Ce S-a făcut Om pentru milostivire, împuns fiind cu suliţa în coastă şi izvorând sânge şi apă, te-ai rănit de dragostea Lui cea dulce, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nStins-ai focul cel idolesc, cu curge­rile sângiurilor tale, Sfinte Mucenice Longhin preaînţelepte şi ai ars pe cei cio­pliţi şi capiştile cele netemeini­ce, aprinzându-ţi-se sufletul cu Dumnezeiască râvnă şi cântând: lăudaţi, toate lucrurile Dom­nului, pe Domnul!\n\nBinecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.\n\nLuminându-ţi-se ochii inimii cu Strălucirile Cele Dumneze­ieşti, ale Celui Ce a întunecat lu­mina soarelui, ai părăsit negu­ra relei credinţe, Sfinte Mucenice Longhin şi te-ai arătat ca o stea care luminează pe toţi cei ce cântă: lăudaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCu gura şi cu limba şi cu su­fletul te propovăduiesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu şi te rog, Preacurată, luminează ini­ma mea cu lumina ta şi mă iz­băveşte de întunericul cel cumplit, pe mine cel ce cânt: lău­daţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.\n\nSă lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.\n\nIrmos: Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi au stins puterea focului, cu vârtutea încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Hristos, Piatra Cea Netă­iată de mână, cea din capul unghiului, din tine Mun­tele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPuterea mea şi Lauda este Cuvântul, Cel Ce Şi-a în­tins mâinile pe Cruce, ai strigat mucenice către cei fărădelege şi închipuind Patima Lui cea Preafericită, rabd moarte de bună voie.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa un împodobitor răbdător de patimi, umplându-te de har, te-ai arătat cu totul preafru­mos; şi stai înaintea Cuvântu­lui Celui Frumos, luând răsplătirea multelor tale dureri.\n\nStih: Sfinte Mucenice Longhin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe tine, Sfinte Longhin, cel ce te-ai arătat ca un soare luminos şi neapus şi cu razele tămădui­rilor ai luminat toată lumea şi ai risipit negura necunoştinţei, te fericim.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nRidicatu-te-ai către Locaşuri­le cele veşnice şi te-ai numărat împreună cu cetele tuturor sfinţilor mucenici; cu care îm­preună adu-ţi aminte, Sfinte Muceni­ce Longhin, de noi, cei ce prăznuim pomenirea ta cu dreaptă credinţă, preafericite.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nLocaş Luminii Celei Neînse­rate te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu, prin care cei din în­tuneric şi din umbra morţii au văzut Lumina. Drept aceea lumi­nează-mi simţirile inimii mele, Preacurată.\n\nIrmos: Hristos, Piatra Cea Netă­iată de mână, cea din capul unghiului, din tine Mun­tele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nVăzut-ai pe Mântuitorul răs­tignit şi luminându-te cu Ra­zele Lui, ai fugit de întunericul cel preaadânc al necunoştinţei şi te-ai îndreptat către Dumnezeiasca Cunoştinţă, crezând că Cel Ce Se vede, este Dumnezeu. Pentru aceasta şi chinuindu-te te-ai numărat cu cetele muceni­cilor, veselindu-te, Sfinte Mucenice Longhin, Preafericite. Cu care împreună roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.\n\nSEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nSufletul meu cel smerit, Fecioară, care ca o corabie necârmuită se îneacă în furtuna supărărilor şi arătându-se în­sărcinat de povara păcatelor şi primejduindu-se a cădea în fundul iadului, apucă înainte, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunea ta cea fierbinte şi-l mântuieşte, dându-i limanul cel lin; ca să strig cu credinţă către tine: roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, iertare de greşeli să-mi dăruiască, că pe tine te am Nădejde eu, nevrednicul, robul tău.\n\nSEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nPe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul,Mieluşeaua,văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcri­mând şi cu amar a strigat: lu­mea se bucură luând mântuire, iar pântecele meu se aprinde văzând Răstignirea pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule Doamne. Adâncul milei şi Izvorul Cel Ne­deşertat, milostiveşte-te şi dă­ruieşte iertare de greşeli, celor ce laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.