Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis\n\nTroparul Sfinţilor Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis\n\nGlasul al 3-lea\n\nSfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.\n\nCântarea 1\n\nGlasul 1\n\nIrmos: Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă s-a proslăvit întru tărie. Că aceasta, Nemuritorule, ca o Puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor făcându-le cale nouă prin adânc.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe cei ce cinstesc cu cre­dinţă şi prăznuiesc cu bucurie pomenirea voastră cea sfinţită, de Dumnezeu grăitori­lor, izbăviţi-i de negura patimi­lor şi-i faceţi părtaşi Bucuriei Celei Veşnice.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nMergând pe urma lui Hristos Celui Ce S-a Întrupat pentru milostivire, preafericiţilor, slu­jind poruncilor Lui celor Dum­nezeieşti, v-aţi arătat îndrep­tători către dreapta credinţă a tuturor celor rătăciţi.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPe Sfinţii Apostoli Stahie şi pe Amplie Înţe­leptul, pe Urban şi Apeles, pe Narcis şi pe Aristobul, pe uce­nicii lui Hristos, adunându-ne dimpreună cu credinţă după datorie să-i fericim.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPe Muntele lui Dumnezeu cel Învederat, pe Chivotul cel Sfânt, Masa şi Năstrapa cea de aur, pe Palatul lui Iisus Cel Cinstit, pe cea Binecuvântată între femei, să o fericim.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire Te-ai închipuit întru dânsa, încinge-mă cu Putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a Slavei Tale Celei Preacurate, Iubitorule de oameni.\n\nStih: Sfinte Apostole Stahie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa un spic cu multă roadă te-ai arătat, înţelepte, hrănind pe cei ce se topeau de foamea credinţei, cu cuvântul înţelegerii, Sfinte Stahie, de Dumnezeu fericite şi i-ai făcut părtaşi hranei celei mai bune, prin har, cu Puterea Duhului.\n\nStih: Sfinte Apostole Narcis, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFăcându-te iscusit cu mreaja limbii, ai vânat mulţimea din adâncimea rătăcirii, Apostole şi ai adus-o dobândă Dumneze­iască, Sfinte Narcis, Împăratului şi Stăpânului făpturii, Celui Ce a venit să mântuiască pe cel rătăcit.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPornind de la Răsărit, ai aler­gat ca o stea şi ai ajuns la cetăţile britanicilor, propovăduind Evanghelia lui Hristos şi lumi­nând cu harul, pe cei ce primeau cuvântul tău cu credinţă, Fericite Apostole Aristobul.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCămară a lui Hristos Purtă­toare de Lumină şi Scaun Preaînalt te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu, cu totul fără de pri­hană; că întru tine odihnindu-Se Însuşi, a ridicat ostene­lile noastre şi a gătit celor vred­nici odihna ce va să fie.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Munte Umbrit cu Darul cel Dumnezeiesc, privindu-te pe tine Proorocul Avacum, cu ochii cei de departe văzători, a vestit mai înainte pe Sfântul lui Israel, ce vrea să iasă dintru tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nStrălucind pe pământ Soa­rele dreptăţii, aievea a slobozit ca nişte Raze de Taină pe Sfinţii Apostoli Stahie, pe Narcis şi pe Urban, pe Amplie, pe Aristobul şi pe Apeles ca să lumineze pe cei dintru întuneric.\n\nStih: Sfinte Apostole Amplie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎntărindu-te cu Puterea Dumnezeiescului Duh, pe cei ce locuiau în adâncul necunoştinţei i-ai arătat fii ai Luminii, Sfinte Amplie Apostole, săvârşind lu­cruri minunate, preamărite şi stricând taberele demonilor.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nFiind plin de Ape Dumneze­ieşti, ai curs ca un râu de mântuire, Sfinte Urban, gonind apele cele amare, care nu erau de băut; şi ai adăpat cu harul pli­nirea celor cu dreaptă credinţă, preafericite.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nArătatu-te-ai mai Aleasă decât îngerii, Stăpână, că te-ai învrednicit a cuprinde în pân­tece, minunat, pe Acela de Care şi ei singuri se înfricoşează şi a purta în mâini, ca pe un Prunc, pe Cel Ce este mai presus de zile şi de ani.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Cel Ce ai luminat cu Lumina venirii Tale, Hristoase şi ai strălucit cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nOile cele alese de Dum­nezeu ale Păstorului Ce­lui Bun, în mijlocul lupilor s-au trimis de El, ca să-i îmblân­zească şi să-i aducă pe toţi în Staulul Lui cel înţelegător prin credinţă.\n\nStih: Sfinte Apostole Stahie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nMarele Andrei te-a sfinţit pe tine, Sfinte Stahie Preasfinţite, Epis­cop al Bizantiei, ca să ocârmuieşti pe credincioşii cei de acolo, către Limanurile cele Line, cu Dumnezeiescul har.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nCa o piatră de mare preţ din capul unghiului, te-a avut cin­stita Biserică a Iracliei, Sfinte Apeles Fericite, întărind-o pe ea cu cu­vântul adevărului. Pentru aceea, după vrednicie, te lău­dăm pe tine.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nZămislit-ai mai presus de cuvânt pe Cuvântul şi ai năs­cut, Prealăudată, pe Cel pe Care Tatăl L-a născut mai îna­inte de veci. Pentru aceea, ca pe o Maică a Acestuia, după datorie te fericim.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este izbăvitor; socotitu-ne-am ca oile de junghiere; mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti neputincioşilor Tărie şi Îndreptare.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nTulburat-aţi marea păgâ­nilor, cu Dumnezeieştile voastre umblări şi aţi mântuit pe cei ce odinioară se înecau în apa cea sărată, pe care, mântuindu-se, i-aţi adus Mântuito­rului, de Dumnezeu fericiţilor.\n\nStih: Sfinte Apostole Narcis, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPropovăduit-ai pe Dum­nezeu Cel Voitor din milă şi ai scăpat din înşelăciune sufletele celor necredincioşi, Dumnezeiescule Narcis, făcându-te mai mare Scaunului Atenei şi săditor de pomi frumoşi, de Dumnezeu fericite.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nDumnezeiescul Urban, izvorând cuvânt izvorâtor de viaţă şi har de tămăduiri, a tras po­poare spre luminarea Dum­nezeieştii Cunoştinţe, ca un următor al Celui ce S-a Întrupat şi a mântuit lumea.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nLăudămu-te pe tine, prin care ne-am îndreptat noi, cei mai înainte osândiţi şi ne-am unit cu slujitorii cei fără de ma­terie şi ne-am învrednicit de Rai, Ceea ce eşti între femei Binecuvântată şi de Dumnezeu cu har Dăruită.\n\nCONDAC\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Ca nişte pârgă a firii...\n\nCa nişte sfinţite vistierii ale Preasfântului Duh şi raze ale Soarelui Măririi, după datorie, să lăudăm pe Înţelepţii Apostoli, pe Apeles, pe Urban şi pe Aris­tobul, pe Amplie, pe Narcis şi pe Stahie, pe care i-a adunat harul Dumnezeului nostru.\n\nCONDAC\n\nGlasul al 2-lea\n\nPodobie: Cu sângiurile Tale...\n\nPână la marginile lumii aler­gând, cuvântul Cunoştinţei de Dumnezeu aţi semănat şi spic înmulţit secerând, Împăratului tuturor l-aţi adus, Apostoli ai lui Hristos, cei preafericiţi.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Cuptor Gândit te înţelegem noi, credincioşii, că precum a mântuit pe cei trei tineri, Cel Preaînălţat şi pe mine, tot omul, în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor, Cel Lăudat şi Preaslăvit.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu răbdare v-aţi scăpat de încercările vrăjmaşului, care vă supără pe voi, cu ploile cuvântului vieţii, Măriţi Apos­toli, toată văpaia rătăcirii aţi oprit-o cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, Binecuvântat eşti şi Preamărit!\n\nStih: Sfinte Apostole Aristobul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎnvederat te-ai sfătuit, preaalesule şi desăvârşit ai învăţat pe ucenicii tăi, Sfinte Aristobul Preafericite, ca unul ce ai avut pe Înţe­lepciunea Cea Ipostatnică, de te-ai învăţat să propovăduieşti pe Dumnezeu Cel Prealăudat şi Preamărit.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nAdunarea cea sfinţită a cre­dincioşilor, cu preasfinţite gla­suri, te fericeşte pe tine Sfinte Apeles, că ai sfârşit fericit şi vieţuire îngerească, cântând totdeauna: Dumnezeul părinţilor, Cel Prea­lăudat şi Preamărit.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nIzbăveşte-ne, miluieşte-ne pe noi de încercări şi de neca­zuri, de tot felul de nenorociri şi de năpădirea barbarilor, Stă­până Prealăudată; ca să te mărim pe tine şi pe Cel Născut din tine, Mireasă a lui Dum­nezeu, pe Cel Lăudat şi Prea­mărit, Dumnezeul părinţilor.\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: În cuptor, ca într-o topitoare, tinerii lui Israel cu podoaba bunei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate făpturile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎn lume ca nişte fulgere v-aţi arătat văzătorilor de Dum­nezeu, arzând rătăcirea; iar pe fiii zilei i-aţi arătat cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăuda-ţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinte Apostole Amplie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu sarea cea plăcută a dogme­lor tale, Sfinte Apostole Amplie, ai curăţit putreziciunea rătăcirii. Pentru aceasta, cinstindu-te, cântăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnu­lui pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!\n\nBinecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nSă se laude Sfinţii Apostoli Stahie cel Mărit, Amplie, Apeles şi Narcis, Urban şi Preaînţeleptul Aristobul, cântând cu credinţă: Binecu­vântaţi toate lucrurile Domnu­lui pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nŞtiindu-te pe tine Zid, Scăpa­re şi Scară, care duce pe om în­tru înălţime, Ceea ce eşti Curată fără prihană, cântăm: Binecu­vântaţi toate lucrurile Domnu­lui pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Chipul Naşterii tale celei Preacurate l-a arătat rugul cel ce ardea nears; şi acum te rugăm ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim neîncetat pe tine, Născătoare de Dumnezeu.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa să luminezi lumina cu­noştinţei marginilor pă­mântului, care erau pline de rătăcirea vrăjmaşului, pline de întunericul necredinţei, le-ai trimis lor, Îndurate, Razele Tale de mântuire.\n\nStih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu purtarea numelui te-ai arătat, mărite, spic de mântuire, aducând celor ce au trebuinţă, grâu care dă întărire cunoştin­ţei lui Dumnezeu şi scapă din foametea cea înţelegătoare, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te fericesc pe tine, propovădui­tori de cele sfinte.\n\nStih: Sfinte Apostole Aristobul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.\n\nDumnezeiască gură făcându-te, limbile ritorilor le-ai arătat negrăitoare şi din gâtle­jul vrăjmaşului ai scos sufle­tele, Sfinte Aristobul şi prin Cunoş­tinţă Desăvârşită le-ai adus Domnului mântuire.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nVieţuind, v-aţi arătat Dum­nezeieşti Apostoli ca nişte ceruri văzătoare de Dumnezeu; pen­tru aceasta, învredniciţi a fi părtaşi Luminii Celei Veşnice pe cei ce curat vă cinstesc şi cu dragoste vă fericesc pe voi.\n\nStih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.\n\nPurtând pe Cel Ce poartă toate şi alăptând pe Cel Ce dă hrană tuturor, Mare şi Înfrico­şătoare este Taina cea mai pre­sus de gând, Chivot al Sfinţeniei şi al Curăţiei, Fecioară de Dum­nezeu Născătoare. Pentru aceea, cu credinţă te fericim.\n\nSEDELNA\n\nGlasul 1\n\nPodobie: Mormântul Tău...\n\nÎn tot pământul a ieşit cu adevărat vestea voastră cea înţeleaptă, singuri văzători ai Domnului, Apostoli Măriţi, Sfinţilor Urban cu Amplie şi Aristobul, Apeles şi Narcis, împreună cu Stahie; rugaţi-vă neîncetat Mântuitorului pentru noi.\n\nSEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Degrab ne întâmpină pe noi...\n\nCurată cu totul fără prihană şi Neispitită de nuntă, Ceea ce Singură ai născut în timp pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel mai presus de timp, pe Acesta roagă-L dimpreună cu Sfinţii şi cinstiţii patriarhi, cu mucenicii, cuvioşii şi cu proo­rocii, să ne dăruiască nouă ier­tare şi mare milă.\n\nSEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 4-lea\n\nPodobie: Degrab ne întâmpină pe noi...\n\nFecioară cu totul fără de pri­hană, Maica lui Hristos Dum­nezeu, sabie a trecut prin Sfânt sufletul tău, când ai văzut pe Fiul şi Dumnezeul tău, răstignindu-Se de a Sa voie; pe Care, Binecuvântată, nu înceta rugându-L să ne dăruiască nouă iertare greşelilor.