Canoane\n\nCanon de rugăciune către Sfinţii trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail\n\nTroparul Sfântului Proroc Daniel şi al Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail\n\nGlasul al 2-lea\n\nMari sunt faptele credinţei; că în mijlocul izvorului văpăii, ca într-o apă de odihnă sfinţii trei Tineri s-au bucurat şi Pro­rocul Daniel păstor leilor ca unor oi s-a arătat. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dum­nezeule, miluieşte-ne pe noi.\n\nCântarea 1\n\nGlasul al 8-lea\n\nIrmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nPe Cuvântul Cel fără de în­ceput, Cel Ce S-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, Care a fost văzut în cup­tor de Tineri cu închipuirea, cu Dumnezeiască cuviinţă, să-L preaslăvim.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nTinerii cei de bun neam, de­făimând cu îndârjire cuvintele tiranului celui păgân, n-au voit a se spurca cu bucatele haldeilor cele potrivnice Legii.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nHrănitu-v-aţi sufleteşte cu cuvântul, iar trupeşte folosind verdeţurile ce cresc singure, v-aţi arătat Împăratului mai frumoşi decât cei ce duceau viaţă plină de desfătare.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nVeninul şarpelui, cel ce s-a vărsat amarnic în urechile Evei, l-a vindecat Fecioara, care a odrăslit din David, născând pe Izăbăvitorul.\n\nCântarea a 3-a\n\nIrmos: Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor dintru întuneric şi pe Tine Te laudă duhul meu.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nÎnţelepciunea cea de Dum­nezeu învăţată dobândind Tinerii Prorocului David, Stăpâne, au păzit, cu Dumnezeiască înţelep­ciune, Legile cele părinteşti.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nFocul n-a ars preacuratele trupuri ale celor cucernici, că s-au adăpat cu postul cel de suflet hrănitor.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nLaudă obştească a întregii lumi şi preamărită au cântat cei trei Tineri în mijlocul cup­torului, în chip minunat fiind răcoriţi.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCa să ne arăţi nouă, Stăpâne, Naşterea cea din trup Fecioresc, ai mântuit în cuptor trupurile cele fecioreşti.\n\nIrmos: Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor dintru întuneric şi pe Tine Te laudă duhul meu.\n\nCântarea a 4-a\n\nIrmos: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nProrocul Daniel cel Preaînţelept, Dumnezeieşte fiind lumi­nat la minte, visele celor puter­nici le-a dezlegat, cu ajutorul harului Dumnezeiesc.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nNevoinţa Tinerilor strălu­ceşte cu minuni în cuptor; că pe tiranul l-au adus la cunoştinţa Ta, Atotputernice.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nOrganele cele pline de armo­nie şi melodiile cele plăcute ale cântărilor, nu au amăgit pe cei viteji şi nu i-au plecat să se închine chipului celui de aur.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nCeea ce eşti cu totul Lăudată în cântări, cei din Babilon au cinstit pe Fiul tău, pe Dum­nezeul Cel Preaînalt, pe Care L-au cunoscut în cuptor.\n\nCântarea a 5-a\n\nIrmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nSlujitorii Tăi, Marele Da­niel împreună cu cei trei Tineri, de Dumnezeu înţelepţiţi, învăţaţi fiind în Lege, Mân­tuitorule, nu s-au lepădat; ci, tă­rie primindde la Tine, Făcătorule de bine, pe tirani vitejeşte i-au biruit.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCu pricepere a învăţat Prorocul Daniel Tainele Tale, Iubitorule de oameni; că preacurata lui minte Te-a văzut pe Tine venind pe nori, ca Fiu al Omului şi ca Judecător şi Împărat al tuturor neamurilor.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nMult mai frumoasă decât piatra safirului era ceata voas­tră, o, Tinerilor; că v-aţi înflă­cărat cu râvna dreptei credinţe, întocmai ca strălucirea aurului, umblând cu bucurie în cuptor şi alcătuind dănţuirea a toată lumea.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nDumnezeiescul Daniel Munte te-a zugrăvit, în chip lămurit, Fecioară, iar Cinstiţii Tineri, văzând văpaia răcorită, pe Cel Dumnezeiesc al tău Născut, cu cântări L-au lăudat, ca pe Mântuitorul şi Ziditorul şi Domnul.\n\nCântarea a 6-a\n\nIrmos: Adâncul păcatelor şi vifo­rul greşelilor mă tulbură şi întru adâncul nefireştii deznădăjduiri mă cufundă; ci, întinde-mi mie mâna Ta cea tare, ca Apostolului Petru şi mă cheamă iarăşi din stricăciune.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nStăpânind patimile fireşti cu puterea cuvântului, oblăduitori aţi ajuns peste ţara haldeilor; că fapta bună ştie a da cinstire celor ce o dobân­desc, o, înţelepţilor, urmaşi ai lui David.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nÎmbrăcându-se odinioară Prorocul Daniel cu moartea cea purtătoare de viaţă, pe balaurul cel prea rău, socotit păgâneşte de haldei drept dumnezeu, l-a ucis prin mâncare şi pe slujitorii cei păgâni ai lui i-a omorât.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nDe Dumnezeu Născătoare, Fecioară, mijloceşte cu rugă­ciunile tale pe lângă Judecăto­rul şi Fiul tău, Maică, să-mi fie mie Milostiv şi Izbăvitor din nevoi în ziua Judecăţii; că numai în­tru tine mi-am pus nădejdea.\n\nIrmos: Adâncul păcatelor şi vifo­rul greşelilor mă tulbură şi întru adâncul nefireştii deznădăjduiri mă cufundă; ci, întinde-mi mie mâna Ta cea tare, ca Apostolului Petru şi mă cheamă iarăşi din stricăciune.\n\nCONDAC\n\nGlasul al 3-lea\n\nChipul cel zugrăvit de mână nu l-aţi cinstit; ci, într-armându-vă cu Fiinţa Cea Nestricăcioasă, de trei ori fericiţilor, în locul pregătit de luptă prin foc v-aţi preamărit; şi în mijlocul văpăii celei de nesuferit stând, pe Dumnezeu L-aţi chemat: grăbeşte, o, Îndurate şi sârguieşte ca un Milostiv spre ajutorul nostru, că poţi toate câte le voieşti.\n\nCântarea a 7-a\n\nIrmos: Tinerii cei cinstitori de Dumnezeu, în Babilon, chipului celui de aur nu s-au închinat, ci în mijlocul cuptorului celui cu foc, fiind rouraţi, cântare au cântat grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCântare plăcută lui Dum­nezeu s-a cântat, Atotstăpânitorului, din mijlocul focu­lui; că Azaria ceată Dumneze­iască adunând, cu glas înalt îm­preună cu aceasta a cântat cân­tare: Binecuvântat eşti, Dum­nezeul părinţilor noştri.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nAlăuta tinerilor a teologhisit pe Dumnezeul tuturor şi Atotţiitorul, pe Care L-au văzut lă­murit în cuptor şi cu glas înalt au cântat cântare, zicând: Bine­cuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nPe cei trei ce au fost azvârliţi în cuptor, văzându-i împăratul, îndată ce a văzut cu uimire înfăţişarea Celui de al patrulea, Fiu al lui Dumnezeu L-a propo­văduit şi tuturor a strigat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul păruiţilor noştri!\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nAvând mintea luminată de Dumnezeiasca Rază, Prorocule Daniel, de Dumnezeu fericite, ai văzut limpede de mai înainte naşte­rea Fecioarei, înfăţişată Tainic în icoane şi ai strigat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!\n\nCântarea a 8-a\n\nIrmos: De şapte ori cuptorul cu patimă nebună l-a ars tiranul haldeilor, pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere mai bună, Făcăto­rului şi Izbăvitorului a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nNeamul cel bun al lui Avraam nevoindu-vă a-l păstra, cuvioşilor, aţi dobândit temeiul cel cu totul firesc al credinţei şi al nădejdii lui, răb­darea şi îndurarea ispitelor, strigând neîncetat: preoţi binecuvântaţi-L, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nCa nişte luminători strălu­cind şi pământul cer făcându-l şi cu lumina dreptei cinstiri de Dumnezeu luminându-l, sobor a toată lumea aţi alcătuit, cân­tând Făcătorului de bine şi Stăpânului a toate: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.\n\nBinecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.\n\nUrmaşii lui David cei ce cu bărbăţie au stins cuptorul cel cu foc şi fălcile leilor le-au le­gat, bucurându-se acum, cântă Ţie, Stăpânului, Cel Ce ne-ai izbăvit din ispite: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPreacurată, Prorocul Daniel cel Preaînţelept învaţă în Taine şi cei trei Tineri de Dumnezeu înţelepţiţi zugrăvesc mai înainte naşterea ta, privind prin închi­puiri pe Cel Ce a ieşit negrăit din pântecele tău; pe Care ti­nerii Îl binecuvintează, preoţii Îl laudă, popoarele Îl preaînalţă întru toţi vecii.\n\nSă lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.\n\nIrmos: De şapte ori cuptorul cu patimă nebună l-a ars tiranul haldeilor, pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere mai bună, Făcăto­rului şi Izbăvitorului a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.\n\nCântarea a 9-a\n\nIrmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, cu Cetele cele fără de trup, mărindu-te.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nAjunsa-ţi la Sfârşitul Cel Dorit şi staţi înaintea Ce­lui Ce este Culmea doririlor, în Cămările Cereşti, Tineri Prea­fericiţi.\n\nStih: Sfinţilor Tineri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.\n\nBucurându-vă, aţi cules pârga frumoasei voastre arături, cea cu lacrimi, rodind spicul nestricăciunii.\n\nSlavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.\n\nRăsăritu-va vouă acum stră­lucire după vrednicie şi pentru inima voastră a înflorit veselie, că v-aţi sălăşluit acolo de unde a fugit întristarea.\n\nŞi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).\n\nPustiirea morţii ai oprit-o, Fecioară, născând pe Dătătorul de viaţă şi Domnul, Cel Ce face vii pe cei ce te măresc pe tine cu credinţă.\n\nIrmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, cu Cetele cele fără de trup, mărindu-te.\n\nSEDELNA\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nIcoana Preasfintei Treimi, cu închipuire de nematerialnice vopseli, în mijlocul văpăii, Tinerii o au zu­grăvit cu condeiul credinţei şi Slăvita pogorâre a Cuvântului în chip Tainic o au văzut şi tuturor o au propovăduit. Pentru aceasta şi Roua Duhului din cer primind, izvorăsc haruri credincioşilor, celor ce strigă cu un glas către Tine: Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşeli robilor Tăi, care prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea lor.\n\nSEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nBucură-te, Tronule al lui Dumnezeu, cel în chipul focu­lui! Bucură-te, Fecioară, Scaun Împărătesc, Pat cu aşternut de porfiră, Cămară de aur porfiriu, Hlamidă vopsită purpuriu, Locaş Preacinstit, Car Purtător de Fulger, Sfeşnic Prealuminos! Bucură-te, de Dumnezeu Năs­cătoare, Cetatea cea cu două­sprezece ziduri de apărare şi cu poartă cu aur ferecată, Cămara de mire cea cu chip luminos, Masă Strălucitoare ca aurul, Cortul de Dumnezeu Împodobit! Bucură-te, Mărită Mireasă, din care picură Soare! Bucură-te, Ceea ce Singură eşti Podoaba sufletului meu, Preacurată!\n\nSEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu\n\nGlasul al 8-lea\n\nPodobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...\n\nMieluşeaua, dacă Te-a văzut pe Cruce pe Tine, Mieluşelul şi Păstorul său, ca o Maică sfâşiindu-se, striga şi zicea: cum pătimeşti fără dreptate, Dumnezeule Preabun şi de voieai primit pătimirea cu trupul? Pentru aceea măresc, Îndelung Răbdătorule, iconomia Ta, cea cu adevărat nespusă şi Dumnezeiască, prin care ai zi­dit lumea din nou. Slavă Răstig­nirii Tale, Hristoase, pentru care toate împreună măresc noianul cel nemărginit al îndurărilor Tale.