Sfintelor Mucenițe Sofia cu cele trei fiice: Elpis, Pistis și Agapi; Atanasia cu cele trei fiice: Teoctista, Teodota și Eudoxia; Domnina cu cele două fiice: Verina și Prosdoca; Iulita cu pruncul Chiric; Felicitas cu cei 7 fii ai tăi: Ianuarie, Felix, Filip, Siluan, Alexandru, Vitalie și Marcian; Vasa, din Edesa Macedoniei, cu cei trei fii: Teognie, Agapie și Pist; Ierusalima, din Veria, cu cei trei fii: Secendie, Secendicos și Segories, și Teodota cu cei trei copii: Evod, Ermoghen și Calist, viața în Hristos ați dus și la moarte pentru Acesta nu ați șovăit să mergeți pe timpul prigonitorilor creștinilor, darul muceniciei cu cel al iubirii de mamă împreună-lucrând. Minunându-ne de unele ca acestea, ne rugăm vouă să întăriți mamele creștine ca să-și crească pruncii în iubirea lui Dumnezeu și la lumina Învierii lui Hristos. Cu sârguință și cu umilință ne închinăm la sfintele voastre moaște și icoane, punând înaintea voastră toată neliniștea, nedumerirea, apăsarea și neputința celor care se nevoiesc întru credință să-și crească pruncii și de smintelile și de răutățile acestui veac să îi păzească. Ne aducem aminte de cuvântul Mântuitorului care a zis: „Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea”; văzând semnele vremurilor, cutremurându-ne, vă chemăm întru ajutor, ca să fiți zid de apărare, călăuzire și scăpare pentru mame și pentru prunci, pentru mamele însărcinate, pentru copilașii orfani și pentru cei nevinovați.\n\nRugămu-vă vouă,\nSfântă Muceniță și mamă, Sofia, cu fiicele care poartă numele: Credința, Nădejdea\nși Iubirea, să ne ajutați să ne împodobim și noi sufletele cu aceste virtuți\ncardinale, pentru dobândirea mântuirii! Sfântă Muceniță și mamă, Atanasia, care\ncu cele trei copile ale tale: Teoctista, de 15 ani, Teodota, de 13 ani, și\nEudoxia, de 11 ani, ați ales a vă jertfi Mântuitorului Hristos, decât a jertfi\nidolilor, izbăviți-ne din primejdii și nevoi! Precum ați fost îmbărbătate, înainte\nde martiraj, de către sfinții împreună pătimitori cu voi, Chir și Ioan,\ndoctorii fără de arginți, care se temeau ca nu cumva slăbiciunea firii omenești\nși vârsta fragedă a celor trei fetițe să vă determine a vă lepăda de Domnul,\nîntăriți-ne și pe noi ca în același cuget neînfricat, cu vitejie și curaj, să\nîl mărturisim pe Mirele Bisericii, până la sânge.\n\nMijlociți pentru noi, Sfântă Muceniță și mamă\nDomnina, împreună cu fiicele tale: Verina și Prosdoca. Voi care ați fost proslăvite\nde Marele Ioan Gură de Aur pentru curăția și ascultarea voastră, aducându-vă\nîmpreună ardere de tot Mântuitorului Hristos, vegheați asupra mamelor și\nfiicelor Bisericii pentru a fi izbăvite de toată pornirea vicleană a\npotrivnicilor și de patimile cele pierzătoare de suflet.\n\nÎncă ne rugăm ție, mamă și Muceniță, Iulita, și\npruncului tău, Chiric, care la trei anișori s-a săvârșit împreună cu tine\nmucenicește, ajutați mamele și pruncii de pretutindeni să se dăruiască întru\ntotul Mântuitorului Hristos. Sfântă Muceniță Felicitas cu cei 7 fii ai tăi:\nIanuarie, Felix, Filip, Siluan, Alexandru, Vitalie și Marcian, cu multă iubire și\nbărbăție ați suferit, la Roma, pentru Hristos, cerești daruri luând. Izvorâți-ne\nși nouă tămăduiri, izbăvind pe mame și pe copiii lor din cumplita deznădejde și\ndin întristări, păzindu-i să nu cadă în ispite și necazuri peste puterea lor.\n\nVă cerem și vouă ajutor și întărire, mamă și\nMuceniță Vasa, care înainte de a primi moarte martirică ai privit cum fiii tăi,\nTeognie, Agapie și Pist au fost strujiți și tăiați cu sabia. La fel ați fost\nchinuiți și voi, mamă și Muceniță Ierusalima, cu fiii: Secendie, Secendicos și\nSegories, de mâinile tiranilor care nu suportau să audă numele Preadulcelui\nIisus pe buzele voastre. Vă cerem mijlocirea și vouă Muceniță și tânără mamă văduvă,\nTeodota, care ai fost adusă jertfă de tot și ai primit cununa nepieritoare alături\nde cei trei fii ai tăi: Evod cel curajos, care, înaintea călăilor, pe Domnul\nL-a mărturisit, împreună cu frățiorii săi mai mici Ermoghen și Calist.\n\nOcrotiți toate familiile aflate în necazuri, în strâmtorări, în războaie, în foamete, în prigoane. Miluiți mamele despărțite cu sila de prunci, pe cele căzute în boală, pe cele asuprite și rău tratate, pe cele abuzate, lovite și batjocorite, pe carele, ajutându-le, să aducem slavă lui Hristos, Cel Care Prunc fiind, cu Preasfânta Sa Maică și cu bătrânul drept Iosif Logodnicul în Egipt a fost alungat de tirania ucigașului de prunci Irod. Pe Hristos Emanuel, lăudându-L neîncetat, împreună cu toate puterile cerești și cu toți sfinții, Îi cerem să ne apere, să ne păzească, să ne miluiască și să ne mântuiască cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.\n\nNotă:\nÎn traducere din greacă, numele mucenițelor însemnă: Sofia – Înțelepciune , Pistis – Credință , Elpis (Elpidis, Elpidia) – Nădejde , Agapi (Agapia) – Iubire . Corespondentele slave ale numelor celor trei fete ale Sfintei Sofia sunt: Vera, Nadejda și Liubov . Sfânta Muceniță Sofia, mama, cu fiicele sale Pistis, Elpis și Agapi, au fost mucenicite la Roma, în anul 137, fiind sărbătorite la 17 septembrie. Moaștele lor se află în biserica San Silvestro in Capite din Roma; Sfânta Muceniță Atanasia, mama, cu cele trei fiice ale sale: Teoctista, Teodota și Eudoxia au fost martirizate, în anul 311, în Canope, împreună cu Sfinții Doctori fără de arginți, Chir și Ioan, fiind sărbătoriți cu toții la 31 ianuarie; Sfânta Muceniță Domnina, mama, cu cele două fiice ale sale: Verina și Prosdoca, de la Edesa, au fost martirizate în anul 315, fiind sărbătorite pe 4 octombrie; Sfânta Muceniță Iulita, mama, cu pruncul său, Chiric din Tarsul Ciliciei, au fost martirizați în anul 304 și sunt sărbătoriți la 15 iulie; Sfânta Muceniță Felicitas, mama, cu cei 7 fii ai săi: Ianuarie, Felix, Filip, Siluan, Alexandru, Vitalie și Marcian, au fost muceniciți la Roma, în anul 164, fiind sărbătoriți la 25 ianuarie; Sfânta Muceniță Vasa, mama, cu cei trei copii ai săi: Teognie, Agapie și Pist, de la Edesa Macedoniei, au fost martirizați în anul 303 și sunt sărbătoriți la 21 august; Sfânta Muceniță Ierusalima, din Veria, în Grecia, mama, cu cei trei fii ai săi: Secendie, Secendicos și Segories, au fost martirizați în secolul III, fiind sărbătoriți pe 4 septembrie (cf. Ierom. Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul , vol. I, Ed. Sfântul Ioan Casian, București, 2011, pp. 71-72); Sfânta Muceniță Teodota, din Niceea Bitiniei, mama, cu cei trei fii ai săi: Evod, Ermoghen și Calist, au fost muceniciți în anul 304 și sunt sărbătoriți la 29 iulie și 22 decembrie.
Rugăciuni · Rugăciune