Rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic pentru copilul bolnav\n\nOcrotitor\nal copiilor și grabnic ajutător întru toate nevoile te cunoaștem pe tine,\nSfinte Mare Mucenice Efrem, iar lucrările tale sunt săvârșite cu dumnezeiască\nînțelepciune. Fii bun și, venind întru întâmpinarea noastră, ridică de la\npruncii noștri toată durerea și boala, alinându-i și tămăduindu-i cu darul tău\ncel dumnezeiesc. Miluiește-ne, Cuvioase, și aprinde în inimile noastre focul\nrugăciunii ca, întru lumina acesteia, să vedem lămurit lucrarea pe care\nDumnezeu o săvârșește neîncetat cu noi și tuturor să dăm mărturie pentru\ndarurile tale minunate. Mijlocește pentru familia noastră înaintea Preabunului\nDumnezeu, Sfinte Efrem, ca nici unul dintre noi să nu ajungă rob pierzării, ci\ntoți dimpreună să ne învrednicim a vedea lumina cea pururea fiitoare a Împărăției\nTatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.\n\nPentru rugăciunile Sfinților Părinților\nnoștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește\npe noi. Amin.\n\nNotă:\n\nSfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou (sec. XV)\neste sărbătorit pe 5 mai. Moaștele sale se cinstesc în biserica Mănăstirii Nea\nMakri, în Grecia. Fragmente din moaștele sale se cinstesc în mai multe\nbiserici, inclusiv în București la Mănăstirea Radu-Vodă.
Rugăciuni · Rugăciune