Sfinte Ierarhe Nicolae, minunat ești în\ntoată lumea pentru milele tale bogate și pentru multele tale faceri de bine. Cu\nnădejde ne aducem aminte de cum ai scăpat din primejdia unei vieți desfrânate\npe cele trei tinere sărace pe care tatăl lor, deznădăjduit, cumplitei prostituții\nse gândea să le dea. Pentru aceasta, alergăm la sfântă icoana ta și ție, cu\ndurere și lacrimi, ne rugăm: scapă din acest jug greu și rău pe cele și pe cei\ncare au căzut în acest cumplit păcat din cauza sărăciei și a vicleniei răilor\nnegustori de trupuri!\n\nCaută, cercetează și ajută pe cei și pe\ncele care au ajuns, din felurite cauze, să-și vândă trupul, templul Duhului\nSfânt, pentru câștig din plăceri rușinoase. Îndreaptă pe cei pe care-i bântuie\ngândul cel silnic, dăruindu-le lor cele de folos spre viață curată și căsătorie\nîn cuviință! Ocrotește tinerele mlădițe care se află în primejdia de a fi murdărite\nși înghițite în mlaștina necurăției, ca, prin ajutorul tău, mulți să afle izbăvirea\nși îndreptarea vieții, spre mântuire și spre slava lui Dumnezeu! Amin.\n\nNotă:\nSfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni († 345). În secolul al XI-lea, când Asia Mică era sub ocupație turcească, un grup de 62 de marinari din Italia au adus moaștele sale de la Mira Lichiei la Bari, la 9 mai 1089, fiind așezate sub altarul din cripta bisericii ridicată în cinstea Sfântului Nicolae, unde pot fi cinstite și astăzi. Este sărbătorit pe 6 decembrie, iar pe 9 mai se sărbătorește aducerea moaștelor sale la Bari.