Rugăciune către Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș

1\nCuvânt de \nbinecuvântare pentru \ntinerii participanți la \nITO 2023 - Timișoara\nBinecuvântare și prețuire pentru \ntinerii ortodocși din întreaga \nlume*1\nC\nu deosebită bucurie \nduhovnicească, bine-\ncuvântăm pe toți tinerii creștini \nortodocși sosiți în aceste zile la \n1*Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, \nPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române, \ncu prilejul Întâlnirii Internaționale a \nTineretului Ortodox (31 august – 3 \nseptembrie 2023, Timișoara) – pentru \nbroșura evenimentului.\nTimișoara, orașul reședință al \nMitropoliei Banatului, pentru \nÎntâlnirea Internațională a \nTineretului Ortodox ( ITO). \nAceastă întâlnire s-a consacrat, \nîncă de la prima ediție, ca un \neveniment al comuniunii, \nal armoniei, al bucuriei și al \ncultivării relațiilor interortodoxe. \nÎntrunirea presupune partici-\nparea grupurilor de tineri \nortodocși la slujbe, activități \nrecreative, conferințe și ateliere \neducaționale. În anul 2023, \norașul de pe Bega este și Capitală \nEuropeană a Culturii, alături de \norașele Eleusina și Veszprém. \nBanatul istoric a fost de-a \nlungul timpului un adevărat \ncreuzet, unde conviețuiesc peste \n30 de comunități culturale \nși religioase diferite, cele mai \nnumeroase fiind: români, \ngermani, maghiari, sârbi, croați, \nitalieni, spanioli și bulgari. Prin \nbuna lor învecinare, aceste \ncomunități s-au influențat \nreciproc, oamenii s-au deprins \nsă învețe unii de la alții și \nastfel să trăiască în armonie și \nsă construiască împreună un \nmediu favorabil pentru toți. \nAceastă imagine culturală și \nreligioasă reprezintă una dintre \nvalorile specifice Timișoarei, \nîncă de la fondarea ei și până în \nprezent.\n\n\n2\nAtestată documentar în surse \nmedievale din secolele XI și \nXII, Timișoara a fost în secolul \nXIV cetatea de scaun a lui \nCarol Robert de Anjou, iar în \nsecolul XV reședința lui Iancu \nde Hunedoara. Între anii 1552-\n1716, Timișoara se află sub \nstăpânire otomană, pentru ca \nîn anul 1716 să fie cucerită de \narmatele lui Eugeniu de Savoia. \nPrin Diploma din 21 decembrie \n1781, emisă de împăratul Iosif \nal II-lea, Timișoara dobândea \nstatutul privilegiat de Oraș Liber \nRegesc. În anul 1919, Timișoara \nse va regăsi în regiunea Banat, \ncare se unește cu România, \npentru ca în anul 1989 să devină \nprimul oraș liber de comunism \ndin România, aici începând \nRevoluția din Decembrie, \ncare a condus la îndepărtarea \nregimului comunist ateu.\nÎntre Întâlnirea Internațio-\nnală a Tineretului Ortodox și \ndesemnarea orașului Timișoara \ndrept Capitală Europeană a \nCulturii 2023 există o strânsă \nlegătură, având ca valoare \ncentrală contribuția adusă de \noameni în comunitatea pe \ncare o formează împreună. \nEvenimentele culturale asociate \nCapitalei Europene a Culturii \nTimișoara 2023 au ca motto un \nîndemn sugestiv: „Luminează \norașul prin tine! ”, cu scopul de a \nevidenția modul în care oamenii \npot contribui la realizarea bine-\nlui comun, împărtășindu-și \nunii altora valori, învățând \nsă se respecte reciproc și să \npreia cu discernământ unii de \nla alții lucruri care îi ajută să \nprogreseze.\nOrganizarea ITO în contextul \nanului 2023, declarat de Sfântul \nSinod al Bisericii Ortodoxe \nRomâne ca  An omagial al \npastorației persoanelor vârstnice, \nreprezintă o bună ocazie \npentru evaluarea activităților \ndesfășurate până în prezent, \ndar și pentru proiectarea altora \nnoi, în perspectiva intensificării \nmisiunii tinerilor în viața \nBisericii. Prin tinerii ei, Biserica \neste chemată să-și înnoiască \nprogramul pastoral cu privire \nla persoanele vârstnice, să \nimplementeze metode misionare \nactuale, apropiindu-se mai \nmult de nevoile și așteptările \nbătrânilor. Concomitent, trebuie \ncontinuată creșterea și educarea \nadolescenților, în vederea \nprotejării persoanelor vârstnice, \npentru a nu le abandona în \ncentre de asistență, deoarece \ntinerii și persoanele în vârstă au \nnevoie unii de ceilalți: bătrânii \nau nevoie de o consolare și de un \ncuvânt de încurajare, iar tinerii \n\n3\nau nevoie de înțelepciunea, \nrăbdarea și puterea de rugăciune \na bătrânilor.\nÎn acest sens, ne sunt \ncunoscute și apreciem în \nmod deosebit activitățile de \nvoluntariat organizate de \ntineri în folosul persoanelor \nvârstnice, care nu mai au pe \nnimeni, prin susținerea unor \nacțiuni umanitare, precum: \nasigurarea cumpărăturilor de \nstrictă necesitate, sprijin mate-\nrial și emoțional, consiliere \npsihologică  și alte servicii de \nîngrijiri la domiciliu, aducând \nprin toate acestea alinare, \nîncurajare și speranță.\nAngajarea tineretului în \nlucrarea filantropică a Bisericii \neste astăzi o necesitate și un \nsemn al faptului că Biserica \nfolosește libertatea spre slava \nlui Dumnezeu și mântuirea \noamenilor. Cooperarea tinerilor \nortodocși din diferite Biserici, \natât la intensificarea vieții \nspirituale, cât și la dezvoltarea \ndiaconiei sociale, filantropice, \nva întări și mai mult \ncomuniunea ortodoxă și va da \nmai mult curaj Bisericii întregi, \nde a mărturisi ortodoxia \ncredinței prin ortopraxia \nfaptelor bune. \nPentru dumneavoastră, dragi \ntineri, modele de formare \nși de bună viețuire creștină \nsunt în primul rând Hristos - \nDomnul și sfinții Lui, care au \nmărturisit și au trăit deplin \ncredința Bisericii în viața lor \nși au reușit să învingă, prin \nînțelepciunea și smerenia lor, \npatimile egoiste, greutățile \nvieții și propriile neputințe. \nAvând nădejde în ajutorul lui \nHristos și al sfinților Lui, vă \nîntâmpinăm cu îndemnul de \na spori mereu în credință și în \nfapte bune, cultivând iubirea \nde Dumnezeu și de aproapele, \nîn orice vreme și în orice loc.\nVă dorim să petreceți zile \nbinecuvântate în Timișoara, \noraș istoric, cultural și \nacademic, iar apoi să vă \nîntoarceți cu bine în familiile \nvoastre, purtând în suflete \nbogăția spirituală a comuniunii \nfrățești ortodoxe și a prieteniei.\nNe rugăm Preasfintei \nT reimi, Maicii Domnului și \ntuturor sfinților să vă dăruiască \nani mulți și fericiți, cu sănătate \nși mântuire, pace și bucurie, \nsporind mereu în fapte bune, \nspre slava lui Dumnezeu și \nspre binele oamenilor!\nCu părintești binecuvântări,\n† DANIEL\nPatriarhul Bisericii Ortodoxe \nRomâne\n\n4\nPrieteni ai lui Hristos și \nai Banatului\nHristos Domnul i-a trimis \npe Apostoli la propovăduire \npentru a răspândi cuvântul \nEvangheliei la toate neamurile \n(cf. Matei 28, 19) și în final \nsă facă din minunata Planetă \nalbastră o singură Patrie \ncreștină.\nAici, la Timișoara, vom fi \npentru câteva zile din mai \nmulte patrii. Cetatea de pe râul \nBega va fi în această perioadă \nPatria tinerilor creștini orto-\ndocși. Și-L vom ruga pe \nDomnul Iisus Hristos să vie în \naceastă împărăție a tinerilor, în \ncare să facem voia Sa. \nȘtim că Mântuitorul ne \npregătește locaș Sus, în Cer: \n„Mă duc să vă gătesc loc” \n(Ioan 14, 2). Cuvântul Lui \ns-a împlinit și se va împlini. \nRămâne să ne ținem și noi de \ncuvânt și să-I pregătim aici, \npe pământ, o Patrie creștină, \nîn care să împărățească El, în \nduhul păcii și al iubirii Sale \nnemărginite. \n \nIubiți tineri,\nBiserica este Patria lui \nHristos, o patrie a inimilor \ncare Îl primesc pe Fiul lui \nDumnezeu înlăuntrul lor; o \npatrie a prietenilor lui Hristos. \nSfântul Ioan Evanghelistul a \nfost unul dintre Apostolii care \nau auzit aceste cuvinte rostite \nde Hristos Domnul: „Voi \nsunteți prietenii Mei dacă faceți \nceea ce vă poruncesc. De acum \nnu vă mai zic slugi, că sluga nu \nștie ce face stăpânul său, ci v-am \nnumit pe voi prieteni, pentru că \ntoate câte am auzit de la T atăl \nMeu vi le-am făcut cunoscute. \nNu voi M-ați ales pe Mine, ci \nEu v-am ales pe voi (...). Aceasta \nvă poruncesc: Să vă iubiți unul \npe altul” (Ioan 15, 14-17). \n\n\n5\nIată dimensiunea și substanța \nprieteniei pe care ne-o propune \nHristos: împlinirea cuvântului \nEvangheliei și iubirea față de \nsemenii noștri. \nAu fost și sunt legate multe \nprietenii în societatea umană, \ndar unele au fost realizate pe \nbaza unor interese și nu toate \nau avut un final fericit. Iisus \nHristos ne oferă prietenia Sa \npe veșnicie. El spune că ne-a \nales pe noi să-I fim prieteni. \nCând?! În Taina Sfântului \nBotez, de atunci Hristos ne \noferă prietenia Sa curată, \nsinceră, iubitoare și jertfelnică. \nIubiților, să aveți cât mai \nmulți prieteni în această viață, \ndar să nu trădați niciodată \nprietenia cu Iisus Hristos și \ncu Sfinții Săi. Hristos a murit \npe Cruce pentru prietenii Săi, \npecetluind cu Sângele Sfânt \nprietenia dintre El și prietenii \nSăi. \nDragi tineri,\nMândria este un mare păcat, \ndar, de această dată vă spun: Fiți \nmândri că v-a ales Hristos să-I \nfiți prieteni. Spuneți tuturor \nsemenilor voștri că sunteți \nprieteni cu Iisus Hristos. \nÎn aceste zile, aici, la \nTimișoara, de oriunde ați \nvenit, din țară sau din orice altă \nparte a lumii, aș dori să legați \no prietenie binecuvântată de \nHristos cu tinerii din Banat, \nȚara spicelor de grâu. Bunul \nDumnezeu să binecuvânteze \naceastă prietenie sfântă care \nsă rămână veșnică prin harul \nSfântului Duh!\nHristos zice: „Voi sunteți \nprietenii Mei” (Ioan 15, 14). \nAceste cuvinte nu au fost \nrostite de Hristos în cele \nmai faste clipe din viața Sa \npământească. I Se pregătea \nprinderea în Ghetsimani și \ntotuși în acele momente grele \nHristos leagă prietenie sfântă \ncu noi, ne eliberează din starea \nde slugi, ne trece în rândul \nprietenilor Săi și apoi Se \nroagă pentru noi să nu pierim \nniciunul: „Dintre cei pe care \nMi i-ai dat, n-am pierdut pe \nniciunul” (Ioan 18, 9). \nLa Cina cea de Taină ni \nSe dă ca Pâine a vieții: „Eu \nsunt Pâinea cea vie care S-a \npogorât din cer. Cine mănâncă \ndin Pâinea aceasta viu va fi \nîn veci” (Ioan 6, 51), iar apoi \nne ridică la cel mai înalt rang \npe care-l poate avea omul: \nde la rob, la prieten al lui \nDumnezeu. \nDe acum, în calitate de prieten, \nești casnic al lui Dumnezeu, \n\n6\ntrăiești în aceeași Casă, în aceeași \nÎmpărăție a bucuriei, împreună \ncu Dumnezeu.\nIubiții mei, \nA rânduit Dumnezeu să \ntrăim fiecare într-o țară, pe \ncare vă îndemn să o iubiți, \nînsă trebuie să trăim în ea ca \nfiind călători spre Țara de Sus \na iubirii. \nAș dori ca prietenia noastră \nîn Hristos să stea la temelia \nrelațiilor dintre popoarele din \ncare provenim fiecare dintre \nnoi; să stea la baza prieteniei \nîntre toate popoarele lumii. \nSă rămânem fiii credincioși \nai neamului și ai țării din care \nsuntem, dar să nu uităm ai \ncui prieteni pe veșnicie ne-am \nlegat a fi. Nu trădați niciodată \naceastă prietenie cu Iisus \nHristos. \n \nTinerilor, \nVoi sunteți icoana vie de \nmâine a Bisericii lui Hristos, \nMireasă Lui: „Și am văzut \ncetatea sfântă, noul Ierusalim, \npogorându-se din cer, de la \nDumnezeu, gătită ca o mireasă \nîmpodobită pentru mirele ei” \n(Apocalipsa 21, 2). \nFiți alături de preoții din \nparohiile voastre, implicân-\ndu-vă în toate activitățile \ndesfășurate în parohie. Fiți \nalături de cei în suferință, \nde cei singuri și vârstnici, \nzidindu-vă parohia de mâine. \nLegați rănile celor care sunt în \ndureri și-n mari încercări.\nÎntăriți-vă cu harul Duhului \nSfânt și fiți pregătiți să \nrăspundeți marilor provocări \ndin societatea contemporană. \nMereu apar noi ideologii și \nreligii, dar nu de Sus, așa \ncum este religia noastră adusă \nde Sus de Hristos Domnul. \nNu ignorați știința, căci \nprin oamenii care o slujesc \nDumnezeu Își descoperă o \nparte din tainele creației. \nSă alungăm ura și discordia \ndin lume și să mergem până \nacolo încât să împlinim \nporunca lui Hristos: „Iubiți pe \nvrăjmașii voștri, binecuvântați \npe cei ce vă blestemă, faceți bine \ncelor ce vă urăsc și rugați-vă \npentru cei ce vă vatămă și vă \nprigonesc, ca să fiți fiii T atălui \nCelui din ceruri” (Matei 5, 44-\n45). \nSocietatea contemporană este \nazi dezbinată, sunt atâția fac-\ntori și vectori care dezbină \nsocietăți și popoare. \n\n7\nCredem că, răspunzând \nchemării lui Hristos de a fi \nprietenii Lui, putem contribui \nla asanarea morală a societății \nîn care trăim. Învățătura lui \nHristos unește, nu dezbină, îi \nface pe oameni să fie prieteni \nunii cu alții. \nNu refuzați prietenia cu \nIisus Hristos. Mântuitorul a \nvrut să fie prieten și cu Iuda, \ndar acesta a refuzat: „Prietene, \npentru ce ai venit?” (Matei 26, \n50) Hristos nu are vrăjmași, ci \ndoar prieteni. \nSă ne bucurăm și să-I \nmulțumim lui Hristos că ne-a \nchemat să-I fim prieteni, căci \nmult și-au dorit și profeții \ndin Vechiul T estament să \nfie prieteni cu Dumnezeu: \n„Domnul însă grăia cu Moise \nfață către față, cum ar grăi \ncineva cu prietenul său” (Ieșire \n33, 11). Iar în Cartea Iov se \nspune: „O, de-ar fi îngăduit \nomului să stea de vorbă cu \nDumnezeu cum stă de vorbă un \nom cu prietenul său!” (Iov 16, \n21) Și despre Avraam: „Și a \ncrezut Avraam lui Dumnezeu și \ni-a socotit lui ca dreptate și a fost \nnumit prieten al lui Dumnezeu” \n(Iacov 2, 23). \nCei care cred în Evanghelia \nlui Hristos vor rămâne \nprietenii Lui. \nPrietenia alungă singurătatea \nși izolarea. Paradoxal, cu cât \nsuntem mai mulți pe pământ, \nacesta pare a fi tot mai pustiu, \noamenii trăiesc din ce în \nce mai singuri. Prietenia în \nHristos poate vindeca această \nrană modernă a singurătății. \nRog pe Mântuitorul nostru \nIisus Hristos să binecuvânteze \nprietenia dintre tinerii din \nBanat și tinerii iubitori de \nHristos din lumea întreaga!\n† Ioan\nMitropolitul Banatului\n\n\n8\nDl. Dr. Ciprian Olinici, \nSecretar de Stat pentru \nCulte\nVocea tinereții–Vocea prieteniei\nDragi tineri,\nÎntâlnirea Internațională a \nTineretului Ortodox, eveniment \najuns deja la ediția a VII-a, \nconstituie un bun prilej de a celebra \ncomuniunea, regăsirea, explorarea \nși, mai ales, credința care unește. \nCând toate acestea au loc într-un \noraș precum Timișoara, un oraș al \npluralității culturale, al tradiției \npurtătoare de istorie și mai ales al \ncurajului și sacrificiului, bucuria \nîntâlnirii este cu atât mai mare.\nSunteți aici pentru a pune \nîn valoare una dintre cele mai \nputernice trăsături ale unei \ngenerații tinere: aceea de a avea \no voce. Este o voce nu doar a \nidealurilor, a dorințelor, a unei \nanumite perspective asupra lumii, \nci și o voce care vorbește despre \nvalori, principii și libertăți. Uneori, \nîn vremuri întunecate, mesajul \nacestei voci poate părea fragil, \ncopleșit de zgomotul lumii și lipsit \nde speranță. Dar o voce tânără \ntrebuie să existe, mai ales în astfel \nde timpuri. Tinerii care au strigat \n„Libertate!” pe străzile Timișoarei \nau fost auziți dincolo de șuierul \ngloanțelor, iar ecoul crezului lor \npoate fi ascultat și astăzi. T rebuie \nsă fie ascultat și astăzi!\nTinerețea este vârsta marilor \nîntâlniri, a marilor experiențe, \ndupă cum, în egală măsură, este \nvârsta la care ne consolidăm valori \nși principii. Este perioada în care \ntrăsături pe care le dobândim în \nmod natural în familie și societate, \nni le facem crezuri care ne vor \nghida pe tot parcursul vieții. \nTinereţea este, de asemenea, \nvârsta marilor descoperiri în \nplanul afectiv și în cel intelectual; \neste clipa de conturare a marilor \nsperanţe, de căutare a vocaţiei, de \nformare a personalităţii. Dar este, \ndin păcate, și vârsta deziluziilor \nși a experienţelor delicate. În \naceastă lume, cu multe provocări \n\n\n9\nși cu multiple drumuri, sunteți \npermanent în situația de a alege, \nde a lua decizii. De aceea, aveți \nnevoie de curajul pe care îl oferă \niubirea necondiționată și libertatea \nnedisimulată oferite ca daruri \ntinerilor de către Dumnezeu.\nT ema acestei întâlniri, „Voi \nsunteți prietenii Mei” (Ioan 15, \n14), cuprinde unul dintre cele \nmai încurajatoare cuvinte adresate \nde Mântuitorului Iisus Hristos \nucenicilor Săi. Nicicând cuvântul \n„prietenie” nu va fi mai cuprinzător \nde înțelesuri și purtător de \ncăldură decât la această vârstă \nla care majoritatea dintre voi vă \naflați. Este semnificativ faptul că \nDomnul Iisus Hristos i-a numit \npentru prima dată prieteni pe \napostoli la încheierea misiunii Sale \npe pământ, înainte de Pătimire și \nÎnviere. Imediat după întâlnirea \nde la Cina cea de Taină, în \ncuvântul de despărţire, El îi ridică \nde la statutul de ucenici, la cel de \nprieteni. Învățăm din acest episod \nbiblic că prietenia nu este o doar o \nsimplă relaţie socială, ci reprezintă \no alegere și o chemare. Prietenia, \nprobată de timp și fidelitate, de \nvalori și perspective comune, îl \ncunoaște pe cel de lângă tine ca alt \neu. Pavel Florenski, teolog și filosof, \nîntr-o scrisoare despre prietenie, \nscria că pentru un creștin „fiecare \nom este aproapele său dar nici pe \ndeparte nu-i sunt toţi prieteni“. \nPrietenia nu poate fi o formă de \ndeghizare, nu se poate mima sau \nimita; ea ţine de criteriile inimii. \nNu doar întâlnirile conjuncturale, \nimpresiile și sărbătorile vieţii îl \nrecomandă pe prieten, ci el se \nraportează la întreaga realitate a \nvieţii. T ermenul „prieten“ are ceva \nsfânt, care nu permite profanarea \nprin supralicitare, cu atât mai \npuţin prin multiplicare în listele \nrețelelor sociale. \nStresul cotidian al lumii vă \npoate neliniști atunci când trebuie \nsă luați decizii capitale, să alegeți \ndrumul pe care să mergeți. În \nastfel de momente, având ca \nvaloare fundamentală sacralitatea \nprieteniei în credință, să aveți \ncurajul de alege drumul sigur și \nsănătos al bucuriilor foarte rare, \ncare ne desăvârșesc; al valorilor \ncare nu se socotesc în prețuri; al \ntradiției veritabile; al memoriei \nconservate din generație în \ngenerație. Voi, tinerii ortodocși, \nați ales în aceste zile să participați \nla acest pelerinaj al mărturisirii. \nRolul nostru, al celor care privim \ncătre voi cu admirație și încredere, \neste să vă reamintim scopul înalt al \nvieţii, să vă prețuim entuziasmul, \nsă vă ocrotim idealurile, să vă dăm \ncuvântul pentru ca vocea tinereții \nsă exprime mai clar, peste timp, \nvaloarea unității în credință și \niubire, adică a prieteniei autentice!\n\n10\nDl. Alin Nica, \nPreședintele Consiliului \nJudețean Timiș\nVă mulțumesc pentru oportu-\nnitatea de a fi prezent la acest \neveniment cu participare naţională \nşi internaţională, care creează un \nmoment ce ne oferă oportunitatea \nde a trăi împreună o bucurie intensă, \nbucuria comuniunii, bucuria de a fi \ncreștini, bucuria credinței. Prezența \ndumneavoastră numeroasă este o \nmărturie importantă a frumuseții \nși a credibilității credinței creștine.\nVoi crede mereu și nu voi \nînceta niciodată să spun că avem \nnevoie ca valorile creștine, tăria \ncredinței și a identității spirituale \nsă își regăsească locul binemeritat \nîn centrul societății în care trăim, \nfiind purtătoarele unor mesaje și \nenergii etice fără de care viitorul \nnostru nu poate fi decât incert, iar \nviața noastră nesigură.\nAstăzi, vreau să reflectăm \nîmpreună asupra unui verset \nputernic din Biblie, Ioan 15;14, \nși să explorăm relevanța acestuia \npentru tineri, cultură și conceptul \nde prietenie.\nVersetul spune: ,,Voi sunteți \nprietenii mei, dacă faceți ce vă \nporuncesc eu”. La prima vedere, \naceasta ar putea părea o afirmație \nsimplă, dar când privim în esență, \ngăsim legături profunde cu viețile \npe care le ducem, cu culturile din \ncare facem parte și cu prieteniile pe \ncare le cultivăm.\nPentru tineri, acest verset \npoartă un mesaj despre scop \nși responsabilitate. În călătoria \nde descoperire a identității, a \nconvingerilor și a valorilor proprii, \neste esențial să înțelegem că \nurmarea unei căi drepte presupune \nsă facem alegeri care se aliniază \ncu principiile noastre. Obediența, \nîn acest context, nu implică o \nconformare oarbă, ci mai degrabă \nun angajament conștient de a trăi \no viață de integritate, compasiune \nși respect. În calitate de tineri \ncare navighează într-o lume în \nschimbare rapidă, alegerile făcute \nastăzi modelează cursul viitorului \nnostru și contribuie la narațiunea \nculturală din care facem parte.\nCultura nu este un element fix \nal societății, nu poate stagna; este o \nforță vie, care evoluează cu fiecare \nnouă generație, iar tinerii se află \nîn fruntea acestei evoluții. Ideile, \ncreativitatea și manifestările voastre \ncontribuie la tapiseria vibrantă a \n\n11\nculturii noastre. Fie că este vorba \nde muzică, artă, literatură, modă \nsau chiar de tendințele online, aveți \nputerea de a influența modul în \ncare percepem și interacționăm cu \nlumea din jurul nostru. Nu uitați, \nperspectivele voastre unice sunt \nun atu de neprețuit în modelarea \nunei culturi care este incluzivă, \ndinamică și care reflectă vremurile \nîn care trăim.\nCultura este adesea o reflectare \na valorilor și normelor susținute \nde o comunitate; poate atât să \ninfluențeze, cât și să fie influen-\nțată de principiile călăuzitoare \nmenționate în verset. Voi aveți \nocazia unică de a examina normele \nculturale care vă înconjoară și de a \nevalua dacă acestea se aliniază cu \nvalorile care vă sunt dragi și care \nsunt în armonie cu principiile de \nbunătate, dreptate și egalitate. Anul \nacesta, mai ales, când Timișoara \neste Capitală Europeană a Culturii, \navem ocazia să dovedim lumii \ncă suntem uniți prin diversitatea \nmultietnică și multiculturală, \npromovând valorile esențiale ale \nunei societăți moderne pașnice, \ntolerante și solidare.\nNoțiunea de prietenie este \nprofund legată de conceptul de \nrespectare a poruncilor. Prieteniile \nadevărate sunt construite pe \nîncredere, înțelegere și valori \ncomune. Așa cum sugerează \nversetul, prietenia adevărată \npresupune să faci ceea ce este \ncorect, chiar și atunci când acest \nlucru necesită efort. Atunci când \nte înconjori de prieteni care îți \nîmpărtășesc angajamentul față de \no viață etică, creezi un sistem de \nsprijin care te ghidează spre alegeri \npozitive. \nÎn concluzie, Ioan 15;14 are \no relevanță semnificativă pentru \ntineri, cultură și prietenie. Ne \namintește că acțiunile, alegerile și \nrelațiile noastre sunt strâns legate \nde principiile care ne sunt dragi. \nVouă, tinerilor, vi se încredințează \noportunitatea de a modela viitorul \nși de a influența narațiunea \nculturală a timpului vostru. \nExprim apreciere deosebită \norganizării, în cadrul acestui \neveniment, a conferinței speciale \ndedicată traficului de persoane \nși consumului de droguri, două \nteme actuale și grave ale societății \ncontemporane, care doar prin \neforturi comune pot fi rezolvate.\nAliniindu-vă alegerile la \nprincipiile drepte, contribuiți la o \ncultură care prețuiește integritatea \nși compasiunea, iar în prieteniile \nvoastre, găsiți aliați care vă \nîmpărtășesc angajamentul de a \nface ceea ce este corect, creând o \nrețea de sprijin care vă întărește \ncălătoria.\nAșadar, îmbrățișați învățăturile \nacestui verset în interacțiunile \nvoastre; lăsați-l să vă ghideze spre \no viață cu scop, autenticitate și \ninfluență pozitivă. Doamne ajută!\n\n12\nDl. Dominic Fritz, \nPrimarul Municipiului \nTimișoara\nE o mare bucurie să vă urez \nbun venit la Timișoara, chiar \nîn anul în care suntem Capitală \nEuropeană a Culturii.\nOrganizarea acestei întâl-\nniri internaționale a tinerilor \nortodocși întărește tradiția \nTimișoarei de oraș multicultural \nși interconfesional și sper că \npovestea europeană a Timișoarei \nsă vă inspire în zilele ce vin.\nTimișoara aceasta frumoasă \ndespre care sunt sigur că ați \nauzit, în care ne înțelegem \nunul cu celălalt indiferent \nde diferențele noastre, de \nreligia sau etnia fiecăruia, a \nfost construită de oameni ca \nfiecare dintre noi. Oameni \ncare și-au adus și își aduc mica \nlor contribuție, acolo, la locul \nlor - în parohia la care merg, \nla școală, la facultate, la clubul \nsportiv sau la job - pentru un \noraș mai bun.\nOameni care se uită cu \niubire și speranță la orașul lor \nși lucrează cu aproapele lor la \no comunitate care ne include \npe toți și care se hrănește din \nbogăția diferențelor dintre \nnoi. Chipul lui Dumnezeu e \nîn fiecare din noi.\nO comunitate mai bună \neste responsabilitatea fiecăruia \nși nu o putem delega altcuiva. \nDumnezeu ne-a înzestrat \ncu talentele pe care le avem \npentru a putea construi \ncomunitatea și lumea la care \nvisăm, cu smerenie și bucurie.\nZilele pline de inspirație și \ncomunitate la Timișoara vă \ndoresc.\n\n\n13\nRomânii și România\n- Istorie și devenire - \nC\na formă de existență a \nomenirii, Dumnezeu \na rânduit în lume popoarele. \nBiserica ortodoxă și creștinis-\nmul în general, consideră \napartenenţa naţională ca pe o \ncalitate naturală a omului, iar \npopoarele sau naţiunile sunt \nsocotite ca forme de conviețuire \ncaracterizate prin unitatea de \nconștiință identitară, identitate \ncare se realizează prin accesul \ncomun la istorie, cultură, \nlimbă și religie. Părintele \nProfesor Dumitru Stăniloae \nafirma în acest sens: Naţiunile \nsunt, după cuprinsul lor, eterne \nîn Dumnezeu. Dumnezeu pe \ntoate le vrea și în fiecare arată \no nuanţă din spiritualitatea \nSa nesfârșită... Mai degrabă \nvom ţine la existenţa fiecărei \nnaţiuni, protestând când una \nvrea să oprime sau să suprime pe \nalta și propovăduind armonia \nlor, căci armonie deplină este și \nîn lumea ideilor dumnezeiești \n(D. Stăniloae, Ortodoxie și \nromânism, Sibiu, 1939, p. 44).\nRomânii sunt și ei un popor \nal lui Dumnezeu, conturat \nîn timp și spațiu ca singura \nnațiune a lumii care s-a \nnăscut și încreștinat în același \ntimp. Poate și de aceea, de la \nsfârșitul secolului al XV-lea, în \nurma unei descoperiri arătate \nSfântului Cuvios Iosif de la \nMănăstirea Bisericani, spațiul \nromânesc a fost numit „Grădina \nMaicii Domnului”, iar această \ndenumire a fost confirmată de \nistoria și credința românilor. \nRomânii s-au dovedit în timp \nun popor pașnic, credincios, \ncare nu a dorit bunurile altor \npopoare și care s-a dezvoltat \nfiresc în locurile binecuvântate \nale Munților Carpați, ale \nDunării și ale Mării Negre. \nAstăzi România este un \nstat european, așezat chiar în \ninima geografică a bătrânului \ncontinent, în centrul jumătății \nde sud a Europei. Ca mărime, \neste o țară mijlocie, după scara \neuropeană, avînd aproape \n240.000 de kilometrii pătrați, \naproximativ egală cu întinderea \nRegatului Unit al Marii Britanii \nși Irlandei de Nord. Ca număr \nal populației, aproximativ 20 \nde milioane de locuitori, este \ntot la nivel mijlociu. România \neste mai întinsă și mai \npopulate decât toți vecinii săi, \ncu excepția Ucrainei. În țara \nnoastră se află și o mare parte \ndin Munții Carpați, cel mai \nimportant lanț muntos din \n\n14\nEuropa, după cel al Alpilor. \nRestul țării este format din \ndealuri și podișuri – dintre care \ncel mai cunoscut este Podișul \nT ransilvaniei – și din câmpii, \naflate spre margini, adică spre \nsud (Câmpia Română sau a \nDunării), spre vest (Câmpia \nTisei) și spre est (Câmpia \nMoldovei). Formele de relief \nsunt distribuite în proporții \naproximativ egale: munții \nocupă 31% din suprafață, \ndealurile și podișurile 33%, \niar câmpiile 36%. Ele au \no așezare echilibrată și \narmonioasă. România este și \no țară dunăreană, deoarece \nDunărea, cel mai important \nfluviu al Europei străbate sute \nde kilometri pe teritoriul său și \no desparte de lumea balcanică \npentru a se vărsa apoi în Marea \nNeagră printr-o deltă unică \nîn lume, adevărat monument \nal naturii situat pe teritoriul \nRomâniei. Litoralul românesc \nal Mării Negre se întinde pe \ncirca 250 de kilometri. Cu \nalte cuvinte, dacă cineva dorește \nsă găsească România pe hartă, \ntrebuie să caute locul unde \nCarpații, Dunărea și Marea \nNeagră vin în contact (Ioan-Aurel \nPop, Istoria ilustrată a românilor \npentru tineri, Editura Litera, \nBucurești, 2018, p. 14-15). \nRomânia este un stat unitar \n(fără teritorii autonome în \ncadrul său), alcătuit de etnici \nromâni în proporție de 90%. \nAlături de românii conviețuiesc \nîn că 18 minorități naționale \nrecunoscute, dintre care cei \nmai numeroși sunt maghiarii, \ncu peste 6%. \nOrice țară este formată din \nregiuni sau provincii istorice. \nÎn acest sens, România generică \n(lasând la o parte granițele \npolitice actuale) este formată \ndin trei mari provincii istorice, \nanume Țara Românească, \nsituată în sud, Moldova, în \nest și nord-est, și T ransilvania, \nîn vest și nord-vest. La rândul \nei, Țara Românească are în \ncomponență Oltenia, Muntenia \nși Dobrogea; T ransilvania \ncuprinde T ransilvania propriu-\nzisă, Banatul, Crișana și \nMaramureșul, iar Moldova \nse compune din nucleul său \nvestic, situate între Carpații \nOrientali și Prut, apoi din \nBucovina (a cărei parte nordică \nface parte azi din Ucraina) și \ndin Basarabia (care alcătuiește, \nîn mare măsură, din 1991 până \nastăzi, Republica Moldova). Ca \nstat unitar și modern, România \ns-a format abia în secolul al \nXIX-lea (și s-a desăvârșit abia \nîn secolul XX) – ca și Germania \n\n15\nsau Italia – dar formațiuni \npolitice medievale au existat \npe teritoriul său încă în urmă \ncu peste un mileniu, prin anii \n850-900 (Ioan-Aurel Pop, \nIstoria ilustrată a românilor \npentru tineri, Editura Litera, \nBucurești, 2018, p. 16-17).\nDin timpuri străvechi, pe \nlocul unde astăzi este România \nau lucuit triburile geto-dacice. \nAcestea au fost cucerite de \nImperiul roman în cadrul a două \ncampanii successive, cunoscute \nsub numele de războaiele daco-\nromane (101-102 și 105-106). \nAcest fapt a dus la conviețuirea \nși simbioza dacilor cu romanii \nși astfel s-a format o populație \ndaco-romană. \nDupă retragerea romanilor \n(271-275), teritoriile daco-\nromane au cunoscut dominaţia \nmilitară și autoritatea politică \na mai multor populaţii \nmigratoare: goţi, huni, gepizi, \navari și slavi; doar cei din urmă \nau lăsat o amprentă asupra \nculturii și a istoriei populaţiei \nstrăromâne. \nCu toate acestea, teritoriul \nactualei Românii a rămas în \nsfera de influenţă a Imperiului \nRoman (ulterior a celui \nBizantin); mai mult, în secolele \nIV-VI, întinse zone din Banat, \ndin sudul Munteniei și al \nOlteniei au reintrat efectiv între \nfruntariile romano-bizantine. \nÎn ceea ce priveşte apariția, \nrăspândirea și apoi generalizarea \ncreştinismului, dovezile privi-\ntoare la cunoaşterea „religiei \niubirii” de către daco-romani, \nadică din însăşi etapa for-\nmării noastre ca popor, sunt \nnumeroase şi diversificate. \nAvem argumente scripturistice, \nlingvistice, istorice, arheologice. \nObiecte paleocreștine aparți-\nnând secolelor II-VI după \nHristos s-au descoperit pe \ncuprinsul întregului areal \nromânesc: Ardeal, Banat, \nOltenia, Muntenia, Moldova \nși Dobrogea. Astfel, putem \nafirma cu tărie că religia creștină \na fost răpândită pe teritoriul \nRomâniei de astăzi încă din \nsecolul al II-lea.\nInstoriografia și studiile \nlingvistice arată că între \nsecolele IV și VIII a avut loc \nprocesul de formare a limbii \nși a poporului român, prin \nurmare, din secolul al VIII-lea \nse poate vorbi deja de români și \nde limba română, crestinismul \nde factură răsăriteană fiind \nreligia în care s-au plămădit, \niar ritul folosit era cel slavo-\nbizantin (datorită influenței \nslave). Limba protoromână \neste atestată încă din anul 587, \n\n16\nprin cuvintele: „T orna, torna, \nfratre!”, consemnate într-o \ncronică bizantină. Primele \nmențiuni documentare externe \nale românilor – sub forma: \nvlahi, blachi, valahi și volohi – \nsunt mai târzii.\nDe-a lungul istoriei românești \nsunt consemnate în documente \nși în descoperiri arheologice \nmulte aspecte ale vieții \nbisericești. Biserici paleocreștine, \nepiscopi și preoți, cărți de cult și \nforme de organizare religioasă, \ntoate dovedesc existența unui \ncreștinism articulat, continuu \nși bine definit în spațiul \nromânesc. Primele formațiuni \nprestatale românești conduse de \nvoievozi, apoi state medievale \nale Tării Românești, Moldovei \nși T ransilvaniei, au concentrat \nîn centrele lor politice și centre \nreligioase. \nExistența unei vieți bisericești \npe întreg Evul Mediu românesc \neste dovedită și de numeroasele \nbiserici și mănăstiri, presărate \npretutindeni în întinsul \nspațiului intracarpatic, precum \ndesele consemnări de nume de \npreoți. Amintim doar locașul \nde cult din Densuș (lăcaș de \ncult paleocreștin, rectitorit \ndupă marea invazie tătară din \nanii 1241-1242), cea mai veche \nclădire din arealul românesc. \nBiserica Ortodoxă și mănă-\nstirile ei au avut o contribuție \ncovârșitoare la dezvoltarea \nculturii românești. Tipăriturile \npromovate de biserică au \ncontribuit la formarea limbii \nliterare culte și a literaturii \nromâne, iar răspândirea acestora \na avut ca rol întărirea unităţii \nde limbă, credinţă şi origine \na românilor. Ani de-a rândul \nierarhii, monahii și preoții au \nîncurajat sentimentul național, \niar cultura românescă s-a păstrat \nprin activitatea de susținere \na învățământului organizat \nde Biserică, prin asociațiile și \nsocietățile culturale înființate \npe lângă episcopii și parohii.\nÎn perioada modernă a \nistoriei românești, Biserica a \ncontribuit decisiv la marile \nmomente ce au creat unitatea \nromânilor. Biserica Ortodoxă, \nprin aportul clerului, a avut \no contribuție semnificativă la \nrealizarea unirii din 1859, iar \nmai apoi la realizarea Marii \nUniri din 1918. \nÎn februarie 1885 a fost \nBiserica Ortodoxă Română a \ndevenit autocefală, iar în anul \n1925 a fost ridicată la rang de \nPatriarhie. \nPatriarhii României din \nperioada interbelică au fost: \nMiron Cristea (1925-1939) \n\n17\nși Nicodim Munteanu (1939-\n1948). \nÎn perioada comunistă s-a \ndorit ca Biserica Ortodoxă \nRomână să fie scoasă total din \nviaţa socială. Comunisții au \nluat mai multe măsuri: presa \nbisericească și cărţile de cult, \ntoate trecute prin filtrul atent \nal cenzurii, erau tipărite în \ntiraje mici; au fost desfințate \nmajoritatea școlilor de T eologie \nși unele episcopii istorice; \nau fost interzise asociaţiile și \nsocietăţile religioase; activi-\ntatea preoţilor misionari \nîn penitenciare, spitale și \ncazărmi militare s-a întrerupt; \ncatehizarea s-a permisă doar \nîn rândul adulţilor, în cadrul \nslujbei vecerniei, religia fiind \nscoasă scoasă din școli și \nînlocuită cu ore de educaţie \nmarxist-leninistă; s-au întrerupt \nlegăturile cu diaspora; până \nla Adunarea de la New Delhi \n(1961), s-a interzis participarea \ndelegaţilor Bisericii noastre la \nîntrunirile ecumenice de peste \nhotare. \nDupă 1944 (cu o intensificare \nîn anii 1948-1952 și 1959-\n1964) au fost arestaţi, anchetaţi \nși apoi condamnaţi la pedepse \ngrele, executate în închisori și \nlagărele de exterminare, mii de \nclerici ortodocși, majoritatea \nsub acuzaţia de apartenenţă \nla mișcarea legionară sau \nde sprijinire a partizanilor \nanticomuniști. \nAu fost dărâmate numeroase \nlăcașuri de cult, unele de o \nvaloare artistică și istorică \ndeosebită, iar alte edificii \necleziastice au fost translate sau \nascunse după blocuri inestetice \nori, mult mai grav, transformate \nîn magazii și grajduri. Prin \ndecretul antimonahal nr. \n410/1959 au fost desfiinţate \nzeci de mănăstiri și de schituri, \ncălugării fiind trimiși acasă \nși obligaţi să se angajeze \nîn întreprinderi. Cu toate \nacestea, în ţară au activat mari \nduhovnici, repere spirituale \nautentice în acele vremuri \nde profundă criză spirituală: \nArsenie Boca (Prislop), Ilarion \nArgatu (Cernica), Petroniu \nTănase și Ilie Cleopa (Sihăstria), \nIoachim Spătaru (Neamţ) etc.\nÎn această perioadă grea \nBiserica Ortodoxă Română \na fost condusă de patriarhul \nJustinian Marina (1948-1977), \ncare, în vremuri grele de criză \nspirituală, s-a dovedit a fi un \npatriarh providenţial. Iustin \nMoisescu (1977-1986) a \ncontinuat lucrarea de conducere \na ortodocșilor români, una \ndin importantele sale realizări \n\n18\nfiind pe plan teologic, iniţierea \ncolecţiei „Părinţi și Scriitori \nBisericești” (PSB). T eoctist \nArăpașu (1986-2005) a fost \nurmătorul patriarh al Bisericii \nOrtodoxe Române, care, după \nRevoluția anticomunistă din \nanul 1989 a supravegheat \nrenașterea vieții religioase din \nRomânia.\nAstfel, în școli a fost \nreintrodusă religia, predată \nla început de preoţii parohi, \niar ulterior de cadre didactice \nspecializate. A fost reluată \nactivitatea unor asociaţii \ncreștine interbelice, s-au re-\nactivat acţiunile filantropice, \ncoordonate de sectoare spe-\ncifice, existente în cadrul \nfiecărei eparhii, s-au (re)\nînfiinţat protopopiate, parohii \nși filii, precum și mai multe \neparhii. De asemenea, au \nfost (re)întemeiate Facultăţi, \nSeminarii teologice și școli de \ncântăreţi bisericești. \nAstăzi Biserica Ortodoxă \nRomână este condusă de \nPreafericitul Dărinte Daniel \nCiobotea, un teolog erudit \ncare a dinamizat viața \nbisericească în toate aspectele \nei: organizatoric, pastoral - \nliturgic, misionar, cultural și \nsocial-filantropic. \nAșadar, românii și România \nsunt un popor și o țară \naflate sub binecuvântarea lui \nDumnezeu și în ocrotirea Maicii \nDomnului. T recerea istoriei a \narătat că jertfa românilor nu a \nfost în zadar și astăzi avem o \nțară frumoasă, care cuprinde \naproape toate teritoriile vechi \nromânești, cu o Biserică vie \nși lucrătoare în toate locurile \nunde locuiesc frații români. \nRomanians and \nRomania - History and \nBecoming\nA\ns a form of human \nexistence, God has or-\ndained peoples in the world. \nThe Orthodox Church and \nChristianity in general consider \nnational belonging as a natural \nquality of humans, and peoples \nor nations are regarded as forms \nof coexistence characterized by \nunity of identity-consciousness, \nan identity that is realized \nthrough common access to \nhistory, culture, language, \nand religion. Father Professor \nDumitru Stăniloae stated in this \nregard: ,,Nations are, according \nto their essence, eternal in God. \nGod desires all of them and in \neach, He reveals a nuance of \nHis infinite spirituality... We \n\n19\nought to cherish the existence \nof each nation, protesting when \none wants to oppress or suppress \nanother and preaching their \nharmony, for perfect harmony \nexists also in the world of divine \nideas” (D. Stăniloae, Ortodoxie \nşi românism, Sibiu, 1939, p. 44).\nRomanians themselves are a \npeople of God, shaped in time \nand space as the only nation in \nthe world that was born and \nChristianized simultaneously. \nPerhaps for this reason, since \nthe end of the 15th century, \nfollowing a revelation to the \nHoly Venerable Joseph of \nBisericani Monastery, the \nRomanian territory was called \n,,The Garden of the Mother of \nGod”, and this denomination \nhas been confirmed by \nthe history and belief of \nRomanians. \nOver time, Romanians have \nproven to be a peaceful and \nfaithful people who did not seek \nthe goods of other nations and \nwho naturally developed in the \nblessed lands of the Carpathian \nMountains, the Danube, and \nthe Black Sea.\nT oday, Romania is a \nEuropean state, situated right \nin the geographical heart of the \nold continent, in the center of \nthe southern half of Europe. \nIn size, it is a medium-sized \ncountry, according to the \nEuropean scale, covering almost \n240,000 square kilometers, \napproximately equal to the \nextent of the United Kingdom \nof Great Britain and Northern \nIreland. \nIn terms of population, with \naround 20 million inhabitants, \nit is also at a medium level. \nRomania is more extensive and \nmore populated than all its \nneighbors, except Ukraine. \nThe country also encom-\npasses a large part of the \nCarpathian Mountains, the \nmost important mountain \nrange in Europe after the Alps. \nThe rest of the country consists \nof hills and plateaus - among \nwhich the most famous is the \nT ransylvanian Plateau - and \nplains, located towards the \nmargins, that is, towards the \nsouth (Romanian Plain or \nDanube Plain), west (Tisza \nPlain), and east (Moldavian \nPlain). \nThe forms of relief are \ndistributed in roughly equal \nproportions: the mountains \noccupy 31% of the surface, \nthe hills and plateaus 33%, \nand the plains 36%. They have \na balanced and harmonious \nlayout. Romania is also a \n\n20\nDanubian country, as the \nDanube, the most important \nriver in Europe, crosses \nhundreds of kilometers through \nits territory and separates it \nfrom the Balkan world before \nflowing into the Black Sea \nthrough a delta unique in the \nworld, a true monument of \nnature located in Romania. \nThe Romanian Black Sea \ncoastline extends for about 250 \nkilometers. \nIn other words, if someone \nwishes to find Romania on the \nmap, they must search for the \nplace where the Carpathians, \nthe Danube, and the Black Sea \ncome into contact (Ioan-Aurel \nPop, Istoria ilustrată a românilor \npentru tineri, Editura Litera, \nBucurești, 2018, p. 14-15).\nRomania is a unitary state \n(without autonomous territories \nwithin it), consisting of ethnic \nRomanians in a proportion of \n90%. Alongside Romanians, \nthere are 18 recognized national \nminorities, with Hungarians \nbeing the largest, representing \nover 6% of the population. Like \nany other country, Romania is \ncomposed of historical regions \nor provinces. \nIn this sense, the generic \nRomania (setting aside the \ncurrent political borders) is \ncomprised of three major \nhistorical provinces: Wallachia, \nsituated in the south, Moldavia \nin the east and northeast, and \nT ransylvania in the west and \nnorthwest. Wallachia includes \nOltenia, Muntenia, and Dobruja; \nT ransylvania encompasses T ran-\nsylvania proper, Banat, Crisana, \nand Maramures; while Moldavia \ncomprises its western core, \nlocated between the Eastern \nCarpathians and the Prut River, \nas well as Bucovina (whose \nnorthern part is now part of \nUkraine) and Bessarabia (which \nlargely constitutes the Republic \nof Moldova since 1991). \nAs a unitary and modern \nstate, Romania was only formed \nin the 19th century (and fully \ncompleted in the 20th century) \n– similar to Germany or Italy \n– but medieval political entities \nexisted on its territory over a \nmillennium ago, around 850-\n900 AD. (Ioan-Aurel Pop, Istoria \nilustrată a românilor pentru \ntineri, Editura Litera, București, \n2018, p. 16-17).\nFrom ancient times, the lands \nnow occupied by Romania were \ninhabited by the Geto-Dacian \ntribes. These were conquered \nby the Roman Empire in two \nsuccessive campaigns known \nas the Dacian-Roman wars \n\n21\n(101-102 and 105-106). \nThis led to the coexistence \nand symbiosis of the Dacians \nwith the Romans, forming \na Daco-Roman population. \nAfter the Romans’ withdrawal \n(271-275), the Daco-Roman \nterritories experienced the \nmilitary domination and \npolitical authority of various \nmigrating populations, such \nas the Goths, Huns, Gepids, \nAvars, and Slavs; only the latter \nleft a mark on the culture and \nhistory of the early Romanian \npopulation. Nevertheless, \nthe territory of present-day \nRomania remained within \nthe sphere of influence of the \nRoman Empire (later of the \nByzantine Empire); moreover, \nin the 4th to 6th centuries, \nextensive areas in Banat, \nsouthern Muntenia, and \nOltenia came back under the \neffective control of the Roman-\nByzantine borders.\nRegarding the emergence, \nspread, and subsequent \ngeneralization of Christianity, \nthere is significant evidence of \nthe knowledge of the ,,religion \nof love” by the Daco-Romans, \ndating back to the very stage of \nour nation’s formation. There \nare various and numerous \nscriptural, linguistic, historical, \nand archaeological arguments. \nPaleochristian objects from the \n2nd to the 6th centuries AD have \nbeen discovered throughout \nthe entire Romanian territory: \nT ransylvania, Banat, Oltenia, \nMuntenia, Moldavia, and \nDobruja. Therefore, it can be \nconfidently stated that the \nChristian religion was spread \non the territory of present-day \nRomania as early as the 2nd \ncentury AD.\nHistoriography and lingui-\nstic studies indicate that the \nprocess of the formation of \nthe Romanian language and \npeople took place between \nthe 4th and 8th centuries AD. \nConsequently, from the 8th \ncentury AD, one can already \nspeak of Romanians and the \nRomanian language, with \nEastern Christianity being \nthe religion that shaped them, \nusing the Slavic-Bizantine rite \n(due to Slavic influence). The \nProto-Romanian language is \nattested as early as 587 AD, \nthrough the words ,,T orna, \ntorna, fratre!” recorded in \na Byzantine chronicle. The \nearliest documentary mentions \nof the Romanians - under \nthe forms: Vlachs, Blachs, \nWallachians, and Volochs - are \nof a later date.\n\n22\nThroughout Romanian hi-\nstory, many aspects of church \nlife have been documented and \nrevealed through archaeological \ndiscoveries. Paleochristian \nchurches, bishops and priests, \nreligious books, and forms \nof religious organization all \ndemonstrate the existence of \na well-defined and continuous \nChristianity in the Romanian \nterritory. The first pre-state \nformations in Romania led by \nrulers and subsequently the \nmedieval states of Wallachia, \nMoldavia, and T ransylvania \nconcentrated both political \nand religious centers.\nThe existence of church \nlife throughout the entire \nRomanian medieval period \nis proven by numerous \nchurches and monasteries \nscattered across the intra-\nCarpathian area, as well as \nfrequent records of the names \nof priests. One notable place \nof worship is the church in \nDensuș (a paleochristian place \nof worship, restored after the \ngreat Tatar invasion of 1241-\n1242), the oldest building in \nthe Romanian region.\nThe Orthodox Church \nand its monasteries played a \ncrucial role in the development \nof Romanian culture. The \npublications promoted by the \nChurch contributed to the \nformation of a cultured literary \nlanguage and Romanian \nliterature, spreading these \nworks helped strengthen the \nunity of language, faith, and \norigin among Romanians. For \nmany years, hierarchs, monks, \nand priests encouraged national \nsentiment, and Romanian \nculture was preserved through \neducational activities organized \nby the Church, as well as \nthrough associations and \ncultural societies established \nalongside episcopates and \nparishes.\nIn the modern period of \nRomanian history, the Church \nplayed a decisive role in the \nmajor moments that created \nthe unity of the Romanian \npeople. The Orthodox Church, \nthrough the contribution of its \nclergy, played a significant role \nin the union of 1859 and later \nin the Great Union of 1918.\nIn February 1885, the \nRomanian Orthodox Church \nbecame autocephalous, and in \n1925 it was raised to the rank of \na patriarchate. The Patriarchs of \nRomania during the interwar \nperiod were Miron Cristea \n(1925-1939) and Nicodim \nMunteanu (1939-1948).\n\n23\nDuring the communist pe-\nriod, efforts were made to \nremove the Romanian Orthodox \nChurch entirely from social life. \nThe communists took several \nmeasures: church press and \nreligious books, all subjected to \ncareful censorship, were printed \nin small editions; most theological \nschools and some historic \nbishoprics were disbanded; reli-\ngious associations and societies \nwere banned; the missionary \nactivity of priests in penitentiaries, \nhospitals, and military barracks \nwas interrupted; catechism was \nonly allowed among adults during \nevening services, and religion \nwas removed from schools and \nreplaced with Marxist-Leninist \neducation; ties with the diaspora \nwere severed; until the New Delhi \nAssembly in 1961, delegates from \nour Church were prohibited \nfrom participating in ecumenical \ngatherings abroad.\nAfter 1944 (with intensification \nin 1948-1952 and 1959-1964), \nthousands of Orthodox clerics \nwere arrested, interrogated, \nand then sentenced to harsh \npunishments, executed in prisons \nand extermination camps, mostly \nunder the accusation of belonging \nto the Legionary Movement \nor supporting anti-communist \npartisans.\nDuring the communist period, \nnumerous places of worship, \nsome of great artistic and \nhistorical value, were demolished. \nOther religious buildings were \nrelocated or hidden behind \nunsightly blocks, or even worse, \ntransformed into warehouses \nor stables. Decree 410/1959, \nan anti-monastic decree, led \nto the dissolution of dozens of \nmonasteries and hermitages, \nwith monks being sent home and \nforced to work in enterprises. \nDespite these hardships, great \nspiritual leaders continued to \noperate in the country, serving \nas authentic spiritual beacons \nduring those times of profound \nspiritual crisis. Some of these \nnotable figures were Arsenie \nBoca (Prislop), Ilarion Argatu \n(Cernica), Petroniu Tănase, and \nIlie Cleopa (Sihăstria), Ioachim \nSpătaru (Neamț), among others.\nDuring this challenging period, \nthe Romanian Orthodox Church \nwas led by Patriarch Justinian \nMarina (1948-1977), who proved \nto be a providential patriarch in \ntimes of spiritual crisis. Justin \nMoisescu (1977-1986) continued \nthe leadership of the Romanian \nOrthodox faithful, and one of \nhis significant achievements was \ninitiating the collection ,,Părinți \nși scriitori bisericești” (PSB) on \ntheological matters. T eoctist \nArăpașu (1986-2005) followed \nas the next Patriarch of the \nRomanian Orthodox Church, \n\n24\noverseeing the revival of religious \nlife in Romania after the anti-\ncommunist Revolution in 1989. \nReligion was reintroduced \nin schools and taught initially \nby parish priests, and later \nby specialized teachers. Some \nChristian associations from the \ninterwar period were reactivated, \nand philanthropic activities, \ncoordinated by specific sectors \nwithin each eparchy, resumed. \nProtopopiates, parishes, and \nsubsidiaries were (re)established, \nas well as several new eparchies. \nFaculties, theological seminaries, \nand schools for church singers \nwere (re)established.\nCurrently, the Romanian \nOrthodox Church is led by \nHis Beatitude Patriarch Daniel \nCiobotea, a learned theologian \nwho has revitalized church life \nin all its aspects: organizational, \npastoral-liturgical, missionary, \ncultural, and philanthropic.\nTherefore, Romanians and \nRomania are a people and a \ncountry under the blessing of \nGod and the protection of the \nMother of God. History has \nshown that the sacrifices of \nRomanians were not in vain, \nand today we have a beautiful \ncountry, comprising almost \nall the ancient Romanian \nterritories, with a vibrant and \nactive Church in all the places \nwhere Romanian brothers live.\nTimișoara, \n„capitala martirilor” \nTimișoara este un oraș frumos, \npe care locuitorii săi, prin muncă, \ncinste și bună înțelegere între \netnii, l-au transformat în Mica \nVienă. Oraș al trandafirilor, un oraș \nal culturii, un oraș universitar care \na primit titlul onorant, de „oraș \nliber regesc”, odinioară, în acest an \nTimișoara este Capitala Europeană \na Culturii. Timișoara a fost \nnumită și capitala martirilor, \npeste o sută de timișoreni fiind \nuciși în revoluția din decembrie \n1989. Atribuirea titlului onorific \nde Capitală Culturală Europeană \nacestei cetăți înseamnă pentru \ntimișoreni o floare a recunoștinței \npentru martirii ei. Acești martiri \nau visat și au luptat pentru ca \nRomânia să-și recapete locul care i \nse cuvine pe harta Europei. \nDe generații întregi aici se \nîntrepătrund 30 de culturi diferite \nși numeroase etnii: români, \ngermani, maghiari, sârbi, croați, \nitalieni, spanioli, sau bulgari. \nCredincioșii ortodocși, catolici, \nevrei, protestanți, luterani, re-\nformați, musulmani și de alte \nconfesiuni își practică religia în \npace și libertate. Aici a existat prima \nbibliotecă publică, prima proiecție \nde film, în prezent orașul având \ntrei teatre de stat, în trei limbi \ndiferite. Între anii 1880 și 1914, \n\n25\nTimișoara a fost cel mai important \noraș industrial, comercial, financiar \nși cultural din regiune, admirat atât \npentru excelența artistică în muzică, \nliteratură, pictură sculptură și \narhitectură, cât și pentru inovațiile \nsale tehnice și științifice. Vigoarea \ncivică a locuitorilor Timișoarei, care \na propulsat rezistența antitotalitară \nîn timpul secolului al XX-lea, a fost \nrecunoscută prin expresia spiritul \nTimișoarei. În anul 1989, scânteile \nRevoluției împotriva regimului \ncomunist s-au aprins pe străzile \nTimișoarei, iar în anul 2023, este \nCapitala Europeană a Culturii, \noferindu-ne posibilitatea de a ne \nîmpărtăși valorile cu restul Europei.\n„Oraș al trandafirilor”, Timișoara \nare patru universități în care \nstudiază mii de tineri din țară și de \npeste hotare.\nDe-a lungul timpului, la \nTimișoara au fost consemnate \nnumeroase premiere naționale și \nchiar europene:\n• 1760 – primul oraș al \nmonarhiei habsburgice cu străzile \niluminate cu lămpi;\n• 1771 – primul ziar apărut \npe teritoriul actual al României/\nprimul ziar german din sud-estul \nEuropei, T emeswarer Nachrichten;\n• 1855 – primul oraș al \nmonarhiei habsburgice cu străzile \niluminate cu gaz;\n• 1884 – primul oraș din \nEuropa continentală cu străzile \niluminate electric (731 de lămpi).\nLumina a jucat, astfel, un rol \nimportant în istoria Timișoarei, \natât din punct de vedere practic, cât \nși simbolic. Și întâlnirea ITO 2023 \nde la Timișoara poate fi descrisă \nmetaforic, pe de o parte ca o „lumină \ninterioară” a iubirii lui Dumnezeu, \naprinsă în inima tânărului de azi, \niar pe de altă parte, ca „strălucire \na luminii” lui Hristos în lume, \npentru a îndepărta întunericul \nnecunoașterii lui Dumnezeu și \npasivitatea din jurul nostru, printr-\nun proces civic alimentat de cultura \nDuhului lui Hristos. Ne propunem, \nprin intermediul acestei întâlniri, \nsă punem „diaconal” în mișcare \nenergia duhovnicească a „tinerei” \ngenerații.\nBanatul și Timișoara sunt \ncunoscute și prin personalitățile \ncare s-au remarcat pe firmamentul \nculturii și al spiritualității românești \nși internaționale, dintre care \namintim pe: Preafericitul Părinte \nPatriarh Daniel, T raian Vuia, \nIon Vidu, Dimitrie Țichindeal, \nConstantin Diaconovici Loga, \nVincențiu Babeș, Coriolan \nBrediceanu, Emanuil Ungurianu, \nIoachim Miloia, Alexandru \nMocioni, Sabin Drăgoi, Nicolae \nUrsu, mitropoliții Vasile Lazarescu \nși Nicolae Corneanu, Ștefan Hell și \nHerta Müller, laureați ai premiului \nNobel, Preafericitul Părinte Daniel, \nactualul patriarh al Bisericii \nortodoxe Române.\n\n26\nPersonalități bănățene\nPreafericitul Părinte Daniel, \nPatriarhul Bisericii\nOrtodoxe Române\nN\născut la 22 iulie 1951, în \nsatul Dobrești, comuna \nBara, județul Timiș, în familia \nînvățătorului Alexie și Stela \nCiobotea. A urmat școala primară \nîn satul natal (1958-1962) și \npe cea gimnazială în Dobrești \n(1962-1966), apoi a frecventat \ncursurile liceale la Buziaș și la \nLiceul „Coriolan Brediceanu” din \nLugoj (1967-1970).\nÎntre anii 1970-1974, \nstudiază T eologia la Sibiu, apoi \nfrecventează cursurile de doctorat \nla București (1974-1976), sub \nîndrumarea pr.prof.dr. Dumitru \nStăniloae.\nBeneficiind de o bursă de studii, \nîși continuă studiile vreme de doi \nani la Strasbourg și alți doi ani la \nFreiburg im Breisgau (Germania).\nDupă susținerea tezei de doctorat \nla Strasbourg (15 iunie 1979) și la \nBucurești (31 octombrie 1980), \nactivează ca profesor la Institutul \nT eologic de la Bossey (Elveția), unde \ndeține și funcția de director adjunct, \nfiind și profesor asociat la Geneva \nși Freiburg. În această calitate \nparticipă la numeroase manifestări \nștiințifice internaționale.\nLa 6 august 1987 se călugărește \nla mănăstirea Sihăstria, avându-l ca \nnaș de călugărie pe părintele Cleopa \nIlie, apoi devine consilier patriarhal \nși conferențiar universitar la \nBucurești.\nPropus de mitropolitul Nicolae \nCorneanu, la 1 martie 1990 este \nales episcop-vicar al Arhiepiscopiei \nTimișoarei, cu titulatura de \n„Lugojanul”, fiind hirotonit la 4 \nmartie 1990.\nLa 7 iunie 1990 este ales \nArhiepiscop al Iașilor și Mitropolit \nal Moldovei și Bucovinei, fiind \nîntronizat la 1 iulie 1990.\nDupă 17 ani de rodnică \narhipăstorire la Iași, la data de \n12 septembrie 2007 este ales \nîn demnitatea de Arhiepiscop \nal Bucureștilor, Mitropolit al \nMunteniei și Dobrogei și Patriarh \nal Bisericii Ortodoxe Române.\nPreafericitul Părinte Patriarh \nDaniel, membru de onoare al \n\n\n27\nAcademiei Române, desfășoară o \nintensă activitate pastorală, culturală, \nștiințifică, social-filantropică, admi-\nnistrativ - bisericească, concretizată \nîn inițierea și ctitorirea de \ninstituții bisericești și publicații, \nimplementarea a numeroase \nproiecte culturale, educaționale și \nsociale, aducerea moaștelor unor \nsfinți la Iași și București, canonizarea \nde sfinți români, înființarea \nde parohii, mănăstiri, schituri, \nprotopopiate, arhiepiscopii și \nmitropolii (în țară și peste hotare), \npublicarea a zeci de volume de \nautor, a sute de studii, articole, \ncuvântări, prefețe, zeci de materiale \nîn limbile engleză, franceză, \ngermană, pentru care i s-au decernat \nnumeroase distincții, premii, titluri \nacademice și culturale, naționale și \ninternaționale. \nCea mai cunoscută realizare a \nPreafericitului Părinte Patriarh \nDaniel este construirea Catedralei \nNaționale, al cărei altar a fost sfințit \nîn anul 2018.\nÎn Arhiepiscopia Timișoarei \na ctitorit mănăstirea Dobrești, \npe seama căreia a donat casa sa \npărintească.\nConstantin Diaconovici Loga \n(01.11.1770 – 12.11.1850)\nS-a născut în cetatea \nCaransebeșului, vechi centru de \ncultură românească. Bunicul său, \nVasile Diaconu Loga, a fost un \ncelebru zugrav de biserici plecat \nîn Banat din Țara Românească, \nrespectiv, de la Tismana.\nC.D Loga a rămas în istorie ca \neducator de vocație, pedagog și \nscriitor român. În anii petrecuți la \nBuda, după terminarea studiilor de \ndrept și științe politice, a devenit \ntranslator la magistratura orașului, \nrevizor și corector al cărților \nromânești în tipografia universității \nde acolo.\nDeschide prima școală a coloniei \nromânești din Pesta, unde lucrează \nca învățător, până în anul 1812.\nCa educator și pedagog își \ncontinuă cariera ca profesor la \nPreparandia Română din Arad, \nunde predă „gramatică și concept \nromânesc”, tipic și cântare \nbisericească. Din anul 1830 a fost \nnumit în funcția de director al \nșcolilor românești și sârbești de pe \nteritoriul regimentelor de graniță \nbănățene.\n\n\n28\nAlcătuiește una din primele \ngramatici românești. Scrie și \ntipărește neobosit cărți în limba \nromână care vor circula în Ardeal, \nȚara Românească și în Moldova, pe \ncare le plătește cu prețul propriei \ncase. Sărăcit material, dar împlinit \nspiritual mărturisea că: „sunt \nrăsplătit atunci când văd că am \nputut și eu cu ceva folosi neamului \nmeu”.\nDimitrie Țichindeal\n(1775 – 20.01.1818)\nAcesta a fost fiul preotului \nZaharia din Becicherecu Mic, \njudețul Timiș. Preot, scriitor, \nfabulist, traducător și militant \npentru emanciparea românilor \ndin Banat de sub ierahia sârbească, \nDimitrie Țichindeal a fost pri-\nmul director al Preparandiei \nRomâne de la Arad (prima școală \npedagogică românească) înființată \nîn 1812.\nCunoscător al limbilor sârbă, \nmaghiară, latină și greacă, \nȚichindeal a fost un remarcabil \ntraducător. \nA participat, din poziția de \ncapelan militar, la campania din \nBavaria din timpul războiului \ncelei de-a treia coaliții împotriva \nîmpăratului Napoleon Bonaparte, \nîncheiată cu Bătălia de la \nAusterlitz din 2 decembrie 1805. \nDupă demobilizare s-a implicat \nîn mișcarea națională din Banat, \nnumărându-se printre semnatarii \nunei petiții redactată în limba \nlatină, adresată împăratului \nFrancisc I la 29 iunie 1807, în care \nse cerea ca funcția de director al \nșcolilor valahice din Banat să fie \nîncredințată unui român.\nÎn anul 1812 i-a fost încredințată \naceastă poziție la Arad, dar în 1815 \neste nevoit să revină ca preot în \nsatul natal, datorită implicării sale \nîn lupta pentru instaurarea la Arad \nși în Banat a ierarhiei românești.\nÎn iulie 1815 merge la Viena \nși pledează din nou pentru cauza \nromânească, dar fără succes. \nDezamăgit și bolnav din cauza \npresiunilor la care a fost supus, \ncel pe care Mihai Eminescu, în \ncelebra sa poezie „Epigonii” îl \nașază în fruntea celor care au scris \n„limba ca un fagure de miere”, \n\n\n29\nȚichindeal, „gură de aur”, se \nstinge la vârsta de doar 43 de ani, \nîn Timișoara.\nVincențiu Babeș\n(21.01.1821 – 03.02.1821)\nS-a născut în localitatea \ntimișeană Hodoni și s-a remarcat \nde-a lungul vieții sale ca avocat, \nom politic și fondator al Academiei \nRomâne.\nDupă ce studiază T eologia la \nCarloviț și Arad, ia decizia de a se \nînscrie la Facultatea de Drept din \nBudapesta, unde obține diploma \nde avocat în anul 1848. \nVreme de 22 de ani activează \nîn domeniul științelor juridice: în \nprimii ani la Viena, unde ajunge \nsă primească, în 1860, funcția de \nSecretar al Curții de Casație și \nJustiție, apoi, din anul 1862, este \ntranferat la Budapesta pe funcția \nde judecător, ajungând în poziția \nde președinte al T abula Regia \n(Instanța Supremă) în Pesta. \nLa încheierea carierei juridice, \nVincențiu Babeș se lansează în \nlupta politică pentru drepturile \nnaționale ale românilor din \nBanat și T ransilvania, fiind ales \nde patru ori deputat în Dieta de \nla Budapesta, unde a apărat cauza \nnațiunii române prin numeroase \ninterpelări și discursuri.\nCuvântările lui sunt modele de \noratorie. Între anii 1891 și 1892 \na fost președintele Partidului \nNațional Român din T ransilvania, \ndupă care s-a retras din politică.\nÎn plan bisericesc, a fost \nunul din sprijinitorii de frunte \nai reîntemeierii Mitropoliei \nArdealului și a fost referentul \ncomisiei trimise la Carloviț de către \nmitropolitul Andrei Șaguna pentru \naplanarea neînțelegerilor apărute \nîntre românii și sârbii din Ungaria, \ndupă separarea ierarhică.\nA publicat foarte mult în paginile \nziarului „Albina” și a fost unul din \nmembrii fondatori ai Academiei \nRomâne, la 1 aprilie 1866.\nUnul dintre cei nouă copiii ai \nsăi a fost renumitul bacteriolog și \nmorfopatolog Victor Babeș (1854–\n1926), membru al Academiei \nRomâne.\n\n\n30\nAlexandru Mocioni\n(04.11.1841 – 01.04.1909)\nS-a născut la Birchiș, județul \nArad și provenea din marea familie \na mocioneștilor de origine macedo-\nromână.\nAlături de alți fruntași și \nintelectuali români, este socotit unul \ndin cei mai importanți apărători ai \ndrepturilor și libertăților națiunii \nromâne din Imperiul Austro-Ungar \nîn veacul al XIX-lea.\nDe la tribuna Camerei Deputa-\nților a Parlamentului din Budapesta, \nunde a intrat prima data la vârsta \nde 24 de ani, a prezentat nume-\nroase proiecte de lege care vizau \ndirect protejarea prin lege a \ndrepturilor națiunilor conlocuitoare \ndin Ungaria Mare, cu accent pe \nprotejarea drepturilor românilor. \nDupă mai multe legislaturi se \nretrage din Parlament în anul \n1874, an în care nu s-a mai permis \ndiscutarea chestiunii naționalităților, \niar intervenția reprezentanților \nnațiunilor nemaghiare n-a mai fost \nadmisă.\nPentru a sprijini politica \nnațională a înființat la Timișoara \nziarul „Dreptatea”.\nCa mecenat, Alexandru Mocioni \nși membrii familiei sale au donat \nmari sume de bani pentru clădirea \nCatedralei ortodoxe din Sibiu, \nfondului cultural al Arhiepiscopiei \nSibiului, pentru construcția muzeului \nAstrei din Sibiu, au contribuit \nla fondul Liceului din Brad și al \nAlumneului român național din \nTimișoara (filantropie și ajutorarea \nelevilor și studenților români).\nEmanuil Ungurianu\n(01.01.1846 - 1929)\nA văzut lumina zilei la Satchinez, \njudețul Timiș și a fost avocat și \nmare filantrop bănățean, senator, \ninspector și luptător pentru \ndrepturile românilor. Ca apărător \nal cauzei naționale al românilor \ndin Imperiul Austro-Ungar, a \nfăcut parte din Partidul Național \nRomân din Ungaria și T ransilvania. \nEmanuil Ungureanu era convins că \nsingura temelie pe care se putea \nclădi viitorul țării și al neamului \n\n\n31\neste școala și Biserica; este cultura \nromânească, cultură care trebuie \nsprijinită și răspândită în straturile \ncel mai largi ale poporului nostru. \nDe aceea profundul său sentiment \nal iubirii față de Biserică și față de \ncultura românească, l-a manifestat \nprin generosul act de filantropie, \ncând întreaga sa avere, câștigată \nîn tinerețe a testat-o spre scopuri \nculturale bisericești, iar averea \ncâștigată pe timpul din urmă, a \nlăsat-o prin testament parohiilor \ndin Timișoara-Cetate și Timișoara-\nIosefin, precum și Casei de Educație \nNațională din Timișoara.\nDupă Marea Unire se preocupă, \nla conducerea unui Comitet \nde inițiativă alcătuit din 19 \npersonalități mai de seamă ale \nvieții românești timișorene, de \nreinființarea episcopiei ortodoxe \nla Timișoara și înfințarea unor \nnoi parohii în orașul de pe Bega: \nParohia Cetate și Parohia Principele \nCarol (Iosefin). \nCoriolan Brediceanu\n(23.12.1849 – 25.01.1909)\nAvocat și om politic lugojan care a \ndevenit una dintre cele mai populare \nfiguri din istoria Banatului. \nCa avocat competent și renumit – \ndemocrat convins și creștin autentic \n– a luat apărarea multor năpăstuiți, \nnedreptățiți, implicit a celor acuzați \nca semnatari ai Memorandumului \ndin 1892. Evident, i-a apărat și pe \nalți intelectuali români, implicați în \n\n\n32\nprocese politice și de presă precum \nValeriu Braniște, important cărtu-\nrar al vremii și redactor al ziarului \nDreptatea.\nA făcut parte din asociația \n„Astra” și din „Societatea pentru \nfond de teatru roman”.\nÎn viața politică a fost ales, în anul \n1906, deputat în Dieta maghiară, \nunde a dat glas năzuințelor și \naspiraților naționale ale românilor \ndin Imperiul dualist. Sprijină \nfinanciar pe mulți tineri talentați și \nsârguincioși ai Banatului, precum \npionierul aviației T raian Vuia.\nIon Vidu\n(29.12.1863 – 07.02.1931)\nCompozitorul și dirijorul Ion \nVidu s-a născut în localitatea \nMânerău, județul Arad. Studiile \nmuzicale le-a făcut la Arad, \nCaransebeș și Iași, unde deprinde \narta armoniei și dirijoratului \nsub bagheta marelui compozitor \nGavriil Musicescu.\nArta creației sale este vastă: \nmuzică de teatru, vocal-simfonică, \nde pian, dar se remarcă prin \nlucrările corale: Din șezătoare, Ana \nLugojana, Răsunetul Ardealului, \nPreste deal, Moartea lui Mihai \nViteazul, Andaluza și altele. La loc \nde cinste sunt așezate creațiile de \nmuzică corală pe trei voci egale și \npentru cor mixt: liturghii, cântări \nfunebre, pricesne, tropare, axioane, \nimnuri și colinde – repertoriu atât \nde necesar, în special în Banat, unde \nmișcarea corală bisericească luase în \nepocă un mare avânt, necunoscut \nîn multe alte provincii românești. \nParticipă la Marea Adunare \nNațională de la Alba Iulia și la \nAdunarea populară de la Timișoara \ndin 10 august 1919. În data de 24 \naugust 1919 organizează un concert \nîn cinstea armatei române care \nintrase în Timișoara la începutul \nlunii, marcând în acest fel instalarea \nadministrației românești în Banat. \nTraian Vuia\n(17.08.1872 – 03.09.1950)\nInventatorul și juristul T raian Vuia \ns-a născut într-o familie de preot \ndin localitatea Surducu Mic, județul \nTimiș. După terminarea studiilor \n\n\n33\nliceale se înscrie la Universitatea \nPolitehnică din Budapesta, însă, din \ncauza lipsurilor material renunță și, \ndupă un an, se înscrie la Facultătea de \nDrept. Finalizând studiile, activează \nîn domeniul juridic în anul 1901 \nobținând titlul de doctor în domeniu.\nCu toate acestea, nu renunță la \nvisul său de a zbura cu un aparat \nconstruit de el. Pentru a reuși în \nacest demers, în iulie 1902 pleacă \nspre Franța. \nIdeea sa de a zbura cu un aparat \nmai greu de cât aerul a fost privită \ncu scepticism de către oamenii de \nștiință parizieni, dar acest lucru \nnu l-a descurajat. T raian Vuia \na perseverat și, în anul 1903, \nbrevetează la Paris invenția numită \n„Aeroplan automobil”.\nDupă câțiva ani de încercări și \nteste, la 18 martie 1906, aparatul \n„Vuia I” reușește să zboare pentru \nprima data. În ciuda controverselor \napărute ulterior, cei 12 metri parcurși \nla o înălțime de aproape un metru \nsunt în general recunoscuți ca primul \nzbor al unui aparat autopropulsat \nrealizat în istoria aviației.\nCa o anticipare a acestor contro-\nverse, rămân memorabile cuvintele \npionierului aviatic român: „Eu nu \nam căutat niciodată gloria, fiindcă \nștiu că gloria pierde adesea pe om. \nEu nu lucrez pentru gloria mea \npersonală, ci lucrez pentru gloria \ngeniului uman. Ce importanță are \ncine a făcut aceste lucruri, important \neste că ele există?”\nVasile Lazarescu\n(01.01.1894 – 21.02.1969)\nPrimul Mitropolit al restauratei \nMitropolii a Banatului s-a născut \nla Jadani, astăzi Cornești, județul \n\n\n34\nTimiș, într-o familie de țărani \ncredincioși și luminați.\nDupă primii ani de școală în \nsatul natal, este înscris la liceul \nsau gimnaziul maghiar de stat \ndin Timișoara, unde doar ora de \nreligie se preda în limba română. \nAici obține bacalaureatul, apoi \nurmează studiile teologice, initial la \nCernăuți, apoi la Arad. \nPe fundalul primei conflagrații \nmondiale, își continua pregătirea \nla Facultatea de Filozofie din \nBudapesta, iar din anul 1917, \ntrece la Universitatea din Viena, \nspecializările de Filozofie și \nPedagogie. În anul 1920 este \npromovat doctor în T eologie, la \nCernăuți. \nÎn același an ocupă, prin \nconcurs, catedra de Dogmatică de \nla Institutul Andreian din Sibiu, \nde unde se transferă la Oradea, \nla chemarea episcopului Roman \nCiorogariu, cel care-l hirotonește \npreot celib, în anul 1926.\nDupă tunderea sa în monahism \ndin 1928, i se deschid porțile \npentru arhierie. Este ales episcop \nal Caransebeșului, în 1933 și apoi, \ndin 1940, al Timișoarei. \nOdată cu reînființarea \nscaunului mitropolitan din \ncapitala Banatului în 1947, \nEpiscopul Vasile Lazarescu \ndevine primul Arhiepiscop al \nTimișoarei, Morisenei și Lipovei \nși Mitropolit al Banatului. Autor \nal unor importante studii și cărți, \nVasile Lazarescu este ctitor al \ncatedralei mitropolitane.\nCu toată rodnica activitate pe \ncare a defășurat-o în plan pastoral-\nmisionar este pensionat forțat în data \nde 1 ianuarie 1962, la cererea și sub \npresiunea autorităților comuniste. \nIerarhul bămățean a fost acuzat \nde gestiune frauduloasă, metodă \nfolosită și în cazul numeroșilor \narhierei incomozi statului \nsocialist, persecutați și obligați la \nretragere anterior. În fapt, „vina” \nMitropolitului Vasile Lazarescu a \nconstat în faptul că a luat apărarea \npreoților arestați din eparhie, cu \nocazia noului val de persecuții la \ncare a fost supusă Biserica Ortodoxă \nRomână după 1958. \nMitropolitul Lazarescu a fost \nobligat să se retragă la Mănăstirea \nCernica, până la trecerea la \nDomnul din 1969, când a fost \nînmormântat în cripta familială \nde la Cornești. În anul 1993, \nrămășițele sale pământești au fost \nstrămutate în cripta ierarhilor \nde la catedrala mitropolitană a \nTimișoarei.\nIoachim Miloia\n(03.05.1897 – 25.03.1940)\nOriginar din localitatea \nFerendia, județul Timiș, istoric, \ndirector al Muzeului Banatului \nîn perioada interbelică, și doctor \nîn istoria artelor, și în Litere și \nfilosofie.\n\n35\nDupă licențierea în T eologie \nde la Academia T eologică din \nCaransebeș, studiază artele \nplastice la București și apoi la \nRoma, unde obține diplomele \ndoctorale.\nLa Timișoara predă la Academia \nde Arte Frumoase, la Școala \nPolitehnică, este redactor al revistei \n„Analele Banatului”. Organizează \nfiliala locală a Arhivelor Statului. \nA fost președinte al Societății de \nArheologie și Istorie din Timișoara, \nal secției cultural-artistice a \nInstitutului Social Banat-Crișana și \nal secției istorice și etnomuzeale ale \nRegionalei Astrei Bănățene.\nDr. Ioachim Miloia a fost și un \nremarcabil artist creator, care, ca \npictor bisericesc, a reînviat stilul \ntradițional românesc din arta \npicturală, aspect ce poate fi observat \nla pictura bisericilor din Anina, \nFolea, Bocșa Montană, Jebel, \nOravița, Timișoara Iosefin ș.a.\nRomulus Ladea\n(17.05.1901 – 27.08.1970)\n \nSculptor și profesor universitar \nla Cluj, născut în localitatea Jitin, \njudețul Caraș-Severin, Romulus \nLadea este socotit ca fondatorul școlii \nromânești de sculptură modernă. \nRomulus (cunoscut și ca Romul) \nLadea s-a format la Universitatea \nNațională de Arte din București sub \ncoordonarea profesorului Dimitrie \nPaciurea și în Franța la atelierul \nunde preda Antoine Bourdelle. \n\n\n36\nT ot la Paris urmează cursuri de \ndesen, anatomie artistică și istoria \nartei la Academia Julian și la Ecole \ndu Louvre. În primăvara anului \n1925 este prcticant în atelierul \nlui Constantin Brâncuși din \nMontparnasse, angajat să lucreze \nla trei opere ale celebrului sculptor \nroman.\nDintre multele sale lucrări se \ndetașează Grupul statuar Școala \nArdeleană din Cluj. Despre \ncaracterististicile stilului propriu \nRomul Ladea mărturisea: „În \nrealitate, a existat o singură cale pe \ncare am pornit în vremea uceniciei \nmele artistice și pe care am urmat-o \nneabătut toată viața mea. \nCalea aceasta a fost studierea \natentă, cu pasiune și cu venerație \ntotodată a artei noastre populare, \ndorința permanentă de a înțelege \nși de a pătrunde până în sensurile \nei cele mai adânci atitudinea \nspirituală atât de caracteristică a \nomului nostru față de artă și viață”.\nJohnny Weissmüller\n(02.06.1904 – 20.01.1984)\nAcesta a fost un sportiv și actor \namerican de origine șvăbească \n(etnic german) născut în locali-\ntatea Freidorf (astăzi cartier al \nTimișoarei), de unde a emigrat, cu \nfamilia, în America.\nDatorită calităților sale sportive \neste selectat în lotul de natație al \nStatelor Unite, împreună cu care \nobține performanțe deosebite ca \nînotător: de cinci ori campion \nolimpic, deținător a 67 de \ntitluri mondiale și 52 de titluri \nnaționale. A deținut recorduri la \nstilul liber și a fost primul care a \nînotat 100 de metri în mai puțin \nde un minut (în 1922, la vârsta \nde 18 ani). \nÎn anul 1950 a fost declarat ca \ncel mai mare înotător al primei \njumătăți a secolului XX.\nDupă o carieră sportivă la cel \nmai înalt nivel, în 1932 la vârsta \nde 28 de ani, Johnny Weissmuler a \nfost atras în lumea cinematografiei \nunde s-a consacrat ca interpret al \npersonajului Tarzan într-o serie \nde aproximativ 12 filme realizate \n\n\n37\nla Hollywood. A mai interpretat \nși alte roluri în cinematografie și \nteleviziune.\nPeter Johann Weissmuller a fost \ndeclarat post-mortem cetățean de \nonoare al Timișoarei.\nNicolae Corneanu\n(21.11.1923 – 28.09.2014)\nEpiscop al Aradului (1961-\n1962), Arhiepiscop al Timișoarei și \nMitropolit al Banatului, din 1962 \npână în 2014. Datorită neobositelor \npreocupări cărturărești, a fost ales \nîn anul 1992, membru de onoare \nal Academiei Române și membru al \nUniunii Scriitorilor din România.\nS-a născut într-o familie \npreoțească din Caransebeș. Studi-\nază T eologia, Filologia și Literele \nla București, unde obține și titlul \nde doctor în T eologie, în 1949, cu \nteza intitulată: „Viața și petrecerea \nSfântului Antonie cel Mare. \nÎnceputurile monahismului creștin \npe Valea Nilului”. \nActivează ca și cadru didactic \nla Academia teologică din \nCaransebeș, unde predă greaca și \nfranceza, la Seminarul teologic din \nCaransebeș și la Institutul teologic \ndin Sibiu unde devine conferențiar \nuniversitar la catedra de Îndrumări \nmisionare predând T eologia simbo-\nlică și Limba greacă.\nA fost ales prima data ca episcop al \nAradului, Ienopolei și Hălmagiului, \ndemnitate în care a fost instalat în \nianuarie 1961, iar din 1962 este \ninstalat ca Arhiepiscop al Timșoarei \nși Caransebeșului și Mitropolit al \nBanatului.\nDe-a lungul celor peste 50 de \nani de arhierie, a avut foarte multe \nrealizări în plan administrativ-\ngospodăresc, dintre care amintim: \nsprijinirea ridicării și pictării a \nzeci de noi lăcașuri de cult și \nrestaurarea unor monumente \nistorico-bisericești din eparhie, \nsprijinirea mănăstirilor (ctitorirea, \nîn anul 1969, a noii biserici \nde la mănăstirea Timișeni și \nreînființarea mănastirii Cebza în \nanul 1993).\nFecund autor de volume, articole \nși studii, mitropolitul Nicolae \n\n\n38\nabordează teme din diferite \ndomenii teologice, între care se \ndetașează cele de Patrologie și \npatristică: Patristica mirabilia. \nPagini din literature primelor \nveacuri creștine (Timișoara \n1987; Iași 2001), Quo Vadis? \nStudii, note și comentarii teologice \n(Timișoara, 1990), Origen și \nCelsus (București, 1999). \nCa traducător din limba \ngreacă lasă T eologiei și culturii \nromânești ediții în limba \nromână ale lucrărilor Scara \nRaiului și Viața Fericitului \nPahomie. Nicolae Corneanu \neste fondatorul revistei eparhiale \n„Învierea” și al Facultății de \nT eologie din Timișoara.\nCa „om al cetății”, a fost un \nexemplu de bună-înțelegere \nși conlucrare în spațiul multi-\netnic și multiconfesional atât de \ncaracteristic Banatului și a participat \nla numeroase întâlniri științifice și \necumenice internaționale.\nHerta Müller\nEste singurul laureat al \nPremiului Nobel pentru Litera-\ntură originar din România \n(născută la Nițchidorf, județul \nTimiș, la 17.08.1953). A făcut \nstudii de germanistică și de \nlimbă și literatură română la \nUniversitatea din Timișoara, în \nperioada 1973–1976. \nO mare parte din opera sa \nliterară are caracter autobiografic \nși se inspiră din realitatea vieții din \nperioada dictaturii comuniste, \nceea ce o face să aibă un profund \ncaracter „antidictatorial”, după \ncum mărturisește autoarea. \nÎntre temele abordate se \nregăsește și drama deportărilor \nîn Uniunea Sovietică a etnicilor \ngermani imediat după terminarea \nCelui de-al Doilea Război \nMondial, sau relația scriitoarei \ncu Securitatea comunistă care o \nsupunea unei constante hărțuiri \nși cenzuri.\nAflată din februarie 1987 în \nGermania, aceasta și-a continuat \nactivitatea literară scriind atât în \nlimba germană cât și în limba \n\n\n39\nromână, fiind recompensată cu \nmultiple distincții și premii. \nÎn anul 1993, romanul „Încă \nde pe atunci Vulpea era Vânătorul” \na fost ecranizat de către regizorul \nromân Stere Gulea într-un film \nintitulat „Vulpe-vânător”.\nStefan Hell\nFizician german originar din \nRomânia, Stefan Hell, născut la \n23 decembrie 1962, a copilărit la \nSântana în județul Arad. Urmare \ncercetărilor sale științifice a \ndevenit laureat al Premiului \nNobel pentru Chimie, în anul \n2014, împreună cu Eric Bentzig \nși William M. Moerner. Stefan \nHell a fost premiat cu Nobel \npentru introducerea, in anul \n2000, a conceptului de „golire \nprin emisie stimulată” (STED/ \nstimulated emission depletion) in \nmicroscopie, cu aplicabilitate în \nnanoscopie..\nEste director în Institutul \n„Max Planck” de Chimie \nBiofizică din Göttingen. \nSavantul mărturisește că cei 15 \nani petrecuți în România, până \nla emigrarea, alături de familie, \nîn Germania (1978), au lăsat \no puternică amprentă asupra \npersonalității și realizărilor sale \nîn plan științific și academic, \nsugerând existența unei su-\nperiorități a sistemului de \nînvățământ românesc din aceea \nperioadă față de cel german. \nVorbitor de limbă germană, \ndupă un an de studiu la Liceul \nNikolaus Lenau, din Timișoara \ni-a fost foarte ușor să se adapteze \nși să performeze în sistemul \neducațional din Vestul Europei. \nA studiat chimia la Univer-\nsitatea din Heidelberg, unde \na obținut titlul de doctor, în \nanul 1990. Activează apoi la \nUniversitatea T urku din Finlada, \nla Universitatea Oxford, An-\nglia și, în prezent, la cea din \nGottingen, Suedia.\nDin anul 2012 este membru \nde onoare al Academiei Române.\n\n\n40\nCATEDRALA \nMITROPOLITANĂ \nDIN TIMIȘOARA\n– altar al Banatului –\nC\nonstruirea monumenta-\nlei catedrale a Timișoarei \nși a Banatului a reprezentat un \nvechi deziderat al românilor \nortodocși timișoreni, exprimat \nla 19 decembrie 1920, în cadrul \nprimei ședințe a Comitetului \nde inițiativă pentru înființarea \nparohiei ortodoxe române \nTimișoara - Cetate. La solici-\ntarea Comitetului parohial \nTimișoara-Cetate din 15 martie \n1923, Consiliul orășenesc Timi-\nșoara donează, cu „drept de \nposesiune și proprietate absolută \npentru toate timpurile”, tere-\nnul pe care este amplasată \nactualmente catedrala, în su-\nprafață de „5 jughere și 910 \nstânjeni pătrați”, adică 32.120 \nmp.\nDupă un concurs repetat de \ncinci ori, aplicând o maximă \nexigență profesională, juriul de \nspecialiști a aprobat proiectul și \ndevizul întocmite de arhitectul \nIoan D. T raianescu, profesor la \nAcademia de Arhitectură din \nBucurești. A urmat, apoi, o \nlicitație la fel de exigentă, pentru \ndesemnarea constructorului, în \nurma căreia Consiliul parohial \nal parohiei Timișoara - Cetate, \ncondus de protopopul dr. \nPatrichie Țiucra, absolvent \nal Facultăților de T eologie și \nDrept, a ales firma inginerului \nTiberiu Eremia din București. \nDupă consolidarea terenului \n(mlăștinos) prin implementarea \nla fundație a 1.186 piloni de \nbeton armat, legați printr-\nun planșeu, tot din beton \narmat, de 80 cm grosime, \nzidirea bisericii a început la \n14 septembrie 1936. Slujba de \nsfințire a locului și de punere \na pietrei fundamentale a avut \n\n\n41\nloc la 20 decembrie 1936 și a \nfost săvârșită de către episcopul \nAndrei Magieru al Aradului, \nînsoțit de protopopul Patrichie \nȚiucra și de alți preoți, în \nprezența președintelui Sena-\ntului, Alexandru Lepădatu și a \nautorităților locale. Lucrările de \nconstruire au durat cinci ani, \nrecepția acestora fiind făcută la \n8 septembrie 1941.\nARHITECTURA\nP\nentru conceptul deosebit \nal catedralei, proiectantul \na luat drept modele elementele \nspecifice arhitecturii religioase \ndin epoca domnitorului \nȘtefan cel Mare și Sfânt, dar \nîntr-o manieră amplificată \nși vizând alte proporții, pe \ncele ale bisericilor din Țara \nRomânească, îmbinate cu \nelemente tradiționale din \narhitectura religioasă a \nT ransilvaniei și a Banatului și \ncu cele specifice arhitecturii \nbizantine. Această grandioasă \nbiserică se întinde pe o \nsuprafață construită de 1.542 \nmp cu lungimea de 62,98 m, \nlățimea de 31,98 m și înălțimea \ntotală de 90,5 m, volumetria \nsituându-se în jur de 50.000 \nmc. Suprafața accesibilă credin-\ncioșilor este de 1.084 mp, \nputând astfel să cuprindă până \nla 5ooo de persoane. \nExteriorul Catedralei este \nrealizat din cărămidă aparentă, \nde culoare roșie și galben-\nportocalie, îmbinată cu discuri \nsmălțuite și firide pictate, \nasemănătoare celor existente la \nbisericile moldovenești (toate \nprovenind de la fabrica de \nceramică din Jimbolia). Soclul, \ncoloanele și ramele exterioare \nale ferestrelor sunt din piatră \nde Banpotoc. Biserica are \n11 turnuri acoperite cu țiglă \nsmălțuită, fabricată tot la \nJimbolia (pe fondul țiglelor \nse disting cele trei culori ale \ndrapelului național). În vârful \nturlelor sunt așezate o serie de \nelemente decorative: șase cruci, \ntrei „mitre” arhierești și șase \n„capete” de cruci. \nCrucea cea mai mare, \nașezată pe turla de pe \ncupola Pantocratorului, are \nînălțimea de 6,90 m, la care \nse adaugă înălțimea soclului \nei de 4,10 m, însumându-se \ndeci înălțimea de 11 m. Crucile \nau fost confecționate de către \nfirma Iacob Schwab din \nTimișoara.\nClopotele, în număr de șapte, \nîn greutate de aproximativ \n8000 kg, au fost fabricate de \nrenumitul specialist Anton \n\n42\nNovotny din Timișoara, cu \nmaterial importat din insulele \nBorneo - Sumatra (Indonezia). \nCompozitorul Sabin Drăgoi \nle-a acordat tonalitățile într-o \narmonie sonoră de înalt \nrafinament. \nCele 204 ferestre cu \ndeschidere interioară, sunt \nlucrate din fier forjat, fasonat, \ncu cercevele duble: 16 dintre \nele asigură iluminația pe \ncupola principală. Pereții \nexteriori sunt împodobiți cu \n210 firide și aproximativ 4.000 \nde discuri ceramice smălțuite, \ndupă tradiția bisericilor moldo-\nvenești. \nPlanul construcției este \nspecific ortodox: pridvor \ndeschis, pronaos, nartex, solee, \naltar, dispuse în formă de cruce \nbizantină. Acestor componente \nesențiale li se mai adaugă alte \nîncăperi și spații adiacente. De \no parte și de alta a naosului, de \nla înălțimea de 7,5 m, se ridică, \nsuccesiv, duble galerii laterale \n(balcoane), pentru credincioșii \ncare participă la serviciile \ndivine. \nDeasupra tindei este situat \nbalconul corului, cu deschidere \nspre naos și cu o capacitate de \n150 de persoane.\nDecorurile interioare, res-\npectiv pilaștrii, capitelurile \ncoloanelor, frizele, balustradele, \nchenarele ș.a. au fost realizate \nde firma Ioan Cristescu din \nBucurești.\nPavimentul Catedralei, \ndin plăci de mozaic, după \nstilul și coloritul covoarelor \nbănățene, a fost realizat \ndupă un proiect schițat de \npictorul Catul Bogdan, \nrecepția finală făcându-se la \n12 aprilie 1946.\nLucrările de sculptură și \nmobilierul aurit formează \nun capitol aparte în cadrul \nmonumentalului complex al \ncatedralei și au fost executate de \nmai mulți artiști. Astfel, Ștefan \nGajo a realizat: iconostasul, \nscaunele / stranele arhierești, \ncele trei candelabre din lemn \nde tei, sfeșnicele mari, amvonul \nși tetrapoadele, începute în \nprimăvara anului 1944 și \nrecepționate, deja, în august \n1946. Tâmplăria artistică (29 \nde uși în două canaturi, 31 \nuși simple și 128 jețuri de \nstejar masiv) a fost realizată \nîn atelierele firmei T raian \nNovac din Timișoara și au fost \nfinalizate la 20 martie 1946. În \nprima parte a anului 1946 au \nfost realizate placările la solee \n(cu marmură de Rușchița), \nparchetarea, lăcătușeria și \nvopsitoriile.\n\n43\nO altă lucrare de înaltă ținută \nartistică, operă a sculptorului \nGrigorie Dumitrescu din \nBucurești, este racla în \ncare sunt depuse moaștele \nSfântului Ierarh Iosif cel \nNou de la Partoș, ocrotitorul \nBanatului (1643-1653). Re-\nalizată din trei esențe de lemn: \npalisandru, păr și lămâi, racla \nare, în partea superioară, \nchipul Sfântului Iosif și, de jur \nîmprejur, opt scene din viața \nlui. Sfintele sale moaște au fost \naduse și așezate în Catedrala \nmitropolitană, după ce a fost \ncanonizat, la 6 octombrie \n1956. \nAmple lucrări de renovare și \nde înfrumusețare a Catedralei \nmitropolitane au fost efec-\ntuate și după anul 1990. \nAstfel, pictura lăcașului de cult \na fost desprăfuită (2003-2006), \nau fost înlocuite treptele intrării \nprincipale, cu blocuri masive \nde piatră naturală tip andezit \n(2008-2014), s-au realizat \naleile perimetrale, placate cu \npiatră cubică și a fost instalat \nun sistem modern de iluminat, \ncu tehnologie led la nivel \npietonal. Lucrări importante \nau fost efectuate la acoperișul \nCatedralei și la sistemul de \nevacuare și de colectare a apelor \npluviale (2014-2022).\nHramul istoric al Catedralei \nmitro-politane este „Sfinții \nT rei Ierarhi” (30 ianuarie), \niar al doilea hram, „Sfântul \nIerarh Iosif cel Nou de la \nPartoș” este sărbătorit la 15 \nseptembrie.\nÎN VREME DE \nRĂZBOI\nÎ\nn zilele de 30-31 octombrie \n1944, asupra catedralei \nmitropolitane din Timișoara \nau fost lansate, de aviația \nmilitară germană, șase bombe, \nînsă doar una a explodat. \nExplozia acesteia a afectat un \nperete lateral și învelitoarea \nde la intrările laterale cu țigle \nsmălțuite și țigle solzi, pe o \nsuprafață de 440 mp.\nDe asemenea, au fost afectate \nferestrele metalice de la turn, \ngeamurile cu vitralii și cu sticlă \nobișnuită, pe o suprafață de \n140,60 mp, precum și ușile \nexterioare de stejar. Dacă și \ncelelalte bombe ar fi explodat, \ncatedrala ar fi fost distrusă în \ntotalitate. Dumnezeu a apărat, \nînsă, lăcașul Său, ierarhul, preoții \nși credincioșii timișoreni de \natunci fiind convinși că au fost \nmartorii unei minuni.\n\n44\nSFINȚIREA\nS\nfințirea catedralei a avut \nloc la data de 6 octombrie \n1946, printr-un impresionant \nceremonial, la care au participat \nepiscopii din Banat și Ardeal, în \nfrunte cu Patriarhul României \nNicodim și mitropoliții Vasile \nLazarescu al Banatului și \nNicolae Bălan al Ardealului, \nînconjurați de peste 400 de \npreoți.\nCeremonialul sfințirii s-a \ndesfășurat în prezența Regelui \nMihai I al României, a unor \nînalți demnitari, a oficialităților \nlocale și a unei mulțimi imense \nde credincioși ortodocși români \nși de alte confesiuni, din întreg \nBanatul.\nTimișorenii și-au dorit și \nau reușit să înalțe o minunată \nCatedrală, demnă de orașul \nlor, o dovadă vie a capacității \ncreatoare a specialiștilor români.\nSub altarul lăcașului mitro-\npolitan a fost amenajată o \ngropniță cu mai multe cripte, \ndestinată mitropoliților Bana-\ntului. În acest spațiu își dorm \nsomnul de veci mitropoliții \nVasile Lazarescu și Nicolae \nCorneanu.\nCatedrala mitropolitană a \nTimișoarei, grandios monu-\nment de artă bisericească, \na fost construită prin jertfa \nși contribuția preoților și a \ncredincioșilor din întreaga \neparhie, a mitropolitului Vasile \nLazarescu, a personalităților \n\n\n45\nvieții sociale și culturale, a \nautorităților administrative \ndin Timișoara, importante \nsubvenții fiind primite din \npartea Guvernului României, \nprin purtarea de grijă a Regelui \nMihai I.\nÎn Catedrala mitropolitană \nau fost instalați și au slujit \nchiriarhii bănățeni Vasile \nLazarescu (1941-1961) și \nNicolae Corneanu (1962-\n2014). T ot în acest lăcaș \nmitropolitan au fost \nhirotoniți Episcopii - vicari \nai Arhiepiscopiei Timișoarei: \nTimotei Lugojanul (1976-\n1984), azi Arhiepiscopul \nAradului; Daniel Lugojanul \n(4 martie 1990 - 7 iunie \n1990), azi Patriarhul Bisericii \nOrtodoxe Române; Lucian \nLugojanul (1 octombrie \n2000 - 25 februarie 2006), \nazi Episcopul Caransebeșului; \nDaniil Parto-șanul (1 martie \n2001 - 12 februarie 2004), \nfost episcop al Daciei Felix \n(Serbia) și Paisie Lugojanul, \ninstalat la 19 februarie 2006. \nÎnaltpreasfințitul Părinte \nArhiepiscop și Mitropolit Ioan \na fost întronizat în această \nmonumentală catedrală la 28 \ndecembrie 2014.\nSanctuar ortodox al româ-\nnismului bănățean, Catedrala \nTimișoarei și-a deschis porțile \nla 6 octombrie 1946, pentru tot \nsufletul dornic de comuniune \n\n46\nprin rugăciune cu Dumnezeu, \nCel în T reime preamărit. Ea \nrămâne peste veacuri altarul \nde jertfă și farul de lumină \nde unde sunt și vor fi înălțate \npioase rugăciuni pentru \npoporul credincios și pentru \nțara noastră, „pentru pacea a \ntoată lumea, pentru bunăstarea \nsfintelor lui Dumnezeu biserici \nși pentru îmbelșugarea roadelor \npământului...”\nPICTURA\nP\nictura Catedralei mitro-\npolitane este opera \nrepu-tatului artist plastic \ntimișorean Anastase Demian. \nÎncepută în primăvara \nanului 1940, lucrarea a fost \nfinalizată în septembrie 1946. \nExecuția picturii s-a făcut în \ntehnica frescă, tempera, ulei, \nferestrele fiind împodobite \ncu vitralii. Pictura interioară \n(scene, portrete, decorațiuni) \nse întinde pe o suprafață \ntotală de 6.000 mp, dintre \ncare: 2.800 mp frescă, 3.200 \nmp tempera (decorațiuni), \nrespectiv 45 mp icoane pictate \nîn ulei (pe iconostas) și 200 \nmp gen de vitralii. \nÎn exterior sunt realizați \n213 mp frescă (scene și \ndecorațiuni), plus 5,25 \nmp în mozaic, icoana \nhramului, lucrare efectuată \nde pictorul Maria - Laurenția \nMinulescu (fiica poetului Ion \nMinulescu) din București. \n\n\n47\nDe precizat că, periodic, \nAnastase Demian a fost ajutat \nde pictorul Cornel Cenan din \nArad. Partea decorativă (frescă \nși tempera) a tavanelor celor \ntrei pridvoare de la intrarea \nprincipală, a fost executată de \nartistul Ștefan Sklenarik. \nPictura Catedralei mitropo-\nlitane din Timișoara, opera \nmaestrului Anastase Demian, \nface parte din marile ansambluri \nmonumentale din țara noastră. \nLucrată cu nerv și sensibilitate, \nîntr-o manieră neobizantină \ncu totul personală, epatează \nprin decorativismul ei, prin \ncaracterul pronunțat narativ \nși precizia structurală a \ncompozițiilor (...).\nImensa suprafață pictată \nimpresio-nează prin „unitate \nstilistică și dominantă tonală, \nceea ce dă întregului ansamblu \no copleșitoare măreție” \n(Suciu I.D., Niculescu D., \nȚigu V ., Catedrala Mitropoliei \nBanatului, Timișoara, 1979, p. \n133-134).\nCOLECȚIA DE ARTĂ \nBISERICEASCĂ\nÎ\nn anul 1962, Arhiepiscopia \nTimișoarei a hotărât \norganizarea unei colecții care \nsă cuprindă exponate ale artei \nbisericești din Banat. Astfel, \nla demisolul catedralei a fost \namenajată, în anul 1972, o \nminunată Colecție de artă \nbisericească veche, cuprinzând \nicoane pe lemn și pe sticlă, \nmanuscrise și cărți, vase și obiecte \nde cult, veșminte, broderii și alte \nexponate prețioase din secolele \nXIV-XIX, precum și un lapidar \nce conține cruci vechi, pietre de \nhotar, inscripții pe piatră etc.\n\n\n48\nTHE MITROPOLITAN \nCATHEDRAL\n \nD\neclared a monument of \nart for its architecture, \npainting, and sculpture, the \nmetropolitan cathedral stands \nat the intersection of the city’s \nmost important thoroughfares. \nThe cathedral impresses with \nits dimensions, the grace of its \nlines, and the enameled tile \ncovering that gleams from afar \nin the sunlight. The interior \nboasts the grandeur of the \nworld’s impressive cathedrals, \noverwhelming you with their \nmagnificence and splendor, \nwhile simultaneously urging \nyou towards devotion and \nmeditation.\nThe construction of the \ncathedral itself began in 1936 \nwith the consecration of the \nfoundation stone by Bishop \nAndrei Magieru of Arad. It \ntook five years of intense work \nto complete all architectural \ntasks, with a built area of 1,542 \nsquare meters and a volume of \naround 50,000 cubic meters. \nIts estimated capacity is \napproximately 5,000 people. \nThe seven harmonized bells \ndeserve special attention, tuned \nby Professor Sabin Drăgoi, their \nunusual resonance echoing \nthroughout the city. The \ncathedral features 11 domes, \na length of 63 meters, and a \nwidth of 32 meters. Due to the \nmarshy ground, the building \nstands on 1,186 reinforced \nconcrete pillars driven 20 \nmeters deep. The pillars are 32-\n52 centimeters thick and 7.30 \nmeters long. The cathedral’s \npaintings were executed by \nthe painter Anastase Damian, \nthe iconostasis and candelabra \nsculptures are the work of \nȘtefan Gajo, and the furniture \nwas crafted by T raian Novac.\nIn the autumn of 1946, after \na decade of effort, the new \nhouse of the Lord, adorned \nwith the finest and most select \nworks, awaited the solemnity of \nconsecration and dedication to \nthe worship it was intended for. \nThe day of October 6, 1946 was \nchosen as the day of the great \nfeast for the Orthodox believers \nof Banat. This grand procession \nwas attended by the Patriarch of \nRomania, Nicodim Munteanu, \nKing Michael I, along with \nthe entire episcopate of the \nMetropolis of T ransylvania and \nrepresentatives from all corners \nof the Romanian land.\nInside, the cathedral was \nenriched with the relics of \nMetropolitan Iosif the New, \nwhich were relocated from \n\n49\nPartoș Monastery in 1956. At \nthe initiative of Metropolitan \nNicolae of Banat, it was decided \nin 1962 to organize a collection \nthat would encompass ancient \nreligious art from Banat, housed \nin the cathedral’s basement. \nThe ecclesiastical art heritage \nnow holds nearly 1,000 pieces, \nincluding a significant number \nof wooden, glass, and canvas \nicons, embroidered, sculpted, \nor metalworker ritual objects, \nand an important collection of \nold religious books. All of these \nitems originate from Banat \nchurches and date back to the \n14th, 16th, 17th, and 19th \ncenturies. Undeniable historical \ndocuments, they express \nthe cultural level of Banat, \nsimultaneously highlighting the \nbelievers’ sensitivity to beauty.\nMetropolitans Vasile Laza-\nrescu and Nicolae Corneanu \nserved in the metropolitan \ncathedral, and it was here that \nHis Beatitude Daniel Ciobotea, \nthe Patriarch of Romania, who \nwas formerly Vicar Bishop of \nthe Archdiocese of Timișoara, \nreceived the grace of the \nepiscopacy. Also, it was at this \ncathedral that His Eminence \nIoan Selejan, the Metropolitan \nof Banat, was enthroned.\nThe procession with the relics of Saint \nBishop Joseph the New of Partoș\n\n\n50\nViața și minunile \nSfântului Iosif cel Nou \nde la Partoș\nS\nfântul Iosif cel Nou de \nla Partoș s-a născut în \noraşul Raguza (azi Dubrovnik) \ndin Dalmaţia (în anul 1568), \ndintr-o familie de Vlahi, \nMorlachi (adică Vlahi de la \nmare) sau aromâni. Tatăl său, \nIoan, era proprietarul unei \ncorăbii cu care făcea comerţ pe \nmările Adriaticii şi Mediteranei. \nRămânând orfan de tată \n(la vârsta de 12 ani) – care s-a \nscufundat cu corabia în valurile \nînvolburate ale mării – tânărul \nIacob, cum a primit numele \nla botez, a rămas în grija \nmamei sale Ecaterina, o femeie \ndreptcredincioasă, care şi-a \nînchinat întreaga viaţă creşterii \nunicului său fiu. Neavând \nrudenii la Raguza, văduva \nEcaterina îşi ia copilul şi se mută \nla fratele său şi el negustor din \noraşul Ohrida, unul din marile \ncentre ale aromânilor, aşezat în \nregiunea de apus a Macedoniei. \nÎn Ohrida, copilul este trimis \nla şcoală până la vârsta de 15 \nani, când, urmând un îndemn \nde sus, intră în mănăstirea \nMaicii Domnului din acel oraş \nde veche tradiţie bisericească \nromâno bulgară, care a fost \nveacuri de a rândul sediul \nArhiepiscopiei locale. Sub \njurisdicția acestei arhiepiscopii \nse afla, încă de la anul 1020, \npotrivit rânduielii împăra-\ntului Vasile II Bulgaroctonul, \nşi Episcopia românească a \nTimişanei (a Morisenei din \nTimişana).\nTimp de 5 ani, fratele Iacob \nface ascultare aspră în mănăstire \nmuncind şi învăţând fără \nîncetare, nevoindu se cu lectura \nSfintelor Scripturi şi a scrierilor \nSfinţilor Părinţi ai Bisericii. \nLa vârsta de 20 de ani, tânărul \nIacob se îndreaptă spre Muntele \nAthos și se închinoviază în \nmănăstirea Pantocrator unde, \n\n\n51\ndupă ce a trecut cu laudă \nşi vrednicie toate probele şi \nîncercările la care a fost supus şi \nfăcând întreitul vot de lepădare \nde cele lumeşti, a fost tuns în \ncălugărie primind numele biblic \nde Iosif.\nRând pe rând, îşi face \nucenicia la vestitele mănăstiri \nHilandar, Xiropotam şi Vato-\nped, urcând odată cu treptele \nsfinţeniei şi pe cele ale cinului \nsău călugăresc. După numai \n2 ani, la vârsta de 22 ani, \nprimeşte Taina Hirotoniei. \nPe când vieţuia la Mănăstirea \nVatopedului, tânărul iero-\nmonah Iosif începe să aibă, \nîn timpul privegherilor şi \nrugăciunilor, adânci clipe de \nrăpire de sine, vedenii şi arătări \ncereşti, care îi umplu sufletul de \nuimire, ca odinioară Sfinţilor \nApostoli Petru şi Pavel şi \ntuturor celorlalţi sfinţi făcători \nde minuni.\nCucernicia adâncă şi nefă-\nţarnică, viaţa îmbunătăţită \nprin asceză şi rugăciune \nşi luminată prin lectură şi \nmeditaţie şi faima de făcător \nde minuni au făcut din tânărul \nieromonah Iosif personalitatea \ncea mai de seamă a Sfântului \nMunte. Drept aceea, a fost \ninvitat să vieţuiască în Marea \nLavră a Sfântului Atanasie, cea \nmai importantă dintre toate \nmănăstirile athonite care are \nca hram numele adevăratului \nîntemeietor (în secolul X) al \nmonahismului athonit. \nPentru vredniciile lui deo-\nsebite, cu trecerea anilor a fost \nînaintat la treapta de egumen \nşi trimis din partea conducerii \ncentrale a Sfântului Munte la \nAdrianopol să pună orânduire \nîn marea mănăstire de acolo cu \nhramul Sfântul Ştefan. Timp \nde 6 ani munceşte fără preget, \nreuşind să schimbe în întregime \ndupă „gândul lui Hristos” (I \nCorinteni 2, 16) şi după pravila \nstatornicită de Sfântul Vasile \ncel Mare, viaţa călugărilor de la \nAdrianopol.\nRevenind la Sfântul \nMunte, se aşază (timp de 6 \nani, tot ca egumen) în marea \nlavră a Ţării Româneşti, la \nMănăstirea Cutlumuş, vechea \n\n\n52\nctitorie a voievozilor din Ţara \nRomânească (Vlaicu Vodă între \n1364–1374 şi Neagoe Vodă \nBasarab între 1512–1521). \nDupă mulţi ani, cuviosul \nIosif se reîntoarce la Mănăstirea \nVatopedului – şi ea bogat \nînzestrată de voievozii români \n– unde se pregăteşte să plece ca \nmitropolit la Timişoara şi unde \nîl întâlnește pe tânărul pribeag \nbănăţean Damaschin Udrea, \ncare va deveni secretarul şi \nbiograful său.\nÎntâlnirea românului bănă-\nţean Damaschin Udrea, bărbat \nîn floarea vârstei (34 de ani), cu \naromânul sau latinul raguzan, \npreacuviosul Iosif, a avut urmări \nbinefăcătoare pentru amândoi, \ndar mai ales pentru Biserică \nşi dreptcredincioşii români \ndin Ţara Banatului, cărora \nDamaschin Udrea le va lăsa \ncea dintâi cronică românească \nscrisă în limba latină: Annales \nRerum Banaticarum, care duce \nfirul istoriei neamului nostru \npână la Mihai Viteazul.\nPentru viața sa curată, \ncalitățile duhovnicești și darul \nsăvârșirii de minuni a fost ales \nmitropolit al „Timișorii”, unde \na păstorit între anii 1643-1653. \nHirotonia Sfântului Iosif întru \narhiereu a fost săvârșită de către \npatriarhul ecumenic Partenie I \n„cel Bătrân”, în anul 1643. \nŞirul faptelor minunate \nşi al minunilor propriu zise \nsăvârşite de noul mitropolit \nal Timişoarei, încep chiar \ndin clipa păşirii sale pe podul \numblător de pe Dunăre, de la \nPalanca (Serbia de azi). Caii \ncare trăgeau „caleaşca“ în \ncare se afla sfântul mitropolit \ncu diacul (secretarul) său \nDamaschin, înspăimântaţi de \napele Dunării, s-au împotrivit \nsă urce pe pod. Când căruţaşul \na început să înjure şi să bată \ncaii, Sfântul Iosif – mâhnit de \ncele văzute şi auzite – a coborât \ndin caleaşcă şi, dojenind cu \nvorbe blânde pe căruţaşi, a \nprins cu mâna sa zăbalele, \ngrăind două trei vorbe blânde \n\n\n53\ncătre cai. „Şi caii s-au făcut \nca mieii şi s-au suit singuri \npe pod şi au stat blânzi până \npodul plutitor a ajuns la malul \nPalancăi. T oţi câţi au văzut s-au \nminunat şi au îngenuncheat \nîn faţa sfântului mitropolit \nşi i-au sărutat poalele sutanei \n(reverendei) căci au cunoscut \ncă este alesul lui Dumnezeu şi \ncă dobitoacele i se supun şi îl \nascultă”.\nDe la Palanca au pornit \ncătre Vârşeţ, dar din cauza \nunei puternice furtuni, însoţită \nde rupere de nori, au pierdut \ndrumul rătăcind toată noaptea. \nLa revărsatul zorilor, în apro-\npierea satului Şama (Jamu \nMare), s-au trezit cu o ceată de \ncălăreţi turci care l-au întors la \nVârșeț, ca să scape din chinurile \nfacerii o cadână a agăi Ismail. \nDând poruncă căruţaşilor să \nse întoarcă, a răspuns agăi că \n„nu pentru bunuri lumeşti se \nîntoarce, ci pentru a împlini \nvoinţa Domnului din Ceruri”. \nŞi pornind căruţele înapoi către \nVârşeţ, protopopul Haralambie \nde la Palanca, nedumerit de \natitudinea mitropolitului faţă \nde cererea unui mahomedan, \ni-a pus întrebarea că „oare e bine \nsă asculte de rugăciunea unui \npăgân şi să îi facă voia lui?”. După \nce l-a dojenit pentru asemenea \nvorbe sfântul mitropolit i-a \nspus că „Dumnezeu Unul este \nîn Sfânta T reime şi deasupra \ntuturor; nimeni nu s-a învred-\nnicit a cunoaşte căile Lui, dar \nascultare a-I da este dator fiecare \nom, indiferent prin gura cui ar \nvorbi Domnul”. „După ce a dat \nacest răspuns pilduitor, sfântul \nmitropolit n-a mai rostit nici \nun cuvânt, numai s-a cufundat \nîn rugăciune. Iar când a trecut \ncaleaşca pe dinaintea haremului, \ncadâna s-a uşurat pe loc şi a \nnăscut un prunc. Iar aga Ismail \na fugit după caleaşcă şi a oprit-o \nşi a sărutat dreapta sfântului \nmitropolit şi a plâns ca un copil”.\nAcesta a fost cel dintâi copil \na cărui naştere a binecuvântat-o \nSfântul Iosif, punând piciorul \npe pământul Mitropoliei Ţării \nBanatului. A fost o naştere \nminunată şi providenţială pre-\ncum minunată şi providenţială \ni-a fost chemarea şi viaţa în slujba \npoporului dreptcredincios.\nCând s-au apropiat de „Vadul \nTimişoarei”, au fost întâmpinaţi \nde 50 de călăreţi turci trimişi de \npaşa Timişoarei, Fasli, originar \nşi el din aceeaşi regiune italiano- \nvalahă, dar care cu inima a \nrămas şi mai departe creştin (se \nnumise şi el tot Iacob înainte de \na-şi schimba religia!). Împreună \ncu întreaga garnizoană tur-\ncească, cu turcii din cetatea şi \noraşul Timişoara şi cu românii \n\n54\ndreptcredincioşi, paşa Fasli \ni-a făcut compatriotului şi \nconsângeanului său o primire \nîmpărătească. „El a primit \npe mitropolitul Iosif cu mare \nalai şi a făcut paradă mare, \ncă vestea noului mitropolit a \najuns înaintea lui că este om cu \ninimă curată, cu ştiinţă mare \nşi cucernic şi că la mănăstirea \nde la Sfetagora, unde a fost, a \ntămăduit pe mulţi betegi, că \nare dar de la Dumnezeu de \na tămădui şi arătări multe a \navut şi prorocire a făcut”, scriu \nbiografii lui.\nT oată cetatea Timişoarei s-a \numplut de bucurie când noul \nmitropolit, făcător de minuni, \na trecut prin poarta ei istorică \n(menţionăm că Sfântul Iosif \na fost hirotonit ca mitropolit \nal Timişoarei la cererea \ncredincioşilor de aici). „Aici \nmare alai şi mare paradă au \naşteptat pe sfântul mitropolit şi \nmulţime fără număr din toate \npărţile paşalâcului şi ale Ţării \nBanatului şi chiar de departe \nde la Buda şi de peste „Dunărea \nungurească” au venit la \nTimişoara să asiste la înscăunarea \nlui. A fost binecuvântat de cei \ndoi episcopi sufragani, Antimie \nal Caransebeşului şi Vârşeţului \nşi Sofronie al Lipovei cu \nreşedinţa la mănăstirea Hodoş \nBodrog, totodată şi locţiitor \nde mitropolit şi de sute de \nprotopopi şi preoţi care au venit \nîn fruntea credincioşilor lor să \naducă laudă şi închinăciunea lor \nnoului mitropolit”.\nÎntreg alaiul, având în frunte \npe noul mitropolit, înaintea \ncăruia mergeau ostaşii turci, \ns-a îndreptat spre reşedinţa \nguvernatorului, a paşei Fasli, \nunde s-a oprit. Aici paşa Fasli i-a \nieşit în întâmpinare spunându-i \n„vorbe de bunăvoire”. Răs-\npunzând, mitropolitul s-a \nadresat „cu vorbe de pace” \npaşei, mulţumindu-i în limba \nturcească pentru primirea \nsărbătorească şi marea cinste \nce-i face, nu atât lui, cât mai \nales Bisericii şi credincioşilor pe \ncare-i reprezintă. \nDe la reşedinţa paşei, \nîntreg alaiul s-a îndreptat spre \nvechea reşedinţă şi catedrală \nromânească mitropolitană, pe \ncare paşa Fasli a avut grijă să \nle înnoiască şi împodobească, \nunde avea să se facă înscăunarea \nsărbătorească a noului mitro-\npolit Iosif II. T recând prin „uliţa \nargintarilor”, chiar înainte de \na se întoarce pe calea bisericii \nvechi, feciorii lui Iovan Capră \nau scos pe targă pe tatăl lor care a \nfost olog de 20 de ani şi l-au pus \nîn calea sfântului mitropolit. \nIar mitropolitul a coborât \ndin rădvan şi s-a apropiat de \n\n55\nolog. Şi, după ce „s-a rugat cu \nlacrimi, a pus mâna dreaptă \npe fruntea ologului zicându-i: \n«În numele Domnului Iisus \nîţi poruncesc: scoală-te, ia-ţi \npatul şi mergi sănătos acasă»”. \nŞi acela pe loc s-a sculat şi a \numblat. Şi lumea toată a căzut \nîn genunchi şi s-a rugat lui \nDumnezeu şi au sărutat poalele \nodăjdiilor sfântului mitropolit \nşi cu toţii au strigat că „sfânt \neste mitropolitul”. Şi turcii s-au \nînchinat înaintea lui.\nInstalarea Sfântului Iosif în \ntronul mitropolitan, cinstit de \nfericiţii săi înaintaşi, mitropoliţi \nai Morisenei şi Timişoarei, \ns-a făcut într-o atmosferă de \nînflăcărare generală.\nTimp de zece ani (1643-\n1653), Sfântul Iosif se dăruieşte \nfără cruţare, cu toată fiinţa sa, în \nslujba Bisericii şi a credincioşilor \ndoritori să afle calea adevăratei \nfericiri vremelnice şi veşnice. \nRăzboaiele şi răzmeriţele \nnecurmate, domnia regilor şi \na feudalilor maghiari romano \n-catolici şi stăpânirea de 100 \nde ani a turcilor mahomedani \nau cauzat multe răni Bisericii, \nslujitorilor şi instituţiilor ei. În \nogorul înţelenit al sufletelor, \nmitropolitul Iosif, cu înfăţişare \nde patriarh biblic şi cu privire \nde sfânt, înfige adânc plugul \nînvăţăturii, al rugăciunii, al \nvirtuţilor, al privirii spre cele \nînalte, reuşind să schimbe \nîn întregime inima şi faţa, \natât a păstorilor sufleteşti, \ncât şi a păstoriţilor. Diacul \nşi secretarul său, Damaschin \nUdrea, menționează că sfântul \nIosif „a orânduit fără odihnă \ntoate necazurile cu episcopii şi \npreoţii şi popii. A deschis iarăşi \nbisericile, le-a înnoit şi le-a \nzidit altele. Şi a fost părinte la \ntoţi săracii şi la toţi bolnavii”.\n„Mai mult decât acestea, \nsemnele şi minunile ce se \nfăceau prin el în văzul şi pentru \nbinele tuturor – creştini şi \nmahomedani – au avut o \nînrâurire binefăcătoare asupra \natitudinii faţă de creştini şi de \nbiserică a turcilor musulmani.\nÎntre alte minuni săvârşite \neste şi salvarea, prin rugăciunile \nlui, a cetăţii şi oraşului \nTimişoara de flăcările unui foc \nmare „cu vâlvătăi până la cer”, \ncare a izbucnit în cartierul \nPalanca, la sărbatoarea Sfinţilor \nApostoli Petru şi Pavel, când \nse serba şi hramul „sfintei \nbiserici vlădiceşti vechi de \nlemn din maidanul Răduţilor” \n(din cuprinsul cetăţii) şi unde \nsfântul mitropolit a mers să \nslujească Sfânta Liturghie. „Un \nvânt puternic a adus focul spre \nPalanca Mare, aruncând scântei \npeste cetate şi s-au aprins \n\n56\ndughenele evreilor, iar de acolo \nfocul s-a întins şi a început să \nardă de la apus cetatea. Şi au ars \ndin trei părţi Palăncile şi pârjolul \na ajuns la reşedinţa voievodului \nsau cneazului român şi de acolo \nla casa paşei, iar în jos până \naproape de biserica unde a slujit \nsfântul mitropolit Iosif. Şi au ars \ncase şi oameni au murit arşi”.\nÎn faţa acestei nenorociri \ncare s-a abătut asupra cetăţii \nTimişoara, privirile tuturor s-au \nîndreptat spre marele făcător \nde minuni. Atunci „sfântul \nmitropolit a ieşit în odăjdii din \nsfânta biserică şi s-a întors cu \nfaţa spre foc şi a privit prăpădul \npe care vântul l-a adus aproape \nde sfânta biserică şi s-a uitat \nla lumea ce a înnebunit de \nspaimă. Şi căzând în genunchi \npe treptele bisericii a atins \nţărâna cu fruntea şi a stat aşa \nşi s-a rugat”. În timp ce el \nstătea cufundat în rugăciune cu \nlacrimi, de la miazăzi nori negri \ns-au văzut atunci înălţându-se \nşi fulgere au tunat cu grozăvie, \niar dintr-o nimic de ceas s-a \npornit „o ploaie cum nu s-a \nmai pomenit, de au curs apele \nca potopul şi au înecat focul. \nAtunci sfântul mitropolit s-a \nsculat din genunchi şi odăjdiile \nlui au fost uscate, neatinse de \nnici un strop de ploaie şi aşa s-a \ndus acasă şi s-a închis în chilia \nlui şi 3 zile n-a ieşit, nimeni nu \nl-a văzut. Iar după aceea, când a \nieşit şi s-a arătat la lume, a avut \nsemnul sfintei cruci pe dosul \npalmei de la mâna stângă (ca \npus cu fierul înroşit în foc), dar \nsemnul nu a fost roşu, ci a fost \nca aurul de curat şi a luminat la \numbră. Şi acest semn l-a avut \npână l-au pus în mormânt”.\nViaţa Sfântului Iosif la \nTimişoara este o împletire \nde fapte minunate, de semne \nşi minuni, de iniţiative \nîndrăzneţe, de înfăptuiri cu \nmare răsunet. Pretutindeni în \ncuprinsul arhiepiscopiei şi în \ncel al episcopiilor sufragane de \nla Lipova, Caransebeş, Mehadia \nşi Vârşeţ se înalţă biserici noi, se \nrepară şi se restaurează bisericile \nşi mănăstirile vechi ruinate, \n\n\n57\nse împodobesc cu pictură, se \nînzestrează cu cruci, clopote, \ncărţi şi alte obiecte sfinte de \ntrebuinţă pentru slujbele \nbisericeşti.\nPentru îndrumarea şi în-\nsănătoşirea credinţei şi a \nvieţii morale a poporului, \nmitropolitul efectuează vizite \npastorale în protopopiate, \nparohii, biserici şi mănăstiri. \nÎn urma lui, pe tot întinsul \nŢării Banatului a răsărit o viaţă \nnouă, un suflet şi un duh nou \na cărui roadă este „dragoste, \nbucurie, pace, îndelungă răb-\ndare, bunătate, facere de bine, \ncredinţă, blândeţe şi cumpătare” \n(Galateni 5, 22). \nÎn anul 1652, egumenul \nmănăstirii Partoş l-a invitat \nsă vină de ziua hramului – la \nSfinţii Arhangheli Mihail şi \nGavriil – „că multă lume are \nsă se adune şi lumea dornică \neste tare a-l vedea la faţă pe \nsfântul mitropolit cel făcător \nde minuni”. Răspunzând \ninvitaţiei, bătrânul mitropolit \n„cu 3 zile înainte a pornit \npe picioare din Timişoara \nspre Mănăstirea Partoş, \nfiind întâmpinat de preoți și \ncredincioși în toate satele, așa \ncă au ajuns la sfânta mănăstire \ncu un alai de peste 1.000 de \noameni. Iar din depărtări mari \nau adus la sfânta mănăstire \nbetegi şi schilozi de i-au aşezat la \nintrarea bisericii. Şi când a trecut \nsfântul mitropolit printre ei, a \ndoua zi, ca să înceapă slujba, iar \nei, de pe jos sau de pe tărgi, au \nîntins mâinile către el strigând \nca oarecând slăbănogii şi orbii \ndin Evanghelie: „Miluieşte-ne \npe noi! Miluieşte-ne pe noi!”. \nPrivindu-i cu dragoste, sfântul \nmitropolit a grăit către ei: \n„Nu-mi cereţi mie tămăduire, \nci credeţi Tămăduitorului de \noameni, Domnul nostru Iisus \nHristos; rugaţi-vă Lui şi vă \nveţi vindeca”. Şi oprindu-se în \nmijlocul lor, a îngenuncheat şi \ns-a rugat. Iar când s-a sculat şi \na intrat în biserică, 11 betegi \ns-au ridicat în picioare sănătoşi \nşi au intrat după el în biserică, \nlăudând pe Domnul.\nGrijă deosebită a purtat \nSfântul Iosif pentru creşterea \nviitorilor preoţi în şcoala \nclericală teologică ce funcţiona \npe lângă reşedinţa sa \nmitropolitană din cetate. \nLa vârsta de 83 de ani, \nrespectiv „în anul 1653, \nsfântul Iosif simţind chemare \nspre odihnă, a lăsat scaunul în \nseama episcopului Moise de la \nLipova şi s-a aşezat în sfânta \nMănăstire a Partoşului, unde \na mai vieţuit 3 ani în tihnă, în \nposturi, rugăciuni, facere de \nbine şi tămăduiri”, scrie diacul \n\n58\nşi biograful său Damaschin. \nEgumenul Nichifor adaugă: \n„Iar în cei 3 ani au venit din \nmari depărtări betegi la el şi \nmulţi s au vindecat”. Slăbit de \nputeri, apăsat de povara ce i-o \naşezau pe umeri cei aproape \n88 de ani petrecuţi în slujba \nDomnului, Sfântul Iosif şi-a dat \nseama că vremea despărţirii sale \nde această lume s-a apropiat.\nUltimele clipe ale Sfântului \nIosif au fost de pregătire demnă \npentru călătoria la cer, unde-l \naştepta „cununa nestricăcioasă \na dreptăţii”, pe care o primesc \nde la Domnul numai cei ce, \nîn viața lor, s-au înfrânat de la \ntoate (I Corinteni 9, 24–26). \nDupă ce a înfrumuseţat, a \nînzestrat şi a întărit Biserica şi \npe toţi dreptcredincioşii creştini \nromâni din Ţara Banatului i-a \nîmbogăţit cu nepreţuite daruri \nale Duhului, el moare ca un \ncălugăr sărac, rostind cuvintele \nSfântului Apostol Pavel: „M-am \nfăcut pentru cei neputincioşi \nca un neputincios, ca să \ndobândesc pe cei neputincioşi; \ntuturor toate m-am făcut, ca \nmăcar pe unii să-i mântuiesc” \n(I Corinteni 9, 22).\nPrecum i-a fost minunată \nviaţa, minunat i-a fost şi sfârşitul \n(în noaptea de 15 august 1656, \nla 88 ani): „Iar el, luni, înainte \nde Sfânta Mărie Mare, a chemat \nla el pe egumenul Nifon al \nsfintei mănăstiri (Partoş) şi i-a \nspus că ceasul se apropie pentru \ndezlegarea de viaţa aceasta. \nŞi-a lăsat cu limbă de moarte \ndespre toate cum să se împartă \nşi cum să se orânduiască. Şi \nmormântul i-a fost înainte \ngătat în faţa altarului sfintei \nbiserici celei noi, pe care el a \nMănăstirea Partoș\nsecolul XVI\n\n59\nzidit-o din piatră lângă biserica \nveche de lemn. Şi a chemat pe \ntoţi fraţii (călugării) şi-a luat \niertare de la toţi, iară după \naia s-a cuminecat cu Sfintele \nTaine şi la apusul soarelui şi-a \ndat sufletul […]. Iar în clipa \ncând a părăsit sufletul lui astă \nlume pământească, clopotele \nnoi din sfânta biserică cea nouă \nau început să bată singure – că \nnici ţipenie de om nu a fost în \nbiserică – şi-au zvonit (bătut) \nvreme de un ceas fără să atingă \nnimeni pălămarele”(funiile). \nÎnmormântarea Sfântului \nMitropolit Iosif s-a făcut în \nmormântul pregătit de mai \nînainte, zidit din cărămizi arse \ncare poartă semnul Sfintei \nCruci şi iniţiala numelui său \n„I“, în faţa altarului bisericii \ncelei noi zidită din piatră. \nSlujba înmormântării sale \nau oficiat-o cei trei episcopi \nsufragani ai săi: Ioanichie de la \nCaransebeş, Isachie de la Vârşeţ \nşi Moise de la Lipova, locţiitor \nde mitropolit, împreună cu un \nsobor de 12 protopopi şi 21 \nde preoţi, fiind de faţă „lumea \ncea fără de număr venită din \ntoate părţile Ţării Banatului la \nînmormântarea Sfântului Iosif \ncel tămăduitor”. Egumenul \nNichifor povesteşte că „după \nce l-au aşezat în mormânt şi au \nvrut meşterii să-i aşeze lespedea \npeste gura mormântului, în \nzadar s-au opintit toţi şase că nu \nau putut nici să urnească din loc \nlespedea. Şi s-au mirat tare că \ndin curte până aici ei au adus-o \nuşor. Iar dacă au văzut că nu o \npot urni, au mai chemat patru \noameni să le ajute, dar nici aşa \nnu au putut-o urni. Iar atunci \nmeşterul Lungu pietrarul, care \na săpat slovele pe lespede, şi-a \nadus aminte că a spus o vorbă \nurâtă în faţa Mitropolitului când \na venit să vadă cum ciopleşte \nflorile şi slovele de pe lespede. \nŞi atunci a îngenuncheat în faţa \nmormântului, s-a rugat şi şi-a \ncerut iertarea de la Mitropolit \npentru acele vorbe necugetate. \nIar după aia au pus mâinile pe \nlespede şi cei şase au pus-o uşor \npeste mormânt şi au întărit-o”.\nLa data de 28 februarie \n1950, Sfântul Sinod al Bisericii \n\n\n60\nOrtodoxe Române a hotărât \nca mitropolitul Iosif să fie \ncanonizat, stabilind ca ziua sa de \npomenire să fie 15 septembrie. \nSfântul Iosif este cinstit însă \nși de Biserica Ortodoxă a \nSerbiei, care l-a trecut oficial \nîn calendarele sale la 27 mai \n1965, dar și de Sfântul Munte \nal Athosului. În anul 2001, \nMănăstirea Simonos Petras a \nîntocmit slujba sfântului Ierarh \nIosif cel Nou de la Partoș, în \nlimba greacă.\nLiturghia arhierească de \ncanonizare a Sfântului Iosif \na avut loc numai în data de 7 \noctombrie 1956, la un an după \nLiturghia de canonizarea a \ncelorlalţi sfinţi români, pentru \ncă se împlineau 300 de ani de \nla trecerea sa la viaţa cea veşnică \nşi pentru că nu existau date \nbiografice complete. \nMoaștele Sfântului Ierarh \nIosif cel Nou de la Partoș au \nfost aduse atunci la Catedrala \nmitropolitană din Timișoara \nși au fost așezate într-o raclă \ndin lemn de palisandru, tisă și \nlămâi.\nÎn anul 1997, Sfântul \nSinod l-a desemnat pe Sfântul \nIosif cel Nou de la Partoş \nca ocrotitor al pompierilor \nmilitari din ţara noastră, \navând în vedere minunea \nsalvării Timişoarei de la un \ncumplit incendiu. Astfel, el \neste sărbătorit anual de către \nformaţiile de pompieri odată \ncu Ziua pompierilor militari.\nRacla cu Sfintele Moaște \n\n61\nThe old church of the Partoș monastery \nSaint Joseph the New \nof Partoș\n \nHe was born in the city \nof Ragusa, today Dubrovnik \n(Croatia), in the year 1568, into \na family of Vlachs or Aromanians. \nAt the age of 12, hi faher died \nand his mother Catherine then \ndecided to move to Ohrid \n(Macedonia), where her brother \nlived. The child Jacob (as he was \nbaptized) entered the Monastery \nof the Mother of God in Ohrid at \nthe tender age of 15. At the age of \n20, he departed for Mount Athos, \nwhere he became a novice in the \nPantocrator Monastery.\nWhile at Athos, he also resided \nin the monasteries of Xiropotamu, \nHilandar, Vatoped, Cutlumuș, \nand the Great Lavra, taking the \nname Joseph upon his tonsure as a \nmonk. On account of his holy life, \nspiritual qualities, and the gift of \nperforming miracles, in the year \n1643 he was elected Metropolitan \nof Timișoara, where he served \nuntil the year 1653, when he \nretired to the Partoș Monastery. \nThe ordination of Saint Joseph \nas a bishop was performed by \nPatriarch Parthenius I, known as \n„the Elder” of Constantinople.\n Biographers of Saint Joseph the \nNew attest to his accomplishment \nof numerous miracles through the \npower of God, the most renowned \nbeing the salvation of Timișoara \nfrom a devastating fire. Moreover, \nhe ordained priests, built churches \nand monasteries and even had a \nschool for training priests. In the \nyear 1653, at the age of 85, he \nretired to the Partoș Monastery, \nwhere he passed into the Lord in \nthe year 1656, on the feast of the \nDormition of the Mother of God.\nOn the 28th of February 1950, \nthe Holy Synod of the Romanian \nOrthodox Church canonized \nSaint Joseph the New of Partoș, \nthe canonization service being \nperformed in the year 1956, when \nhis holy relics were brought from \nthe Partoș Monastery and placed \nfor veneration in the Metropolitan \nCathedral of Timișoara. His feast \nday was established on the 15th of \nSeptember.\nBy the decision of the Holy \nSynod on the 13th-14th of \nFebruary 1997, Saint Joseph the \nNew of Partoș also became the \nspiritual patron of the Romanian \nfirefighters.\n\n62\nTroparul Sfântului \nIerarh Iosif cel Nou de \nla Partoş\nGlasul 8\nDin tinereţe cu totul te-ai \nsupus Domnului, cu rugăciunile, \ncu ostenelile şi cu postul. Pentru \naceasta, văzând Dumnezeu nevo-\ninţele tale, arhiereu şi păstor \nBisericii Sale te-a rânduit; şi \ndupă moarte, în cetele sfinţilor \nte-a sălăşluit, Sfinte Părinte Iosif. \nRoagă-te lui Hristos Dumnezeu \nsă ne dăruiască iertare de greşeli, \ncelor ce cu credinţă şi cu dragoste \nsăvârşim sfântă pomenirea ta.\nRugăciune către Sfântul \nIosif cel Nou de la Partoș\nP\nreabunule şi întru-tot-\nlăudate Părinte Iosif, păstorul \nşi învăţătorul celor ce aleargă cu \ncredinţă la a ta folosire şi cu rugăciune \nfierbinte te cheamă pe tine, grăbeşte \nde ne ajută şi nouă celor ce cu \ncredinţă şi cu dragoste săvârşim \npomenirea ta, stând rugător către \nAtotmilostivul Dumnezeu, pentru \nca dreapta credinţă să se întărească şi \nsă sporească şi toată creştinătatea să \nfie îngrădită şi păzită prin sfintele tale \nrugăciuni, de certurile cele lumeşti şi \nde toată dezbinarea şi neînţelegerea. \nŞi pentru ca Domnul Dumnezeul \nnostru să ne acopere şi să ne apere \nde tot răul: de foamete, de cutremur, \nde potop, de foc, de sabie, de venirea \nasupra noastră a altor neamuri, de \nrobie, de prăpădul războiului, de \ntoate bolile şi rănile cele aducătoare \nde moarte şi de cumplita moarte cea \nprin dezlănţuirea puterilor fără de \nzăgaz ale firii.\nRoagă pe Ziditorul tuturor, \nfăcătorule de bine, să dea: pace \nlumii, linişte văzduhurilor, ploaie \nla bună vreme, roadă îmbelşugată \npământului, bunăstare poporului, \nînţelegere soţilor, ascultare copiilor, \niubire de fii părinţilor, dragoste \nfrăţească tuturor, îndreptare păcă-\ntoşilor, spor duhovnicesc celor \naleşi, râvnă multă către Domnul, \npreoţilor, virtute călugărilor, înaltă \nînţelepciune ierarhilor şi sănătate \ntuturor. Iar pe noi cei ce ne-am \nadunat la această sfântă pomenire a \nta, ne miluieşte, îndrăznitorule către \nDumnezeu. Ca, prin mijlocirea ta, cu \nfolosinţa rugăciunilor tale şi cu harul \nlui Hristos Dumnezeu, viaţă lină şi \nfără de păcat să ni se dăruiască, spre \na vieţui cu bună cuviinţă în veacul \nacesta, şi de partea stării de-a stânga, \nla înfricoşătoarea judecată a toată \nlumea, să fim scutiţi, şi în partea \ncelor de-a dreapta să ne învrednicim \n\n63\na fi, împreună cu toţi cei din veac \nbineplăcuţi Domnului. Amin.\nRugaciune specială către Sfântul \nIosif cel Nou de la Partoș\nC\nu umilinţă şi evlavie ne \nplecăm astăzi genunchii \nînaintea slavei Marelui Dumnezeu, \nCel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte \nPărintele nostru Iosif, şi prinos de \ncinstire şi de mulţumire îți aducem, \npentru că ni te-a dăruit fierbinte \nrugător şi puternic ocrotitor în \nceruri. Că tu, ca un izbăvitor ai \nfost trimis, de sus, dreptmăritorilor \ncreştini din părţile Banatului, la \nvreme de strâmtorare; şi, ca un \nbun păstor şi părinte, cu dragoste \nşi cu înţelepciune, i-ai păstorit pe \nei, chip de smerenie, de înfrânare \nşi de curăţie făcându-te tuturor, \ncu nevoinţele tale pustniceşti, \ncu postul, cu privegherea şi cu \nrugăciunea. Pentru aceasta, încă \nmaiînainte de mutarea ta la \nveşnicele locaşuri, te-ai învrednicit \nde darul cel mai presus de fire al \nminunilor; cununa biruinţei s-a \nîmpletit ţie în ceruri, şi la cetele \nsfinţilor şi ale drepţilor, celor ce, de \nla începutul veacului, au bineplăcut \nlui Dumnezeu, te-ai adăugat. Iar \nnouă, pe pământ, ai binevoit a ne \nlăsa cinstitele tale moaşte, ca pe un \nizvor de daruri şi tămăduiri celor ce \naleargă la tine cu credinţă.\nDrept aceea, şi noi acum, cu \nbucurie şi cu dragoste te lăudăm \npe tine, sfinte ierarhe, şi cinstire \nde obşte făcându-ţi, cu evlavie \nsărutăm sfintele tale moaşte şi cu \nsmerenie ne rugăm ţie: ocroteşte \nBiserica ta, ţara aceasta şi pe toţi \ncei ce cu credinţă şi cu dragoste \ncheamă într-ajutor numele tău cel \nsfânt. Şi ca unul ce stai înaintea \nfeţei Ziditorului tuturor, îndrăznire \navând către Dânsul, ajută-ne cu \nmijlocirile tale şi roagă-L, părinte \nsfinte, milostiv să fie nouă, iertare \nde păcate să ne dăruiască şi de toată \nreaua întâmplare să ne izbăvească; \ncredinţa cea dreaptă să o întărească; \nîntărâtările eresurilor să le strice, \ncu puterea Preasfântului Său Duh; \ndragostea să o înmulţească; ura să \no stingă; războaiele să le înlăture şi \npacea a toată lumea desăvârşit să o \nîntemeieze.\nŞi aşa, virtuţilor tale urmând, \nSfinte Iosif, neîncetat să sporim \nîn credinţă, în dragostea către \nDumnezeu şi către aproapele şi în \ntoată fapta cea bună, ca să ajungem \ntoţi la limanul cel mult dorit al \nmântuirii. Şi, lăudând, până la \nsfârşitul veacului, pururea cinstită \npomenirea ta, cu inimi curate să \ncântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, \nCel mare şi minunat întru sfinţi, în \nvecii vecilor. Amin.\n\n64\nPelerin prin „orașul \nflorilor”\n Ӵ\nC\natedrala mitropolitană \nDeclarată monument de \nartă pentru arhitectura, pictura \nşi sculptura ei şi înălţată la \nîncrucişarea celor mai impor-\ntante artere de circulaţie din \noraş, Catedrala mitropolitană \nimpresionează prin dimensiunile \nei, prin graţia liniilor, cât şi prin \nînvelişul de ţiglă smălţuită care \nstrăluceşte de departe în razele \nsoarelui. Interiorul are măreţia \nimpresionantelor catedrale ale \nlumii, care te copleşeşte prin \ngrandoarea şi splendoarea lor, \ndar te îndeamnă în acelaşi timp \nspre evlavie şi meditaţie.\nConstrucţia propriu-zisă a \ncatedralei a început în anul \n1936 prin sfinţirea pietrei \nfundamentale de către episcopul \nAndrei Magieru al Aradului. Au \nfost necesari cinci ani de muncă \nintensă până la finalizarea \ntuturor lucrărilor de arhitectură, \nsuprafaţa construită cuprinzând \n1.542 mp, iar volumul în jur \nde 50.000 mc, capacitatea fiind \nestimată la aproximativ 5.000 \nde credincioşi. \nO atenţie specială merită cele \nşapte clopote, armonizate de \nprofesorul Sabin Drăgoi, al căror \nsunet impresionează prin rezonanţa \nneobişnuită care se aude pe tot \ncuprinsul oraşului. Catedrala are \n11 turle, o lungime de 63 metri şi \nlăţimea de 32 de metri. Din cauza \nterenului mlăştinos, edificiul stă \npe 1.186 piloni de beton armat \nînfipţi la 20 de metri adâncime. \nPilonii au o grosime de 32-52 \ncentimetri şi o lungime de 7,30 \nmetri. Pictura catedralei a fost \nrealizată de către pictorul Anastase \nDemian, sculptura iconostasului și \na candelabrelor aparține lui Ștefan \nGajo, iar mobilierul lui T raian \nNovac.\n\n\n65\nÎn toamna anului 1946, după \nzece ani de efort, noul lăcaş al \nDomnului, împodobit cu cele \nmai bune şi mai alese opere \naştepta solemnitatea târnosirii \nşi încredinţării cultului pentru \ncare a fost destinat. A fost aleasă \nziua de 6 octombrie 1946 ca zi a \nmarelui praznic al ortodocşilor \ndin Banat. La această mare \nprocesiune au participat \nPatriarhul României, Nicodim \nMunteanu, Regele Mihai I, \nalături de întreg episcopatul \nMitropoliei Ardealului și al \nBanatului și delegații din toate \ncolţurile pământului românesc.\nÎn interior, catedrala a \nfost îmbogăţită cu moaştele \nmitropolitului Iosif cel Nou, \ncare au fost strămutate de la \nmănăstirea Partoş, în anul 1956. \nLa iniţiativa mitropolitului \nNicolae al Banatului, s-a \nhotărât, încă din anul 1962, \norganizarea unei colecţii care \nsă cuprindă arta religioasă \nveche din Banat, adăpostită în \nsubsolul catedralei. Patrimoniul \nde artă bisericească adăposteşte \nastăzi aproape 1.000 de piese, \nprintre care un însemnat \nnumăr de icoane pe lemn, pe \nsticlă şi pânză, obiecte de cult \nbrodate, sculptate sau lucrate \nîn metal şi un important fond \nde carte veche religioasă. T oate \nprovin din biserici bănăţene \nşi datează din secolele XIV , \nXVI, XVII şi XIX. Documente \nde netăgăduită însemnătate \nistorică, ele exprimă nivelul \ncultural din Banat, evidenţiind \nîn acelaşi timp sensibilitatea \npentru frumos a credincioşilor.\nÎn Catedrala mitropolitană \nau slujit mitropoliții Vasile \nLazarescu și Nicolae Corneanu, \naici a primit harul arhieriei \nPreafericitul Daniel Ciobotea, \nPatriarhul României, fost \nEpiscop-vicar al Arhiepiscopiei \nTimișoarei, și tot aici a fost \nîntronizat Înaltpreasfințitul \nPărinte Ioan Selejan, \nMitropolitul Banatului.\n Ӵ\nP\niața Victoriei, fostă Piața \nOperei, situată în centrul \nmunicipiului Timișoara, este \nlocul în care Timișoara a fost \nproclamată, în 20 decembrie \n1989, primul oraș liber de \ncomunism din România. Piaţa \nVictoriei a fost amenajată la \nînceputul secolului al-XX-lea \ncând zidurile vechii cetăţi erau \nîn curs de demolare, iar centrul \nTimișoarei era reproiectat pentru \na permite dezvoltarea orașului. \nIniţial, pe teritoriul actualei \npieţe se găseau fortificaţiile \nvechii cetăţi. La început, acest \nspaţiu a fost conceput ca un vast \nbulevard-esplanadă. Până în \nanul 1948 s-a numit Bulevardul \nRegele Ferdinand, după care a \nprimit numele de Bulevardul \n\n66\n30 Decembrie. Aspectul de \nbulevard s-a diminuat în \nfavoarea celui de piaţă în \nmomentul în care latura sudică \na fost închisă prin construirea \nmonumentalei catedrale mi-\ntropolitane. În jurul pieței \nse găsesc instituții culturale, \nprecum: Opera Română/T eatrul \nNațional, T eatrul Maghiar \nde Stat, T eatrul German de \nStat, Catedrala Mitropolitană, \nCinematografele Timiș, Capitol \nși Studio, Muzeul Banatului, \ngalerii de artă și multe \nmagazine. În piața dintre Operă \nși Catedrala Mitropolitană este \namplasată statuia „Lupoaicei \ncu puii”, susținută de un \npilon înalt de 4, 49 m. Statuia \ndin bronz este o replică a \ncelebrei „Lupa Capitolina” din \nRoma, ce înfățișează legenda \nîntemeietorilor Romei, frații \nRomulus și Remus, care au \nfost alăptați de o lupoaică. \nMonumentul reprezintă un \ncadou făcut Timișoarei, în \n1926, de către municipalitatea \norașului Roma, ca un simbol al \nlatinității, care unește popoarele \nromân și italian. Astăzi, Statuia \nLupoaicei este un obiectiv \nde interes pentru turiștii \ncare poposesc în Timișoara, \nîntregind peisajul din centrul \nmunicipiului de pe Bega. \nFântâna arteziană, cunoscută \nși sub numele de „Fântâna cu \npești”, este situată între statuia \nLupoaicei și Opera Națională \nRomână. A fost construită în \nanul 1957, având forma inițială \nde stea cu cinci colțuri, pe care \nerau amplasați pești din bronz. \nDupă numeroase restaurări și \nmodificări, ea a primit o formă \ncirculară, încadrându-se perfect \ncu forma arhitecturală a Pieței \nVictoriei.\n Ӵ\nO\npera Națională Ro mâ-\nnă sau Palatul Culturii \ndin Timișoara a fost și este \ncel mai important centru \ncultural din vestul României. \nAșezarea geografică favorabilă, \nDecembrie 1989, Timișoara în rugăciune \n\n67\nla confluenţa între Europa \ncentrală și cea de est, îi conferă \nTimișoarei o largă deschidere \npe plan cultural. Situată la mai \npuţin de 700 km distanţă faţă \nde 13 capitale europene, a avut \nde-a lungul timpului o conectare \ncontinuă la valorile culturii \neuropene. Populaţia acestui \nspaţiu multietnic și multi-\ncultural, aparţinând diverselor \netnii și confesiuni religioase, \nface din Timișoara un model de \ncivilizaţie europeană. Începând \ncu ultimul sfert al sec. XVIII-\nlea, în Timișoara, au avut loc, în \nmod frecvent, stagiuni de operă \ncu un repertoriu variat, cu nimic \ninferioare celor din marile orașe \neuropene, multe fiind prezentate \naici la puţin timp (aprox. 4 ani) \ndupă premi-erele lor absolute. \nConstrucţia Palatului Culturii a \nînceput în 1872, după planurile \narhitecţilor vienezi Hermann \nHelmer și Ferdinand Fellner \n(constructori a numeroase \nsăli de teatru din Europa) \nși a fost terminată în 1875. \nDouă incendii de proporţii \nau devastat clădirea. Primul a \navut loc în anul 1882 iar cel \nde-al doilea în 1920, rămânând \nintacte doar aripile laterale \nale clădirii. Reconstrucţia din \n1928, păstrată până în prezent, \nîmbrățișează stilul neobizantin \nromânesc. Inedit este faptul că \nîn această clădire își desfășoară \nactivitatea în mod armonios \n\n\n68\npatru instituţii de artă - caz unic \nîn Europa: Opera Naţională \nRomână, T eatrul Naţional \n„Mihai Eminescu”, T eatrul \nGerman de Stat și T eatrul \nMaghiar „Csiky Gergely”.\nDupă plecarea Operei \ndin Cluj în 1945 (aflată la \nTimișoara din 1940 din cauza \nDictatului de la Viena), nu se \nputea imagina o Timişoară fără \nspectacole de operă. Dragostea \nşi interesul timişorenilor pentru \nacest gen se putea evalua după \nfrecvenţa spectacolelor pe afişe \nşi după afluenţa publicului, \nastfel că, la data de 30 martie \n1946, prin Decret Regal, se \nînființează Opera de Stat din \nTimișoara.\nSpectacolul inaugural al \nOperei Române din Timişoara \na avut loc la 27 aprilie 1947, \ncu opera „Aida” de G. Verdi. A \nfost un spectacol de neuitat, de \nînaltă ţinută artistică, un triumf \nal artei interpretative româneşti \nsemnalat ca atare de periodicele \nvremii. După trecerea anilor și \ndupă îmbogățirea repertoriului \ninstituției, la iniţiativa cunos-\ncutului muzician Nicolae \nBoboc, dirijor şi director al \nOperei Române din Timişoara, \nîn stagiunea 1968-1969, are \nloc prima ediţie a Festivalului \n„Timişoara Muzicală”, gândit \nsă devină un eveniment al \nanului, o manifestare de ţinută. \nDupă cea de-a VI-a ediţie, \nfestivalul devine anual, iar din \nanul 1993 va primi un caracter \ninternaţional, păstrat până în \nziua de astăzi.\nT urneele întreprinse în ţară \nşi în străinătate de colectivul \nOperei Române din Timişoara \nau întrunit atât aprecierea \npublicului, cât şi a criticii de \nspecialitate din majoritatea \nțărilor europene, dar și din țări \nmai exotice ca: India, Qatar ș.a. \nUn eveniment major înscris \nîn istoria acestei instituţii, \nface parte din categoria \npoliticului: Revoluţia Română \nde la Timişoara din Decembrie \n1989 a început şi s-a derulat \nîn balconul clădirii, clădire a \ncărei imagine a făcut înconjurul \nlumii. Din acest balcon istoric \nau fost rostite rugăciunile \nTatăl nostru, Crezul ș.a. și au \nfost cântate colinde și cântece \npatriotice în zilele fierbinți ale \nrevoluției.\nLa data de 24 septembrie \n2004, Operei din Timişoara i \nse conferă titulatura de Operă \nNaţională ca o recunoaştere \na meritelor acestui colectiv \npentru întreaga muncă asiduă \ndepusă în slujba artei şi culturii \nromâneşti în ţară şi străinătate.\nAstăzi, Opera Naţională \nRomână din Timişoara este \n\n69\no instituție   publică, aflată \nîn subordinea Ministerului \nCulturii, care susține spectacole \nde operă, operetă, musical, \nbalet, operă și musical pentru \ncopii și gale. \n Ӵ\nP\niața Libertății, aflată \nîn cartierul Cetate, în \ncentrul istoric al Timișoarei, \neste unul dintre locurile cele \nmai frecventate de turiștii care \nvizitează Timișoara.\nPiața Libertății, amenajată \nspre mijlocul secolului al XVIII-\nlea, a fost centrul Timișoarei \nmedievale. Funcția principală a \npieței în secolul al XVIII-lea a \nfost una militară, pentru că era \nlocul în care se adunau trupele \narmate pentru prezență și defilare. \nO perioadă a fost cunoscută si \nrecunoscută drept Piata Armelor, \nPiața Militară sau Piața Paradelor.\nNumele de Piața Libertății \nl-a primit, pentru prima \ndată, în anul 1848, odată cu \nizbucnirea Revoluției maghiare, \natunci când, din balconul \nPrimăriei, edilul-șef de atunci, \nJohann Nepomuk Preyer a \nanunțat adeziunea cetățenilor \nla revoluția maghiară. După \nce armata austriacă a recucerit \norasul, piata a revenit la numele \nprințului Eugen de Savoya, \nun lider militar remarcabil \nal Imperiului Habsburgic, \ncare a eliberat Banatul de sub \nstăpânirea Imperiului Otoman, \nîn Războiul austro-turc din \n1716-1718. În mijlocul pieței se \ngăsește statuia barocă a Sfintei \nFecioare Maria si a Sfantului \nNepomuk, monument realizat \nla Viena, în anul 1756, de către \nF . Blim și E. Wasserburger și \namplasat în fața fostei primării. \n\n\n70\nMonumentul o înfățișează pe \nSfânta Fecioară, care ține în \nmână flori de crin, simbolul \npurității, binecuvântându-l pe \nIoan Nepomuk, protectorul \ncatolicilor din Banat. În plan \nsecundar se află sfinții Rochus, \nCarol Boromeu și Sebastian. Pe \ncele trei laturi ale monumentului \nsunt reprezentate scene din ultima \nperioadă a vieții sfântului Ioan \nNepomuk. Piața este străjuită \nde imobile importante, printre \ncare amintim Primăria veche, \nclădirea garnizoanei (numită \nși Generalatul nou), cancelaria \nde război și Cazinoul militar, \nnumit și Palatul Soro. Piața \nLibertății rămâne unul dintre \nsimbolurile orașului, al cărui \nnume evidențiază dorința imensă \na timișorenilor de a trăi departe \nde orice jug. Locuitorii care au \ntrăit în această zonă au luptat \nde-a lungul timpului, în repetate \nrânduri pentru independență și \nprobabil o vor face și de acum \nînainte, ori de câte ori libertatea \nle va fi amenințată, într-un fel \nsau altul.\n Ӵ\nP\niața Unirii este cea mai \nveche piață istorică din \nTimișoara, amenajată în stil \nbaroc. De-a lungul istoriei sale, \npiața s-a numit și Hauptplatz \n(Piața Principală) sau Domplatz \n(Piața Domului). Numele \nde Piața Unirii i-a fost dat în \nanul1919, pentru că aici s-au \noprit trupele române care au \nintrat în Timișoara.\nDezvoltarea Pieței Unirii este \nlegată de istoria orașului. În \nanul 1716 trupele imperiale ale \ngeneralului Eugeniu de Savoya \nau cucerit Timișoara din mâinile \notomanilor, deschizând două \n\n\n71\nsecole de dezvoltare urbană în \ndirectă legătură cu stăpânirea \naustriacă și austro-ungară. Chiar \nîn acel an a început redesenarea \nTimișoarei, care a devenit dintr-o \ncetate medievală înconjurată de \nmlaștini, o fortăreață modernă, \ncu străzi sistematizate. Pe cele \npatru laturi, piata gazduieste \nimportante obiective turistice și \nde patrimoniu, ce oferă o imagine \nsugestivă a arhitecturii timișorene \ndin secolul al XVIII-lea, chiar \ndacă de-a lungul timpului aceste \nedificii au suferit schimbări. \nPunctele forte ale acestei \nmoșteniri baroce sunt Domul \nromano-catolic, pe partea de est; \nCatedrala episcopală ortodoxă \nsârbă, pe partea de vest; Palatul \nBaroc (sediu al Administrației \nȚării Banatului în secolul al \nXVIII-lea), pe partea de sud și \nclădirile tipice secolului al 18-lea \naflate pe partea de nord a pieței.\n Ӵ\nD\nomul Romano-Catolic \nsau Catedrala „Sfântul \nGheorghe” din Timișoara, a \nfost construită între anii 1736 \nși 1774, în stil baroc, din \ncaramidă și decorații din piatră \nși stuc. Planimetria Catedralei \nevidenţiază o navă centrală cu \no singură deschidere, terminată \nînspre est cu absida (poligonală \nîn exterior şi circulară în \ninterior) altarului principal. \nElement specific, turlele au o \nînălțime redusă, determinată \nde apropierea zidului cetății. \nInteriorul domului este bogat, \nremarcându-se cele 9 altare \ndecorate în stil baroc și rococo, \nsculptate de vienezul Johan \nMüller, precum și orga în stil \nLudovic al XVI-lea, copie a \ncelebrei orgi din biserica Sf. \nSuplice din Paris, dar și ușile \nde stejar ornamentate cu grilaje \ndin nichel pur. La decorația \ninterioară au participat artiști \nrenumiți, precum: Michael \nAngelo Unterberger (pictor și \ndirector al Academiei artelor \nfrumoase din Viena) - la pictarea \naltarului principal (1754), scul-\nptorul vienez Johann Joseph \nRossler, prin statuile Sfântului \nCarol Boromeus (în stânga \naltarului), a Sfintei Theresia (în \n\n\n72\ndreapta altarului) și a perechii \nde heruvimi care domină \nornamentația din partea centrală \na altarului, precum și Johann \nSchopf (1772), la decorarea \naltarelor laterale.\nDin punct de vedere \nreligios, Catedrala reprezintă \no continuare a vechii catedrale \n„Sf. Gheorghe” din Cenad, \nscaunul episcopilor acestei \ndieceze începând cu Sfântul \nGerhard de Sagredo, dispărând \nodată cu ocupaţia otomană din \nsecolul XVI. Sub sanctuarul \ncatedralei se află o criptă, unde \nsunt înmormântați episcopii \nDiecezei de Cenad din secolul \nal XVIII-lea până în secolul XX, \nîncepând cu Nikola Stanislavich, \ncanonicii catedralei, începând \ncu Carlo Tazzoli, precum \nși unii demnitari austrieci, \ncomandanţi ai cetăţii, dar și \nbinefăcători ai locașului de cult. \nDomul Romano-Catolic este \no construcție barocă unitară și \nemblematică a Timișoarei, fiind \nuna dintre cele mai valoroase \nexistente in Banat.\n Ӵ\nC\natedrala Ortodoxă Sârbă, \ncu hramul „Înălțarea \nDomnului”, a fost construită în \nstil baroc între anii 1745-1748, \nîn timpul episcopului ortodox al \nTimișoarei, Gheorghe Popovici. \nDin considerente militare și \nstrategice, care prevedeau o \nlimitare în ceea ce privește \nînălțimea clădirilor din Cetate, \nbiserica nu a fost edificată inițial \ncu cele două turnuri, acestea \nfiind adăugate abia în anul \n1791, cu ocazia unei restaurări. \nInteriorul este împodobit cu \no frumoasă catapeteasmă. \nLemnăria a fost realizată de către \n\n\n73\nfrații Ianici, iar pictura este opera \nbinecunoscutului pictor baroc \nConstantin Daniel, supranumit \n„Tiziano al Banatului”. Biserica \na fost restaurată în mai multe \nrânduri, ultima dată între \nanii 1993-1997, când a fost \nrenovată în întregime. Zidurile \nei străjuiesc mormintele a 7 \nepiscopi ortodocși sârbi și a mai \nmultor ctitori ai comunității \nsârbe. Până la mijlocul sec. al \nXIX-lea biserica a fost utilizată \nde întreaga comunitate ortodoxă \ndin Timișoara-Cetate, iar după \nsepararea ierarhică a rămas în \nproprietatea comunității sârbe. \nDin anul 1964, biserica a fost \ndeclarată monument istoric.\n Ӵ\nP\nalatul Baroc, cunoscut \nși ca Palatul Vechii \nPrefecturi, reprezintă unul dintre \ncele mai valoroase monumente \nistorice ale Timișoarei.\nAidoma celorlalte construcţii \nde secol al XVIII-lea, el \nface parte din programul de \nmodernizare edilitară dezvoltat \nîn regiunile nou încorporate de \nCasa de Habsburg. El simboliza \nputerea imperială. De-a lungul \nvremii, pînă după al Doilea \nRăzboi Mondial, Palatul Baroc \na găzduit la parter sediul \nadministrativ, iar la etajele I \nși II, locuinţele funcţionarilor \nadministraţiei. În cei aproape \n300 de ani de existenţă, Palatul \nBaroc și-a schimbat de mai \nmulte ori denumirea în funcţie \nde politicile dominante și de \nreorganizarea administrativă a \norașului. Construcţia s-a reali-\nzat în etape, o dată cu Piaţa \nPrincipală, Piaţa Domului, \nastăzi, Piaţa Unirii. Aceasta a dat \nconfiguraţia orașului în secolul \nal XVIII-lea. Cu toate că abia în \nanul 1751 a avut loc separarea \nadministraţiei camerale de cea \nmilitară și instituirea funcţiei \nde președinte civil al Banatului, \ndeja  în anii 1730-1740 inginerii \nmilitari austrieci au propus \nconstruirea unei reședinţe care \n\n\n74\nsă aparţină guvernatorului civil, \nreședinţă ce trebuia gîndită în \nrelaţie cu Piaţa.\nFaţada Palatului are o somp-\ntuoasă decoraţie barocă, în \ncare alternează două tipuri de \nîmpletituri desfășurate la nivelul \npilaștrilor, al parapetelor și al \ncoronamentelor ferestrelor. \nCaracteristicile construcției \nau favorizat alegerea sa pentru \nfuncțiunea de muzeu de artă, \nspațiile oferite de clădire putând \nfi adaptate cu minime modificări \ncerințelor de expunere ale \nmuzeografiei contemporane. Ca \natare, Palatul Baroc adăpostește, \nastăzi, Muzeul de Artă Timișoara, \no instituţie de referinţă a vieţii \nculturale contemporane. \n Ӵ\nM\nuzeul Național \nal Banatului din \nTimișoara are sediul central \nîn Castelul Huniade. A fost \nînființat în 1872, sub numele \nde „Societatea de Istorie și \nArheologie” și adăpostește \ncea mai importantă colecție \nde obiecte arheologice din \nBanat. La parter, găzduiește \nSanctuarul Neolitic de la Parța, \nun monument unic în Europa. \nMuzeul cuprinde secțiile de \nistorie, arheologie, științele \nnaturii și Laboratorul Zonal \nde Restaurare. În anul 2016, \nMuzeul Banatului a devenit \nMuzeul Național al Banatului. \nDeschiderea oficială a Muzeului \nBanatului pentru public a avut \nloc în anul 1877. În această \nperioadă patrimoniul muzeului \na sporit cu rapiditate. În anul \n1879 s-a înființat o Societate \nmuzeală aparte, care urma să \nse ocupe în exclusivitate de \nactivitatea Muzeului Banatului. \nAceastă nouă societate culturală \ns-a unificat în anul 1884 cu \nSocietatea de Istorie și Arheologie, \nluând ființă astfel Societatea \n\n\n75\nMuzeală de Istorie și Arheologie. \nÎn anul 1948, Muzeul Banatului \na fost transferat în Castelul \nHuniazilor din Timișoara. \nDupă anul 1950, colecțiile \nmuzeului s-au îmbogățit cu piese \nvaloroase. O parte din acestea \nau fost depozitate în Biserica \nMizericordienilor, dezafectată \nserviciului religios. Din 01 \nianuarie 2006, Secția de Artă \ndevine instituție de sine stătătoare \ncu numele de „Muzeul de Artă \nTimișoara”. În același an, Secția \nde Etnografie a fost transferată \nîn cadrul Muzeului Satului \nBănățean Timișoara. Este și anul \nîn care Castelul Huniade a intrat \nîn reparaţii capitale, lucrări care \ncontinuă și azi, din martie 2011, \nexpoziţiile organizându-se în \nBastionul Maria Theresia.\n Ӵ\nB\nastionul Theresia este \nsingurul bastion care mai \nexistă din cetatea Timișoarei, pe \ncând Banatul aparținea Imperiul \nHabsburgic. Fiind singurul \nbastion din Timișoara, mai \neste cunoscut de timișoreni sub \nnumele de Bastionul Cetății. \nÎnainte de reabilitare (2008-\n2010), găzduia spații comerciale, \nrestaurante, baruri, o discotecă \ncu program de club de noapte, \no librărie, două expoziții \npermanente ale Muzeului \nBanatului, cea de T ehnologia \nInformației și Comunicațiilor și \n„Vioara – o pasiune de o viață”, \nprecum și Secția de Etnografie \na Muzeului Satului Bănățean. \nDupă reabilitare, timp de 5 \nani condițiile finanțării au \nstipulat obligația utilizării \ncomplexului în special pentru \nactivități culturale, activitățile \nde alimentație publică fiind \nlimitate la cafenele, cofetării \nși vinoteci. După cucerirea, în \n\n\n76\noctombrie 1716, cetății Timișoara \nde către armata habsburgică sub \nconducerea lui Eugen de Savoia s-a \nconstatat că fortificațiile turcești \nnu puteau face față noilor tehnici \nde luptă. Ca urmare s-a luat decizia \nde a se reface întreaga cetate. \nBastionul Theresia a fost primul \ncare a fost construit. Ridicarea sa \na început în 1732. Inițial a fost \nconceput ca ravelin, înconjurat \nde apă, situat în fața zidului \ncare urma să unească viitoarele \nbastioane Francisc și Iosef și s-a \nnumit Ravelinul Depozitului de \nAlimente. Construcția lui a fost \ndefinitivată în anii 1733–1734. \nUlterior a fost înglobat în zidul \nfortificațiilor, iar în anul 1744 a \nfost redenumit Bastionul Theresia, \nîn onoarea arhiducesei Maria \nT erezia a Austriei.\nLa sfârșitul secolului al XIX-lea \nși începutul secolului al XX-lea \na avut loc defortificarea orașului \nTimișoara. În cadrul acesteia \nau fost demolate aproape toate \nfortificațiile. Bastionul Theresia a \nfost singurul bastion care nu a fost \ndemolat, motivul fiind faptul că \navea pe toată lungimea lui camere, \nutilizabile. \n Ӵ\nA\nsociția Memorialul \nRevoluției din Timișoara, a \nfost înfiinţată la data de 26 aprilie \n1990 cu scopul de a cinsti și păstra \nvie memoria Eroilor-Martiri și \npentru aflarea adevărului despre \nevenimentele din Decembrie \n1989.\nÎn octombrie 2011 s-a realizat \ncel mai important şi mult aşteptat \nproiect, legat de atribuirea noului \nsediu al Asociaţiei Memorialul \nRevoluţiei. Este vorba de \nPavilionul M din Cazarma 1079 \nTimișoara, situat pe Str. Oituz Nr. \n2/B. Sediul găzduiește un complex \nde monumente, mai multe săli de \nexpoziție, un centru de cercetare și \no editură. Memorialul Revoluției \n\n\n77\ncuprinde documente, imagini \nfoto, filme și organizează expoziții \ndespre Revoluția Română \ndin 1989, despre perioada \ncomunismului și a războiul rece, \nprecum și vizionări de filme \ndocumentare. În incinta acestuia \na fost amenajat și un paraclis \npictat, în care se oficiază slujbe de \npomenire a eroilor martiri.\n Ӵ\nL\niceul Piarist este un \nansamblu arhitectural \ndin Timișoara, destinat ini-\nțial liceului înființat de \nOrdinul Piarist. Ansamblul, \nîn stil Secession, cuprinzând \nliceul, sediul casei, o biserică-\ncapelă și un internat, a fost \nproiectat de László Székely \nși inaugurat în anul 1909. \nDupă Al Doilea Război \nMondial în acest complex au \nfuncționat unele facultăți ale \nȘcolii Politehnice Timișoara. \nAstăzi își desfășoară activitatea \nLiceul teologic romano-catolic \n„Gerhardinum”. Ansamblul \neste situat pe bulevardul Regele \nFerdinand, între Piața Regina \nMaria și strada Piatra Craiului, \nfiind clasat pe lista monumentelor \nistorice din județul Timiș. \n Ӵ \nP\nalatul Dicasterial, clădire \nsituată pe strada Eugeniu \nde Savoya, nr. 2, a fost mult \ntimp cea mai mare construcție \ndin Timișoara, fiind ridicată pe o \nsuprafaţă ce se întinde de-a lungul \na trei străzi. Copie după Palazzo \nStrozzi și Palazzo Pitti din Florenţa, \nclădirea a servit pentru diverse \ninstituții administrative. \nDupă înfrângerea Republicii \nMaghiare în anul 1849, Ungaria a \nfost împărțită în 5 țări de coroană. \nUna dintre acestea a fost Banatul \nTimișan și Voivodina Sârbească, cu \ncapitala la Timișoara. Se impunea \nconstruirea unui sediu al guvernului \nacestei țări de coroană. Astfel a \napărut Palatul Dicasterial, cea mai \nmare clădire a Timișoarei acelor \ntimpuri, ridicat între anii 1855 și \n1860, în stilul specific Renașterii \nitaliene. Palatul a fost construit \npe trei niveluri, având la început \n\n\n78\n273 de birouri, 34 de camere \npentru servitori, 34 de bucătării, \n65 de celarii, 27 de magazii, \nacestea fiind grupate în jurul a trei \ncurți interioare. În prezent, Palatul \nDicasterial este sediul Judecătoriei \nTimișoara, al T ribunalului Timiș și \nal Curții de Apel. \n Ӵ\nM\nuzeul Satului Bănățean\nse individualizează faţă \nde orice alt muzeu în aer liber din \nRomânia prin două reprezentări, \nși anume, existenţa unui centru \ncivic bine conturat și existenţa \nunei alei a etniilor care înglobează \nîn structura sa construcţii \nspecifice etniilor conlocuitoare \ndin Banat, inclusiv o biserică \nde lemn, monument istoric. \nT ematic, muzeul își propune \nsă prezinte sintetic câteva din \ncele mai caracteristice trăsături \nale satului bănăţean tradiţional. \nIstoria muzeului începe cu anul \n1967, când a fost primită actuala \nsuprafaţă de teren pe care s-a \ndezvoltat muzeul etnografic în \naer liber al Banatului, deschis \npentru public la 20 august 1971. \nPrin patrimoniul cultural deţinut \nși prezentat publicului vizitator, \nMuzeul Satului Bănăţean \nconstituie o pagină deschisă din \nistoria Banatului, o mărturie a \ncivilizaţiei populare tradiţionale \na românilor și minoritaţilor \nnaţionale din această provincie, \nconstituind un armonios dialog \ninteretnic. \nDe asemenea, în urma unei \ninițiative lansate de Asociația \nfoștilor deportați în Bărăgan, \na fost construită în incinta \nMuzeului Satului Bănățean \no replică fidelă a unei case de \npământ bătut, acoperită cu \npaie, așa cum au fost obligați \ndeportații să-și construiască în \ncâmpia Bărăganului. Casa este \ncompusă din 2 încăperi – cameră \nde locuit și bucătărie - mobilate \ncu puține lucruri, asemeni cu \nacelea pe care oamenii dislocați \npeste noapte, în anul 1951, au \nreușit să le ia cu ei.\n\n\n79\n Ӵ\nS\ninagoga din Cetate\nImpunătoarea clădire \na sinagogii din centrul \nTimișoarei sau din Cetate, \ncum o denumesc localnicii, a \nfost construită între anii 1863-\n1865, la inițiativa rabinului \nMauriciu Hirschfeld, după \nproiectul întocmit de către \nrenumitul arhitect vienez \nCarl Schumann. Construită \nîn stil eclectic, cu elemente \nale stilului maur, sinagoga are \npeste 700 de locuri, pentru \nbărbați și pentru femei, la \ngalerie.\nAcest edificiu israelit, \nmonument de arhitectură, \ncare a deservit comunitatea \nevreiască de rit neolog \n(evrei moderni, reformiști), \nmajoritară atunci, a fost \ninaugurată la data de 19 \nseptembrie 1865, în prezența \nenoriașilor comunității și a \nreprezentanților confesiunilor \ncreștine din Timișoara. O \nnouă inaugurare a sinagogii \ntimișorene a avut loc și în \nanul 1872, la care a participat \nîmpăratul Franz Joseph al \nImperiului Austro-Ungar.\nPlanul sinagogii, de formă \ndreptunghiulară, include o \ncupolă și arce, un vestibul și \ndouă turnuri pe latura de vest.\nFațada principală, flancată \nde cele două turnuri, este \nconstruită din cărămizi apa-\nrente și ceramică smălțuită, în \nmijlocul ei fiind amplasată o \nrozetă cu vitralii. În interiorul \nsinagogii a fost instalată o orgă \nWegenstein, în anul 1866.\nÎnchisă în anul 1985, din \ncauza degradării și a scăderii \npopulației evreiești, sinagoga \na trecut printr-un amplu \nproces de renovare (început \nîn anul 2018) și a fost \nredeschisă la 6 mai 2022, în \nprezența autorităților de stat, \ncentrale și locale, a membrilor \ncomunității, a oaspeților din \nțară și din străinătate și a \nreprezentanților confesiunilor \ncreștine din Timișoara.\n\n\n80\nPROGRAMUL MANIFESTĂRII\nJoi, 31 august 2023\n Ӵ 12:00 – 17:00 - P\nrimirea și cazarea oaspeților\n Ӵ 18:00 – D\neschiderea oficială ITO 2023 (Parcul \nRozelor Timișoara)\n Ӵ 20:00 – Cina \nD\nesfășurător:\n Ӵ I\nmnul României\n Ӵ C\nuvânt de deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte \nArhiepiscop și Mitropolit Ioan\n Ӵ T\ne-Deum\n Ӵ P\nrezentarea delegațiilor\n Ӵ C\nuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel \ncătre tinerii participanți\n Ӵ M\nesajul Sanctității Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul \nConstantinopolului - Noua Romă, Patriarh Ecumenic, \ntransmis prin intermediu Înaltpreasfințitului Părinte \nMitropolit Joachim de Prousa.\n Ӵ M\nesajul autorităților de stat, centrale și locale\n Ӵ I\nmnul ITO – aducerea torței\n Ӵ M\nomente artistice\nVineri, 01 septembrie 2023\n Ӵ 8:00 – R\nugăciunea de dimineață\n Ӵ 8:30 – 9:30 – M\nicul dejun\n Ӵ 10:00 – P\nrelegeri consacrate istoriei, culturii și \nspiritualității creștin-ortodoxe, Sala Olimpia \n Ӵ 12:30 – 14:00 – P\nrânzul \n Ӵ 16:00 – P\nrelegeri despre prietenie din perspectivă \nbiblică și patristică, Sala Olimpia\n Ӵ 18:30 – 19:30 – Cina\n\n81\n Ӵ 22:00 – 2:00 – S lujba de Priveghere și Sfânta \nLiturghie la Catedrala mitropolitană, la care vor sluji și \npărinți de la Schitul românesc Prodromu, Muntele Athos\nSâmbătă, 02 septembrie 2023\n Ӵ 9:00 – R\nugăciunea de dimineață\n Ӵ 9:30 – 10:00 – M\nicul dejun\n Ӵ 10:00 – \n13:00 – Aspectele fundamentale ale \nantropologiei creștine. Prelegeri despre traficul de ființe \numane și consumul de droguri, Sala Olimpia\n Ӵ 13:00 – 14:00 – P\nrânzul \n Ӵ 14:00 \n– 16:30 – Procesiunea prieteniei (Bvd. Eroilor \nde la Tisa, Aleea F .C. Ripensia, Pasajul Michelangelo, str. \nMichelangelo, Bvd. Ion C. Brătianu, Piața Iancu Huniade \n(Muzeul Banatului), Opera Națională Română, Catedrala \nmitropolitană\n Ӵ 18:30 – Cina\n Ӵ 19:15 – P\narticiparea tinerilor la slujba de Vecernie în \nparohiile orașului și dialoguri cu tinerii acestora\n Ӵ 20:45 – P\nrogram la dispoziția participanților\nDuminică, 03 septembrie 2023\n Ӵ 9:30 – Sfânta Liturghie arhier\nească la Catedrala \nmitropolitană\n Ӵ 12:00 \n– Încheierea evenimentului 13:00 – Prânzul \n Ӵ P\nlecarea spre casă\n Ӿ T\ninerii pot participa la Sfânta Liturghie oficiată în \nfiecare dimineață, ora 6:30, la Biserica Studenților de pe \nstrada Cluj nr. 2.\n\n82\nIMNUL ITO 2023\nversuri: Preot dr. Ioan Petraș\nmuzica: Conf. univ. dr. Gabriel Vicențiu Almași\nSTROFA 1\nDin boabe de grâu o liturgică pâine\nMereu în pământul Banatului crește.\nE jertfa prea sfântă, Hristos în Potir,\nCredința creștină-o trăim românește.\nREFREN\nBanatule, pământ străbun,\nMândria mea de-a fi român,\nMereu învins-ai necredința.\nCu noi e Dumnezeu și biruința!\nSTROFA 2\nAcesta-i Banatul cu spicele-n soare\nBelșug de iubire, al credinței temei,\nAcum Hristos Domnul la El ne cheamă\n- „Tineri, voi sunteți prietenii Mei!”\nREFREN:\nSTROFA 3\nT randafiri în lumină, martirice flori,\nNăscute-n cenușa de jertfă în seara\nCu dangăt vestind Libertatea comoară\n- „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”\nREFREN:\n\n\n83\nImne și cântari \nbisericești\nMântuiește, Doamne, po-\nporul Tău și binecuvântează \nmoștenirea Ta, biruință bine-\ncredincioșilor creștini asupra \ncelui potrivnic dăruiește și cu \nCrucea Ta păzește pe poporul \nTău.\n ӵ\nCâți în Hristos v-ați botezat, \nîn Hristos v-ați și-mbrăcat. \nAliluia.\n ӵ\nCu noi este Dumnezeu! \nÎnțelegeți, neamuri și vă plecați\nCăci cu noi este Dumnezeu!\n ӵ\nSfinte Dumnezeule, Sfinte \nTare, Sfinte fără de moarte, \nmiluiește-ne pe noi!\n ӵ\nNădejdea mea este Tatăl, \nscăparea mea este Fiul, \nacoperământul meu este \nDuhul Sfânt, T reime Sfântă, \nslavă Ţie!\n ӵ\nNăscătoare de Dumnezeu, \nFecioară, bucură-te! Ceea ce ești \nplină de har, Marie, Domnul \neste cu tine. Binecuvântată ești \ntu între femei și binecuvântat \neste rodul pântecelui tău, \ncă ai născut pe Mântuitorul \nsufletelor noastre.\n ӵ\nSub milostivirea ta scăpăm, \nNăscătoare de Dumnezeu. \nRugăciunile noastre nu le trece \ncu vederea în nevoi, ci din \nprimejdii ne izbăveşte pe noi, \nuna curată, una binecuvântată! \nPreasfântă Născătoare de \nDumnezeu, miluiește-ne pe \nnoi!\n ӵ\nCuvine-se cu adevărat să \nte fericim, Născătoare de \nDumnezeu, cea puru rea fe-\nricită și prea nevinovată și \nMaica Dumne zeului nostru. \nCeea ce ești mai cinstită decât \nheruvimii și mai slăvită fără de \nase mănare decât serafimii, ca re \nfără stri că ciune pe Dumnezeu \nCu vântul ai născut, pe tine, \ncea cu ade vărat Năs cătoare de \nDumnezeu, te mărim.\n ӵ\nApărătoare Doamnă, pen-\ntru biruinţă mulţumiri, izbă-\nvindu-ne din nevoi, aducem \nţie, Născătoare de Dumnezeu \nnoi robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai \n\n84\nstăpânire nebiruită, slobozeşte-\nne din toate nevoile, ca \nsă strigăm ţie: Bucură-te, \nMireasă, pururea Fecioară!\n ӵ\nSfinților mucenici care bine \nv-ați nevoit și v-ați încununat, \nrugați-vă Domnului să mân-\ntuiască sufletele noastre!\n ӵ\nLumină lină a sfintei slave \na Tatălui ceresc, Celui fără de \nmoarte, a Sfântului, Fericitului, \nIisuse Hristoase, venind la \napusul soarelui, văzând lumina \ncea de seară, lăudăm pe Tatăl, \npe Fiul și pe Sfântul Duh, \nDumnezeu; vrednic ești în toată \nvremea a fi lăudat de glasuri \ncuvioase, Fiul lui Dumnezeu, \nCel ce dai viață, pentru aceasta \nlumea T e slăvește.\n ӵ\nAntifonul I:\nSlavă... Binecuvintează, su-\nflete al meu, pe Domnul şi \ntoate cele dinlăuntrul meu, \nnumele cel sfânt al Lui. \nBinecuvântat eşti, Doamne!\n ӵ\nAntifonul II:\nȘi acum... Unule-Născut, \nFiule și Cuvântul lui \nDumnezeu, Cel ce ești \nfără de moarte și ai primit, \npentru mântuirea noastră, \na T e întrupa din Sfânta \nNăscătoare de Dumnezeu și \npururea Fecioara Maria; Care \nneschimbat T e-ai întrupat \nși răstignindu-T e, Hristoase \nDumnezeule, cu moartea pe \nmoarte ai călcat. Unul fiind \ndin Sfânta T reime, împreună \nslăvit cu Tatăl și cu Duhul \nSfânt, mântuiește-ne pe noi!\n ӵ\nAm văzut lumina cea \nadevărată, am primit Duhul \ncel ceresc, am aflat credința \ncea adevărată; nedespărțitei \nSfintei T reimi închinându-ne; \ncă Aceasta ne-a mântuit pre \nnoi.\n ӵ\nFie numele Domnului \nbinecuvântat de acum şi până \nîn veac!\n\n\n85\nBINE DE ȘTIUT\n• Harta, ghidul și legitimația să le aveți pe toată durata \nîntâlnirii.\n• Cu legitimația aveți acces la: cămin, catering, școli, \nmuzee, transport în comun etc.\n• T ricoul se poartă de către toți participanții, cu \nexcepția tinerilor care poartă costum popular și a preoților \n– care sunt în reverendă.\n• Respectați regulile de circulație pentru pietoni.\n• Respectați cu strictețe toate momentele din program \nși fiți punctuali.\n• Fiți preventivi:\n− nu lăsați obiecte de valoare în camerele de cămin \n(bani, bijuterii, telefoane, aparate mici);\n− semnalați persoanele rău intenționate din afara \nÎntâlnirii (nu poartă legitimația și tricoul ITO);\n− atenție la termenul de valabilitate al alimentelor \naduse de acasă sau cumpărate din locurile publice;\n• Pentru eventualele probleme adresați-vă din timp:\n− voluntarilor ITO (poartă tricouri galbene);\n− preoților însoțitori;\n− la telefonul organizatorilor: +40731004347; \n+40720404145; +40764102813; +40728198132;\n− cabinet medical ITO: +40763425024;(C. D. Loga \nnr. 3, Timișoara)\n− sau la 112, dacă situația se impune.\n• Vă rugăm setați telefoanele mobile pe modul \n„silențios” în timpul manifestărilor ITO.\n• Procesiunea ITO de sâmbătă, 02 septembrie, este o \nmărturie publică pe care o faceți cu demnitate și bucurie. \nEste foarte importantă disciplina din timpul deplasării. Se \nva folosi o bandă de circulație, în rânduri de câte 5.\n\n86\n• Preoții vor fi împreună cu tinerii pe care îi însoțesc.\n• Puteți obține informații suplimentare despre ITO, \nprecum și despre municipiul Timișoara, de la Centrele de \n„Informații” („I”), care vor fi la dispoziția dumneavoastră, \nplasate în locațiile cele mai vizibile și accesibile.\n• Dacă ați găsit obiecte pierdute, vă rugăm să le predați \nla punctul „I”. Dacă ați pierdut obiecte importante aveți \nșanse să le găsiți tot la punctul „I”.\n• Dacă se întâmplă mici accidentări și este nevoie de \nprim-ajutor, apelați cu încredere la cabinetul medical ITO, \nsunați la 112 sau apelați la echipajele SMURD aflate la \nlocul evenimentului. \n• Vă îndemnăm să mențineți curățenia în toate locurile \nde activitate și folosiți cu prioritate sacii pentru deșeuri \npe care îi au voluntarii noștri, mai ales după distribuirea \nprânzului și a cinei.\n• Sfaturi pentru preoți:\n− să fiți mereu în apropierea tinerilor pe care îi însoțiți;\n− ținuta preoțească (reverenda) este obligatorie;\nDupă Întâlnire: scrieți gândurile și impresiile pe care le \naveți despre ITO sau despre temele dezbătute și trimiteți-\nle pe adresa: ito2023tm@gmail.com, până la data de 20 \nseptembrie. Nu uitați să vă scrieți numele și eparhia din \ncare faceți parte.\n\n87\nÎNSEMNĂRI\n\n88\nÎNSEMNĂRI\n\n89\nÎNSEMNĂRI\n\n90\nÎNSEMNĂRI\n\n91\nÎNSEMNĂRI\n\n92\nÎNSEMNĂRI