Sfinte Prorocule Isaia, cel mare și mărit, curățindu-ți-se\ncugetul și mintea prin cărbunele din clește adus la gura ta de serafim, cu\nmulte veacuri înainte ai vestit Întruparea Mântuitorului Hristos din Fecioara\nMaria, propovăduirea Evangheliei păcii și Pătimirile Sale pe Cruce spre\nmântuirea noastră, pentru aceasta ai fost numit „evanghelistul Vechiului\nTestament”. Trâmbiță a pocăinței te-ai făcut poporului iudeu, vădind rătăcirea\nsa de la dreapta credință și de la binecuvântarea lui Dumnezeu.\n\nPentru aceasta, ție ne rugăm, mare cuvântătorule\nîntre proroci, văzătorule al tainelor dumnezeiești, deschide ochii minții\nnoastre, ca să pricepem cele ce sunt spre mântuirea noastră și să nu fim\nasemenea celor ce dau cu piciorul în țepușă. Ca acela care ți-ai pus inima\npentru poporul lui Dumnezeu, nu ne lăsa și nu ne trece nici pe noi cu vederea,\nci roagă-L pe Acesta să ne ierte și să nu ne dea pieirii, ca, izbăvindu-ne din\nrătăcirea vremurilor de pe urmă, să Îi dăm slavă dimpreună cu toți sfinții Lui,\ndin veac și până-n veac. Amin.\n\nNotă:\nSfântul Proroc Isaia (sec. VIII î.Hr.) este sărbătorit pe 9 mai.