Rugăciuni\n\nRugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (1)\n\nRugăciune de taină, de chemare a Sfântului Duh\n\nVino, lumina cea adevărată,\n\nvino, viață veșnică,\n\nvino, taină ascunsă,\n\nvino, comoară nenumită,\n\nvino, faptă negrăită,\n\nvino, Persoană neînțeleasă,\n\nvino, veselie veșnică,\n\nvino, lumina cea neînserată,\n\nvino, nădejdea cea adevărată\n\na celor ce se vor mântui,\n\nvino, ridicarea celor ce zac,\n\nvino, învierea morților,\n\nvino, Cel puternic,\n\nCel ce pururea face toate\n\nși le preface și le preschimbă\n\nnumai cu voia!\n\nVino, Cel cu totul nevăzut, neatins,\n\nși nepipăit, vino, Cel ce pururi rămâi\n\nnemișcător, dar Care în fiecare clipă\n\nTe miști și vii la noi, cei ce zăcem în iad,\n\nCel mai presus de toate cerurile,\n\nvino, Nume mult dorit și mult rostit,\n\ncăci ne este cu totul cu neputință\n\nsă fie spus de noi ceea ce ești\n\nsau să fie cunoscut de noi Cine sau cum ești.\n\nVino, bucurie veșnică,\n\nvino, cunună neveștejită,\n\nvino, porfiră a Marelui Dumnezeu și Împăratul nostru,\n\nvino, cingătoare bătută cu diamante și pietre scumpe,\n\nvino, încălțare neapropiată.\n\nVino, hlamidă împărătească,\n\ncu adevărat dreapta împărătească!\n\nVino, Cel de Care a însetat și însetează ticălosul meu suflet,\n\nvino, Cel Singur la cel singur,\n\nfiindcă sunt singur, precum vezi!\n\nVino, Cel ce m-ai despărțit de toate\n\nși m-ai făcut singuratic pe pământ,\n\nvino, Cel ce Te-ai făcut întru mine dor\n\nși m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat!\n\nVino, suflarea mea și viața, vino, mângâierea smeritului meu suflet,\n\nbucură-te bucuria și slava și neîncetată desfătarea mea!\n\nRugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (2)\n\nRugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (3)
Rugăciuni · Rugăciune