Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost un alt sfânt iubit de Ștefan cel Mare. El a fost reprezentat pe steagul de luptă al oștirii moldovene, purtând în mâini o sabie și ținând sub picioarele sale un balaur (simbol al păgânătății). Pentru toată creștinătatea, Sfântul Gheorghe era protectorul luptei cruciate, fiind chiar pictat ca un cruciat. În frumoasa rugăciune brodată pe marginea icoanei amintite, domnul Moldovei cerea acestui sfânt „purtător de biruință, grabnic apărător și cald ajutător”, să-l „păzească neatins în acest veac și în cel viitor”. Bisericile din Hârlău (1492), Baia și Voroneț (1488) au fost ridicate în cinstea acestui sfânt. În tabloul votiv voronețean, Sfântul Gheorghe mijlocește la Hristos pentru Ștefan cel Mare, ținându-l familiar, ca pe un prieten, după umăr. Anumite danii (precum cea din anul 1460, către Mănăstirea Bistrița, sau Tetraevanghelul din anul 1502, către Mănăstirea Zografu) au fost făcute tot în ziua sfântului – 23 aprilie. O foarte frumoasă icoană a purtătorului de biruință a fost dăruită de Ștefan cel Mare Mănăstirii Zografu. Aproape toate epitrahilele făcute din porunca lui Ștefan cel Mare au brodate pe ele chipul Sfântului Gheorghe.\n\nTabloul votiv al Mănăstirii Voroneț. Ca un părinte pe fiul său, Sfântul Gheorghe îl prezintă pe voievod Mântuitorului Hristos, Care binecuvintează ctitoria.\n\nMaica Domnului s-a bucurat de o cinste specială din partea lui Ștefan cel Mare. „Mănăstirea lui dragă”, necropola familiei sale, poartă hramul Adormirii ei; la fel și biserica din Borzești, localitatea unde se presupune că s-ar fi născut marele domn. Două splendide broderii ale artei medievale românești – Buna Vestire și Adormirea Maicii Domnului (1485) – au fost „făcute din porunca lui Io Ștefan Voievod” și dăruite tot Mănăstirii Putna. În sfârșit, una dintre fiicele lui Ștefan a purtat numele Maicii Domnului.\n\nIcoana Sfântului Ștefan cel Mare pictată de părinții Mănăstirii Putna în anul 2004, la sărbătorirea a 500 de ani de la trecerea domnului Moldovei la cele veșnice.\n\nDomnul Moldovei s-a îngrădit și cu ajutorul altor sfinți, înălțând în cinstea lor locașuri de pomenire: Maica Domnului (Putna, Borzești, Tazlău), Sfântul Nicolae (Chilia, Iași, Dorohoi, Popăuți), Sfântul Ilie (Suceava), Sfântul Ioan Botezătorul (Vaslui, Piatra Neamț, Reuseni), Sfinții Apostoli Petru și Pavel (Huși), Sfântul Arhanghel Mihail (Războieni), Sfântul Ioan cel Nou (Bistrița, Piatra Neamț), Sfânta Parascheva (Râmnicu Sărat, Cotnari), Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (Scânteia).\n\nHarta Moldovei în timpul Sfântului Ștefan cel Mare, epoca cea mai înfloritoare a țării.\n\nÎntre crestele Carpaților și apa Nistrului, Moldova a reprezentat poarta creștinătății de care Imperiul Otoman nu a reușit să treacă.\n\nÎn anul 1463, Ștefan cel Mare a ferecat craniul Sfântului Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat, ce se găsește până azi în Mănăstirea Neamț. Acest sfânt a trăit în veacul al VI-lea în părțile Antiohiei și a murit la 24 mai 596. La 1 mai 1488, voievodul a ferecat moaștele Sfântului Ierarh Ghenadie și le-a așezat în Mănăstirea Putna.\n\nSfântul Ștefan cel Mare a fost îndeaproape preocupat de soarta mănăstirilor de la Muntele Athos, sprijinindu-le material. Dintre acestea, mănăstirea care s-a bucurat cel mai mult de dărnicia domnului a fost Mănăstirea Zografu.\n\nLa 10 mai 1466, el a statornicit aici o danie anuală de 100 de florini de aur, cerând în schimb părinților athoniți să fie pomenit la Sfânta Liturghie, împreună cu doamna și copiii săi: „Înainte de toate – grăia hrisovul de danie – să scrie pe domnia mea la Sfânta Proscomidie, după datina Sfinților Părinți și după așezământul Sfintei Biserici”.\n\nȘtefan cel Mare arată în aceste cuvinte că este fiu adevărat al Bisericii și-i respectă așezămintele, supunându-se lor. Nu a căutat pentru sine o altă cale de mântuire sau, mai rău, să impună Bisericii lucruri străine de tradiția ei, ci a ales ascultarea față de poruncile ei. Pomenirea la Sfânta Liturghie este cel mai necesar lucru pentru sufletul unui om. Prin ea sufletul se unește în mod tainic cu Însuși Dumnezeu, devenind una cu El. Această unire insuflă omului gândul lui Dumnezeu și acesta este ocrotit, în tot ceea ce face, de puterea dumnezeiască.