De la mormânt la proslăvire
Serafim de Sarov murise în 1833, iar cinstirea lui s-a răspândit cu mult înainte de canonizare. La sfârșitul secolului al XIX-lea, episcopii și credincioșii au cerut recunoașterea oficială a cultului. În 1903 Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a hotărât proslăvirea lui, iar împăratul Nicolae al II-lea a aprobat rânduiala și a oferit un sicriu nou pentru moaște. Documentele sinodale publicate de Biserica Rusă din Afara Granițelor consemnează această decizie și data de 19 iulie.
Sărbătorile din Sarov în 1903
Pregătirile au cuprins slujbe de pomenire, procesiuni și transferul raclei în biserica Sfinților Zosima și Savatie. La 19 iulie, ziua de naștere a sfântului după calendarul iulian, s-a săvârșit liturghia și a avut loc proslăvirea publică. OCA amintește că la eveniment au participat mii de pelerini și membri ai clerului și ai familiei imperiale; Patriarhia Constantinopolului notează că Nicolae al II-lea a purtat racla în procesiune și că Elisabeta Feodorovna a consemnat impresii de martor.
Semnificația zilei și istoria moaștelor
Pentru calendarul românesc, 19 iulie este pomenirea aflării și așezării moaștelor, distinctă de ziua adormirii lui Serafim, la 2 ianuarie. Secolul al XX-lea a adus noi transferuri și întreruperi: după confiscarea mănăstirii în perioada sovietică, relicvariul a fost redescoperit și restituit Bisericii în 1991. Așadar, sărbătoarea păstrează atât evenimentul din 1903, cât și continuitatea cinstirii sfântului în condiții istorice schimbătoare.
Galeria
Imaginile includ fotografii documentare din Sarovul anului 1903, inclusiv racla și procesiunea, precum și vederea mănăstirii și o icoană a sfântului.