Sfânta Muceniță Agapis (Dragostea)

Agapis, numită Dragostea în română și Liubov în tradiția slavă, este cea mai mică dintre fiicele Sfintei Sofia. Sinaxarul îi atribuie nouă ani și o prezintă drept a treia dintre surori care a mărturisit credința în Hristos.

Icoană rusească din secolul al XVI-lea cu Sfânta Sofia și fiicele ei Pistis, Elpis și Agapis. Lucrarea este atribuită școlii din Novgorod și se află în colecția Galeriei Tretiakov, potrivit fișei Commons. Școala din Novgorod, autor anonim; Wikimedia Commons. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Icoană pictată de Karp Zolotaryov în 1685, cu mucenițele Credința, Nădejdea, Dragostea și mama lor Sofia. Originalul este identificat la Catedrala Smolensk a Mănăstirii Novodevici din Moscova. Karp Zolotaryov; reproducere scanată de pe Wikimedia Commons. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Numele Agapis și familia ei

Agapis (în greacă Agape) este fiica cea mică a Sfintei Sofia; numele ei înseamnă „dragoste” și este redat uneori în română prin „iubire”. Alături de Pistis (Credința) și Elpis (Nădejdea), este pomenită la 17 septembrie. Tradiția o descrie ca având nouă ani. Aceste nume au o valoare teologică evidentă și au făcut ca familia să fie citită în imnografie ca o mărturisire a virtuților creștine.

Mărturisirea celei mai mici fiice

În relatarea hagiografică transmisă de sinaxare, Agapis a fost adusă înaintea împăratului Hadrian după ce surorile ei refuzaseră jertfa păgână. Deși era cea mai mică, a urmat exemplul lor și nu s-a lepădat de credință. Povestirea spune că Sofia le-a încurajat pe fete și, după îngroparea lor, a murit la mormânt. Aceste detalii aparțin tradiției de mucenicie; nu trebuie confundate cu date confirmate de o inscripție sau de o relatare judiciară contemporană.

Receptarea liturgică și artistică

În cult, Agapis nu este desprinsă de mama și surorile sale, ci apare în aceeași pomenire și în aceleași icoane de familie. Troparul subliniază că cele trei fete au adus lui Hristos „rodul” credinței, nădejdii și dragostei. Icoana din secolul al XVI-lea și tabloul-iconă din 1685 arată cum artiștii au păstrat împreună chipurile lor și au făcut vizibilă această interpretare spirituală.

Ce spun izvoarele despre vechimea cultului

Martyrologiile, menologiile și relatările despre locurile de pelerinaj din Roma atestă memoria veche a familiei, deși biografia completă, cu vârste și dialoguri, este cunoscută prin texte hagiografice. Enciclopedia Catolică trece în revistă tradițiile despre morminte și comemorări, iar sursele ortodoxe păstrează viața liturgică a sfintei. Astfel, putem distinge între cultul istoric al mucenițelor și amănuntele narative transmise pentru zidire sufletească.