Mărturiile cele mai vechi
Agnia (Agnes) este una dintre cele mai vechi mucenițe cinstite la Roma. Calendarul roman numit Depositio martyrum, alcătuit în forma păstrată în jurul anului 354 pe baza unei tradiții din anii 330, îi consemnează pomenirea la 21 ianuarie pe Via Nomentana. Această mărturie confirmă vechimea cultului ei, nu toate amănuntele biografiei. În secolul al IV-lea, papa Damasus a compus o inscripție despre ea, iar Ambrozie al Milanului și poetul Prudențiu au scris despre mucenicie. Studiile moderne observă că versiunile lor diferă în detaliile pătimirii, dar o descriu pe Agnia ca tânără și fecioară.
Tradiția despre mărturisire și moarte
Relatarea bisericească dezvoltată spune că Agnia era o tânără creștină dintr-o familie romană, care a refuzat căsătoria și a rămas statornică în credință în timpul persecuției lui Dioclețian, la începutul secolului al IV-lea. OCA redă tradiția potrivit căreia a fost denunțată, judecată și supusă unor încercări menite să o silească să renunțe la credință. În povestirile hagiografice apar și episoade minunate, între care acoperirea ei cu părul și izbăvirea printr-un înger. Aceste scene aparțin tradiției narative; nu sunt confirmate de documentele romane timpurii.
Sursele vechi nu transmit o versiune unică despre execuție: autorii creștini descriu diferit felul în care a fost omorâtă. Din acest motiv, profilul istoric sigur rămâne restrâns: Agnia a fost o tânără muceniță romană, iar pomenirea ei este documentată la Roma la 21 ianuarie în secolul al IV-lea. Data exactă a morții și amănuntele procesului nu pot fi stabilite cu certitudine doar din aceste mărturii.
Mormântul și cinstirea
Tradiția localizează mormântul ei pe Via Nomentana, în afara zidurilor Romei. Deasupra locului s-a dezvoltat un important centru de pelerinaj, iar bazilica Sant’Agnese fuori le mura păstrează memoria cultului vechi. Numele ei s-a răspândit în calendarul creștin din Răsărit și din Apus. În iconografie este înfățișată adesea cu un miel, simbol legat de numele latin Agnes și de imaginea liturgică a blândeții și curăției; galeria oferă două interpretări artistice, nu portrete istorice.