Prinț într-o epocă de invazii
Alexandru s-a născut în 1221, fiu al marelui cneaz Iaroslav al II-lea. A condus Novgorodul și apoi Vladimirul, într-o perioadă în care cnezatele ruse se confruntau cu expansiunea suedeză, cruciadele baltice și dominația mongolă. Tradiția îl leagă de victoria asupra unei forțe suedeze la râul Neva în 1240 — de aici numele „Nevski” — și de bătălia de pe lacul Peipus din 1242. Cronicile medievale sunt baza pentru aceste evenimente; cifrele și discursurile eroice din relatările ulterioare nu pot fi tratate ca stenograme contemporane.
Politică, credință și sfârșitul vieții
Alexandru a ales să negocieze cu Hoarda de Aur și a călătorit de mai multe ori la curtea hanului, încercând să păstreze autonomia locală și să evite represalii. Această strategie a fost pragmatism politic într-o situație constrânsă și a fost evaluată diferit de istorici. În 1263, întorcându-se dintr-o călătorie, s-a îmbolnăvit și a murit la Gorodets; înainte de moarte a primit schima monahală, potrivit tradiției. A fost îngropat la Vladimir.
Mutarea moaștelor din 1724
În timpul domniei lui Petru cel Mare, după pacea de la Nystad din 1721, moaștele au fost transferate la nou-întemeiatul Sankt Petersburg. La 30 august 1724 au fost așezate în Mănăstirea Alexandru Nevski, actuala Lavră, iar ziua a rămas sărbătoare a mutării moaștelor. Aceasta explică data calendaristică din articol; adormirea sfântului este pomenită separat în noiembrie.
Memorie și imagini
Alexandru a fost canonizat în tradiția rusă în secolul al XVI-lea. Imaginea lui a fost folosită și în memoria politică modernă, ceea ce face utilă deosebirea dintre biografia medievală, cultul bisericesc și interpretările naționale de mai târziu. Galeria include icoane și obiecte de cinstire, nu imagini contemporane ale prințului.