Episcop în vremea Marii Persecuții
Antim a păstorit comunitatea creștină din Nicomidia, oraș important al Bitiniei și reședință imperială. Persecuția declanșată de Dioclețian a început prin edictul din 303, care a ordonat distrugerea bisericilor și a scrierilor creștine și a restrâns drepturile credincioșilor. Istoria bisericească a lui Eusebiu din Cezareea descrie persecuțiile din Nicomidia și martiriul multor creștini; pentru viața individuală a lui Antim, informațiile biografice sunt în principal hagiografice.
Arestarea și mărturisirea credinței
Tradiția spune că Antim s-a retras într-un sat din apropierea orașului, unde a continuat să slujească și să-i întărească pe creștini. Când soldații au fost trimiși să-l aresteze, el i-ar fi primit cu ospitalitate și le-ar fi îngăduit să-și împlinească misiunea după ce s-au odihnit. Sinaxarele povestesc că unii dintre ei au devenit creștini. Relatările diferă asupra împăratului sau dregătorului care a poruncit moartea lui și asupra formei execuției; de aceea, aceste amănunte sunt redate ca tradiție, nu ca fapt stabilit de documente contemporane.
Mărturia și cinstirea
Biserica îl cinstește ca ierarh care a rămas alături de comunitatea sa în vreme de prigoană și ca martir al persecuției începutului de secol IV. Eusebiu este o mărturie istorică timpurie pentru contextul persecuției din Nicomidia, dar nu oferă toate detaliile din viețile liturgice ulterioare. Galeria include miniaturi din Menologhionul lui Vasile al II-lea, manuscris bizantin de la sfârșitul secolului al X-lea; acestea sunt reprezentări medievale, nu portrete din timpul lui Antim.